3 noiembrie ‘82
(dimineața, între 3 și 4)

 

Toate nopțile tale în care ți-e teamă de tine, în care nimic nu reușește să te echilibreze în limpezime și liniște, nopțile în care te trezești pe afară și nu știi când ai plecat, de ce. Apoi luciditatea. Pânzele halucinante ce urmează ei. Tentația a ceva. Ți-a fost silă de sinucidere, mereu. De ce acum teama de tine, repetată, de ce chiar teama de a-ți aminti de ea scriind-o? Poate că EA îți dă acum puțină liniște, poate că speranța blândeţii EI infernale te limpezește, poate că nu știi nimic dar te lași dus, poate că vei crăpa iubind-o, poate va uita tot, poate, Doamne al lor, ai să fii mai mult cu EA.
Ții așa mult la bucuria EI!
Dar înțelege EA totul!? Nu exacerbezi?! Nu ești nebun?! Nu e un mod de a-ți batjocori iubirea pentru singurătate?!
Nu știi. EA există. E ca și cum ai crede că EA e înțelepciunea. Se numește tot T. Pentru tine are rezonanțe cumplite. Parc-ar despărți crima de cea mai pasionantă bucurie. EA-i o zodie otrăvită cu această lume, un potop în care cineva are curajul să surâdă.
Adormi ca un zeu care a reușit să devină muritor, deci e un fericit.
O șuviță de nesfârşire împrăștie toată lumina acestei toamne în chiar lunile din urmă.
Ești binevoitor cu toate breșele altora. EA este, acum, cea mai dulce rană, cea mai catolică stea a unei galaxii ce se declarase ostilă.
„Și totuși e prea frumos ca să dăinuie“, zici. Dar scepticismul tău organic e pentru prima dată când nu mai funcționează, când rămâne parcă drogat într-o uimire într-adevăr rănită. EA. Numele ei este tot ce n-ai avut și n-ai bănuit până azi. EA merită noblețea gândului tău chiar și numai pentru motivul că alarmează întreaga-ți profunzime, întregu-ți CUVÂNT.
N-am să părăsesc planeta, mamă!

Din volumul în curs de apariție
„Cuie bătute pe cruce. Jurnal 1970 – 1982“

Leave a Reply

Your email address will not be published.