Francesco Alberoni predă sociologia la Milano și este autorul celebrei trilogii ,.Șocul amoros — Prietenia— Erotismul“. După ce ani în șir, la noi, erosul reprezenta un subiect de neatins, vă putem pune la dispoziție, în serial, mai multe capitole din aceste lucrări de sociologie.

 

Diferențe

 

1. Erotismul este plasat sub semnul unei deosebiri dramatice, violente, excesive și secrete. Cel puțin aceasta este imaginea care se impune când observăm publicațiile la un chioșc de ziare. (Exemplul dezvoltat aici se referă la Italia, unde nu există sex-shop-uri, dar unde chioșcurile oferă în același timp cotidiene, hebdomadare și anumite cărți). De o parte, aproape disimulată, pornografia hard core: alături mai la vedere, cărțile pornografice editate de Olympia Press; în sfârşit, în primul rând, revistele erotice Playboy și Penthouse. Este colțul rezervat erotismului masculin. Femeile nu cumpără astfel de publicații și nu le privesc fără a încerca un sentiment de jenă, un vag dispreț, ba chiar iritare. Dar, în același chioșc, sunt expuse publicații care sunt cumpărate și citite exclusiv de femei: romanele sentimentale de la ed. Harlequin ale lui Delly, Liala sau Barbara Cartland. Imaginarul feminin are, într-adevăr, propriile sale mituri și se hrănește cu imagini și fantasme specifice. Colţul rezervat erotismului feminin se lărgește în magazinele specializate în curierul inimii, viața sentimentală a starurilor, modă, gimnastică, machiaj, casă și recepțiile mondene. Interesul pe care femeile îl poartă cremelor, parfumurilor îngrijirii trupului și blănurilor, are mai întâi un sens erotic decât social. În secolul trecut, vărul lui Darwin, sir Fracis Galton, arătase deja că femeile au o sensibilitate tactilă mult mai manifestă decât bărbații. Hevelock Ellis pretindea că femeile au un erotism cutanat extraordinar (Sex and Marriage, Greenwood Press, 1977). În perspectiva acelorași considerații, Beatrice Faust estimează că parfumurile, lenjeria, corsetele și tocurile cui reprezintă un ansamblu de stimuli înzestrați cu o încărcătură auto-erotică foarte puternică. Moraliștii, care sunt bărbați, s-au interesat de zonele erogene precizate de ochiul masculin — sânii, fesele, pubisul — dar nu s-au ocupat decât în mod excepțional de piele, pentru că nu le-a trecut niciodată prin gând că pielea este, prin excelență, zona erogenă feminină. Acestui erotism se adresează industria cosmeticelor cu loțiunile, masajele, parfumurile, balsamurile și sărurile sale de baie; acestui erotism îi furnizează ea produsele sale. Trebuie adăugat că femeile par a fi mai sensibile decât bărbații la muzică, la ritm și sunete. Erotismul masculin este vizual și genital; erotismul feminin este mai mult tactil muscular, auditiv, legat de simțul mirosului, de piele, de atingere (Cf. Susan Brownmiller, Femininity, New York, Fawcett Columbine, 1985). Aceste diferențe, în zilele noastre, în mod clar mai puțin sensibile, ar rezulta, se spune, din diviziunea seculară a rolurilor dintre sexe și, în particular, din predominanța masculină. După aceeași teză, diferențele dintre bărbați și femei sunt expresia inhibițiilor pe care cele două sexe le-au suportat sub această influență. Angajat, în muncă și în viața socială, bărbatul este activ; el merge drept la țintă, se consideră o ființă independentă, liber de sentimentele sale și dotat cu o putere sexuală la fel de cuprinzătoare pe cât de nesatisfăcută. Închisă în casă, femeia se vede, drept urmare, ca o ființă slabă și fragilă fără ajutorul afectiv al bărbatului, ceea ce explică grija sa pentru trup, piele și frumusețe. Dar aceste caracteristici n-ar fi decât rămășițe ale unui trecut destinat să dispară curând: de aceea aproape toți specialiștii în aceste probleme propun rețete care să ajute omenirea să depășească starea de lucruri provizorie și să elimine diferențele care mai sunt încă între sexe. Ei nu le analizează, ei nu le iau în serios: ei caută doar să le demonstreze absurditatea. Dar au dreptate?
Este adevărat că diferențele dintre bărbați și femei reprezintă urmele sedimentate de mileniile de istorie și opresiune. Mutația raportului dintre sexe n-a fost amorsată decât de câteva decenii. Va veni o zi în care ceea ce astăzi ni se pare natural și etern nu va mai exista. De aceea, făcând din erotism obiectul studiului nostru, nu căutăm să descriem o stare ci un proces. Pentru prima dată în istoria omenirii, femeile și bărbații au încercat să se înțeleagă; fiecare din cele două sexe s-a identificat cu celălalt, și-a asumat rolul său. Moda vestimentară unisex a fost și este încă o mărturie perfectă. Femeile și-au însușit modelele masculine – veste și pantaloni – iar bărbații pe ale femeilor – ținutele de seară și cosmeticele. Chiar existența erotismului, manifestarea sa în Occident reprezintă produsul rolurilor care dă fiecăruia puterea de a pătrunde fantasmele erotice ale celuilalt și de a i le oferi pe ale sale. Din acest motiv, în mod sigur, este important să ne oprim la ceea ce fiecare dintre sexe are specific și particular. În plus, nimic nu dispare fără să lase urme. Viața sexuală, afectivă, amoroasă și erotică a femeilor și bărbaților de mâine va fi sigur diferită de cea de astăzi dar nu în mod radical. Devenirea este întotdeauna o sinteză a vechiului cu noul. Arhetipurile care formează fondul culturii noastre (în psihologia jungiană, partea feminină a omului este numită anima, iar partea masculină, animus. Cf. Carl Gustav Jung, Dialectique du moi et de l’inconstient, Paris Gallimard, 1973), modelele care ordonează ucenicia noastră nu vor fi distruse, dar vor suporta o nouă elaborare. Nu te poți debarasa de diferențe ca și cum ele ar fi pure iluzii. Punctul de plecare nu ar putea fi un exorcism. În perioada istorică pe care o traversăm, femeile și bărbații caută ceea ce-i unește după ceea ce îi separă. Deseori, unul și-l închipuie pe celălalt ca și cum n-ar fi în realitate și pretinde lucruri pe care nu i le poate da. Erotismul este plasat sub semnul neînțelegerii și al contradicției. Cu toate acestea, întâlnirea există, ca și atracția reciprocă și dragostea. Cum de este posibil? Care este calea care duce diferențele la înțelegere, la bunăvoință, la bucuria dragostei ? Acesta este subiectul acestei cărți.

1.2 Pornografia aparține imaginarului bărbatului. Ea reprezintă satisfacerea halucinatorie a dorințelor, necesităților, aspirațiilor și fricii proprii sexului masculin: exigențe și temeri istorice, chiar arhaice, dar mereu prezente astăzi. Femeile nu țin să privească fotografii cu bărbați goi. Așa ceva nu le excită sexual. Barbara Cartland a răspuns unui reporter al televiziunii care-i cerea să-i descrie tipul de bărbat pe care ea îl consideră cel mai excitant: „Complet îmbrăcat și de preferință, în uniformă”. Bărbații sunt, dimpotrivă, excitați de nuditatea feminină și de această nuditate se leagă fantasmele lor sexuale. Pe vremuri, înainte ca pornografia să-și fi găsit legitimarea, circulau fotografii și desene pe care bărbații și le treceau din mână în mână, în secret. Coaforii ofereau clienților mici calendare parfumate decorate cu desene cu femei sumar îmbrăcate. Era foarte puțin în comparație cu uraganul de astăzi, dar era suficient pentru a excita. Statuile, sau reproducerea statuilor antice reprezentând nuduri, au fost întotdeauna pentru studenți material pornografic pentru alimentarea fantasmelor lor masturbatoare. Romanul a jucat același rol și, mai recent, cinematografia. Caracteristicile povestirii erotice masculine au fost foarte bine descrise de Pascal Bruckner și Alain Finkielkraut. Acești doi autori consideră pornografia drept o serie de acte sexuale nelegate dintr-o poveste în care protagoniștii masculini n-au absolut nimic de făcut. Ei se plimbă inocenți și o femeie vorace îi atrage în pat. La birou, secretara se dezbracă și, fără nici un cuvânt, le propune felațiunea. Pornografia oferă o lume minunată „în care nu este nevoie să seduci pentru a obține, unde concupiscența nu riscă niciodată nici să fie reprimată nici să fie respinsă, în care momentul dorinței se confundă cu cel al satisfacerii, ignorând cu trufie figura actantă a Opozantului… Fantasmă a instantaneității: raportul sexual să nu fie plasat la capătul unei împliniri, al unei așteptări, al unei acțiuni, al unei strategii. Să fie cadou, nu o recompensă. Eroii pornografici sunt deci, în mod miraculos, scutiți de pescuitul pe fundul apelor și de preludii amoroase: abia râvnite, femeile sunt goale și disponibile; nicio nevoie să se facă prezentările, să se spună bună ziua, nicio intrare în subiect…” (Cf. Pascal Bruckner și Alain Finkielkraut, Le Nouveau Desordre amoreux, Paris Seuil, 1979, p. 64-66). Femeile doresc bărbații înainte chiar ca ei să se fi gândit să-și manifeste dorința. Pornografia (masculină) reprezintă femeile ca pe niște ființe înfometate de sex: mânate de un impuls irezistibil, ele nu s-ar gândi decât să se arunce asupra sexului bărbatului. Aceasta este cel puțin maniera în care bărbații cred că se comportă femeile cu ei. Pornografia imaginează femeia ca fiind dotată cu aceleași impulsuri ca bărbații și le atribuie aceleași dorințe și chiar aceleași fantasme; ea face astfel ca dorințele masculine să coincidă cu dorințele feminine: două persoane oarecare vor una de la alta același lucru. Nu există nici ofertă, nici cerere, nici schimb. Fiecare dă totul și primește totul. Dorința se manifestă și este satisfăcută neapărat. Este echivalentul erotic al țării abundenței în care un bărbat înfometat vedea curgând fluvii de lapte, vin și miere și în care puii fripți, cârnaţii și caltaboșii cresc în copaci în locul fructelor. Gurmandul visa la o satisfacere imediată a dorințelor sale, fără cea mai mică piedică, fără să fie nevoie să muncească și fără amenințarea spectrului mizeriei. Abundenţa nu-l împiedica să încerce o foame la fel de devorantă pe cât de nesățioasă precum cea pe care o încerca în mod sigur când era în mizerie. Acest univers imaginar nu lasă loc niciunui alt sentiment, niciunei alte relații. Pura imaginație erotică a bărbatului se descotorosește de tot ceea ce ar putea încurca. E destul să citești marii scriitori pentru a te convinge de aceasta. Pentru Henry Miller (Cf. în special Opus pistorum, LGF, 1985), de exemplu, erotismul este întotdeauna un raport sexual neașteptat, facil, frenetic, cu o femeie necunoscută. Prima dată este și ultima și este perfectă. Numai sexul femeii prezintă interes, nimic altceva. Dacă Miller adaugă uneori un detaliu – ea este intelectuală, vorace, timidă, rezervată – el se întoarce mereu la sex. Corpul ei nu face nici măcar obiectul unei descrieri. Nu ne spune dacă este blondă sau brunetă, dacă are pistrui. Singurele lucruri pe care le menționează sunt rasa – evreică sau negresă cel mai des – și comportamentul ei în timpul actului sexual, un comportament avid, frenetic. La Miller, femeile „nu se gândesc decât la aceasta”. Toate, fără excepție, simplu și imediat. Niciodată un obstacol, niciodată un refuz. Ele spun da nu pentru că sunt fascinate de o calitate anume a bărbatului, ci din cauza freneziei sexuale care le caracterizează. Abia sunt atinse și iată-le dezlănțuite. Gestul este magic și nu admite nicio excepție, puterea sa este irezistibilă. Toate sunt înfocate, dăruite și nesățioase. E întâlnirea unui mascul cu o cățea în călduri. Rațiune, convenții, educație – bariere fragile pe care prima atingere le aneantizează fulgerător. Aceste fantasme nu sunt fără legătură cu prostituția. Corpul prostituatei, atât de real, este încarnarea femeii pe care pornografia o reprezintă din punct de vedere sexual vorace. Prostituata „momește“ clientul. Ea nu așteaptă ca el s-o apropie și s-o seducă. Ea este cea care are inițiativa. Ea îi face din ochi, un semn convenit, un semn cu capul. Ea se apropie, îi șoptește un compliment și-l invită s-o urmeze. Face un lucru pe care în realitate nicio femeie nu-l face.
Femeia, în mod obișnuit, așteaptă inițiativa bărbatului, chiar dacă are intenția să-l seducă: ea nu-l invită deschis. Așteaptă să descifreze celălalt invitația, așteaptă ca el să înțeleagă. Prostituata, dimpotrivă, seduce bărbatul ca și cum bărbatul ar vrea să poată seduce femeia: cu o simplă sugestie a corpului, îl invită permiţându-i plăceri extraordinare. Prostituata acționează ca protagonistele romanelor pornografice masculine. Ea se comportă în realitate ca actrițele filmelor hard core: se realizează fantasma masculină care constă în a fi sedus de o femeie avidă de sexul său. El nu are nimic de făcut; poate rămâne pasiv; îi este suficient să-și exprime dorințele pentru a le vedea satisfăcute; și toată această aventură survine în viața adevărată și nu în vis. Cu toate acestea, raportul bărbatului cu prostituata rămâne o călătorie în imaginar pentru că ea nu încearcă în fond interesul erotic pe care-l exhibă, ea simulează; se preface pentru bani. Este o actriță și vrea să fie plătită pentru contribuția sa. Se pliază fantasmelor sexuale masculine, le acceptă ritmul, acceptă dorințele erotice ale bărbatului chiar dacă îi sunt străine și nu se implică. O face pentru un timp limitat și pentru un preț dinainte stabilit. Pornografia și prostituția probează că există o zonă a erotismului masculin ce rămâne totalmente străină femeii, care n-o interesează, pe care n-o acceptă decât cu condiția de a fi plătită, deci cu titlu de activitate în mod explicit non-erotică, profesională.

2. Să trecem acum la o altă parte a chioșcului de ziare, în care sunt expuse romanele sentimentale. Ele reprezintă una din manifestările tipice ale erotismului feminin, așa cum pornografia este una a erotismului masculin.
Se poate schematiza povestea generică astfel: eroina aparține genului celui mai comun; nu e niciodată foarte frumoasă sau, dacă e, are un mic defect: o gură prea mare, ochii prea depărtați, trăsături regulate dar lipsite de grație. Este inteligentă, activă și onestă. Este virgină și nu are experiență în dragoste. Dacă a avut aventuri, au fost neplăcute; în orice caz, aparțin trecutului. Ultimele romane ale genului o arată divorțată. Cel mai des, ea nu e bogată. Bine integrată în mediul ei, nu suferă de singurătate. Dacă are posibilități ascunse, le ignoră, ca și anturajul. Se subestimează, dar povestea ei va oferi proba eclatantă că este capabilă să suscite o dragoste pasională. Într-un anumit moment al vieții, această femeie întâlneşte un om extraordinar. Nu are nicio îndoială că este în prezența predestinatului, alesului. El este înalt, puternic, sigur pe el, are ochii reci, întunecați, gânditori. Este tulburată pentru că el îi apare fascinant și inabordabil în același timp. Este prea frumos, prea bogat, prea cunoscut, prea înconjurat și adorat de alte femei pentru ca ea să spere o privire din partea lui. Dar miracolul se împlinește. Acest bărbat gânditor, sălbatic, infidel, neîmblânzit și superior o privește, se ocupă de ea. Suntem în inima aventurii erotice. Improbabilul, extraordinarul își fac loc. Femeia este cuprinsă de un frison excitant; este bulversată. Ar vrea să creadă că el se interesează cu adevărat de ea, dar nici nu îndrăznește să se gândească la așa ceva. Este un Don Juan, un seducător; puterea sa e periculoasă. Este neîncrezătoare și rezistă.
O rivală intră în joc: o femeie de moravuri ușoare, seducătoare desăvârşită. În acest punct, povestea oferă numeroase variante. Se poate întâmpla, de exemplu, ca rivala să plece cu bărbatul și-i trimite eroinei, de la Acapulco, o invitație la nuntă. Prezența rivalei, succesul ei și îndepărtarea eroului sunt ingredientele care trebuie s-o facă pe eroină să creadă că a pierdut partida: nu mai e stăpână pe ea însăși, e disperată, se face nevăzută. Dar bărbatul nu renunță, insistă, o invită la rându-i. Eroina s-a îndrăgostit de acum de această ființă puternică și blândă, de acest aventurier delicat, de acest Don Juan care nu este preocupat decât de ea. Dar cum să știe dacă el o iubește cu adevărat? E convinsă că nu e iubită, că nu e vorba decât de simpatie, de prietenie, cel mult de o aventură. Astfel se face din nou nevăzută, se ascunde, face o scenă și pleacă. Aceasta nu și fără a pune o întrebare eroului care, cum va spune urmarea povestirii, este profund îndrăgostit de ea. E o neînțelegere. Fiecare e îndrăgostit și fiecare se gândeşte că aceasta nu e reciproc. Povestea se derulează ca un roman polițist. Problema femeii este să știe dacă, în ciuda aparențelor, bărbatul o iubește sau nu. Precizez „în ciuda aparențelor”, pentru că acestea sunt pe de-a-ntregul contrare. El se comportă față de ea cu cruzime. O salvează, dar o insultă și o bate. Ea află că el s-a căsătorit cu o femeie foarte frumoasă și fără scrupule. Se-ntâmplă chiar ca ea să-l surprindă în pat cu o rivală. (…). După codurile romanului polițist, totul susține vinovăția eroului. Dar iată soluția: el nu este vinovat. Nu s-a interesat niciodată de altă femeie, n-a fost niciodată căsătorit. A abandonat-o în junglă numai pentru a o putea salva. S-a culcat cu o femeie pentru că era rănit: femeia era doar aplecată deasupra lui. Cât despre hainele din dulap, erau acolo de mulți ani. Tot ceea ce, în realitate, ar trece drept minciuni nerușinate, aici reprezintă purul adevăr. În ciuda aparențelor, bărbatul n-a comis niciodată vreo greșeală. Numai obstacolele exterioare pot explica evenimentele – sau chiar hazardul, echivocul, neînțelegerea, iluzia. Aceasta este povestea generică, dacă nu cea mai frecventă. Helen Hazel (Endless rapture, op. cit.) a arătat că și romanele în care eroina este violată, vândută ca sclavă, constrânsă la prostituție, se pliază schemei generale a cuceririi iubirii adevărate. În primul tip de roman sentimental, peripețiile sunt reprezentate prin îndoieli și neînțelegeri; în al doilea, eroina trebuie să suporte probe concrete și fizice. Acest erotism nu are nimic de a face cu sexul. Raporturile sexuale pot să existe și, în romanele cele mai recente, eroina face dragoste cu disperare, dar emoția profundă care face specificitatea erotică a acestor aventuri nu stă în raportul sexual, ci în fior, în melancolie. E frământarea geloziei, dragostea nemărturisită care îți cuprinde inima, care te face să suferi și să speri. Erotismul începe când această femeie oarecare, ce nu are nimic de dat, simte privirea eroului fixată asupra ei. Când survine incredibilul, ca în fabula lui Cendrillon — și cu ea toate slăbiciunile — căruia i se dă totul deodată, ca prin miracol. Erotismul e și în angoasa și teama de a nu fi iubit, în nevoia eroinei de a se ști căutată, e în refuz, în a spune nu cu speranța nebună că iubitul va reveni în ciuda a toate. Erotismul se macină și se consumă în această tensiune, în această întrebare obsedantă, de fiecare dată decepționată, de fiecare dată renăscută: el mă iubește? Mă dorește? Mă iubește?
Cărțile care ne par foarte îndepărtate de literatura sentimentală — ca de exemplu cele ale Ericăi Jong și ale lui Jackie Collins, se supun și ele acestei reguli inexorabile.

3. Pornografia masculină și romanele sentimentale au ceva în comun. Femeia, care în viața obișnuită nici nu s-ar uita la urmăritorul ei și care ar opune un refuz categoric avansurilor acestuia, cea care ar pretinde să fie invitată în Tahiti în hoteluri de lux și mari restaurante, cea care ar sfârşi prin a revendica mariajul, este, în pornografie, întotdeauna pregătită, disponibilă și nepretențioasă. Frumosul seducător, cunoscut, putred de bogat, care nici nu s-ar uita la admiratoarea lui, îi scrie, în virtutea legilor romanului sentimental, sute de scrisori de amor, îi trimite buchete de trandafiri, face nebunii de dragul ei și o cere în căsătorie. Respins, insistă. Refuzat, speră. Renunță la obișnuințe, devine blând ca un miel, se lasă domesticit, adoptat. Două lucruri la fel de incredibile pe cât de imposibile dar la fel de excitante pe cât de incomprehensibile pentru ambele părți. Există o corespondență mai subtilă între cele două genuri: eroina romanelor sentimentale care se îndrăgostește nu este legată de cineva: este celibatară sau divorțată, dacă nu e femeia unui bărbat pe care îl iubește dar pe care trebuie să-l recucerească. Ea nu are de ales. Niciun obstacol interior nu o împiedică să-și regăsească dragostea, obstacolele sunt întotdeauna exterioare. Bărbatul nu o înțelege; o pretinsă prietenă – dușmană — i-l răpește. Și el este liber sau divorțat; nimeni nu-l interesează cu adevărat. Dacă dragostea este împărțită, el nu încearcă nicio îndoială, nicio remușcare. Singura ei problemă se rezumă la: „Mă iubește și mă va iubi?”. Iar pentru el: „Oare o iubesc și o voi iubi?“ Dilema este fără miză, compromisul este în afara discuției. E un joc de-a „oricare unul sau oricare altul“. Romanele sentimentale și romanele pornografice pun în prim plan satisfacerea imediată a unei dorințe prin eliminarea unei realități jenante. Pornografia masculină elimină rezistența feminină, necesitatea de a face curte, rugămințile amoroase din partea femeii. Romanele sentimentale elimină obstacolele, îndoielile și responsabilitățile. Eroina nu fură niciodată soțul unei soții fidele, nu părăsește un logodnic sau un soț iubitor, ea nu e stânjenită de existența unui copil, nu se găsește în situația în care ar fi amanta unui bărbat. Cei doi protagoniști sunt liberi, decepționați de o iubire trecută, în căutarea unei noi vieți: ei nu fac rău nimănui. Adevăratele dificultăți nu există: ele au fost în mod miraculos șterse.

 

Visul femeii

 

La bărbați, în mod obișnuit, se observă o diminuare a interesului pentru femeie după actul sexual. Totuși, acest fenomen este foarte nuanțat în funcție de indivizi. Este abia marcat la cel care, îndrăgostit, își strânge amanta în brațe ca și cum nu s-ar putea despărţi de ea, el (n. m. fenomenul) ajunge la paroxism în raportul cu o prostituată pentru că în acest caz dorința dispare brusc și bărbatului i-ar plăcea să și fie îmbrăcat, ieșit din cameră și departe de hotel din moment ce și-a satisfăcut plăcerea. Între aceste două extreme există numeroase situații intermediare în care bărbații își văd interesul scăzând pe moment. Apoi, puțin câte puțin, dorința sexuală se retrezește în ei și, odată cu ea, tandrețea, nevoia de a-și lua iubita în brațe, de a o mângâia, de a o privi, de a face dragoste din nou.
Într-un raport amoros, bărbatul preferă să vorbească, să citească, să glumească pentru a sfârşi prin orgasm. După aceea se simte fericit, copleșit și îmbogățit. Pentru el, acesta este cel mai bun moment pentru despărțire: ca atunci când renunța la un roman polițist știind cine este vinovatul – ceea ce urmează putând fi util, interesant, dar nu esențial. Esențialul a avut loc deja – ca și când, după un efort intens, ai rezolvat o problemă delicată, demonstrația scrupuloasă și redactarea sa atentă pot să aștepte. Strigătul lui Arhimede, „Evrika!“, exprimă perfect această stare de împlinire fericită care înseamnă și dorința de a se mișca, de a ieși, de a alerga. Femeia interpretează un asemenea comportament drept refuz și indiferență. Ea se gândeşte că a fost tratată ca o prăjitură care te înnebunește atât timp cât n-ai gustat-o și care te dezgustă din momentul în care ți-ai potolit pofta. Cu diferența că ea nu este o prăjitură ci o persoană. Bărbatul a curtat-o mai întâi, a flatat-o, a dorit-o. El nu râvnea doar la trupul ei – picioare, sâni, sex – el voia să simtă și dorința ei. Îi admira inteligența. Îi plăcea să-i vorbească. După orgasm – sau după un anumit număr de orgasme – totul se petrece ca și cum ea ar dispărea ca persoană pentru a ceda locul corpului ei ca obiect de refuz. Această experiență nenorocită îi servește de regulă femeii care are tendința de a crede a bărbatul, în realitate, caută numai satisfacerea plăcerii, că el nu încearcă nici cel mai mic interes pentru ea ca persoană, că el nu vrea niciodată altceva decât plăcerea proprie când se preface c-o ascultă îndrăgostit. Raportul intelectual și afectiv, intimitatea, nu sunt decât un mijloc pentru atingerea unui scop precis. Într-adevăr, dacă a dorit-o în mod realist ca persoană, ar continua s-o dorească și după ce fac dragoste, ar vrea să rămână lângă ea și ar strânge-o în brațe cu tandrețe. Odată satisfăcut sexual, ar trebui să fie fericit, alături, s-o mângâie, să-i respire parfumul și nu ar dori să se ridice și să plece. El n-ar părăsi-o înainte ca ea însăși să fie obosită de el.
Structura temporală este diferită pentru cele două sexe. Femeile au o preferință marcată pentru continuu, iar bărbații o preferință nu mai puțin marcată pentru discontinuu. (Cea mai bună explicație a acestui fenomen este cea propusă de Lilian B. Rubin, Des Etrangers intimes. Comment les couples construisent leur malentendus, Paris, Laffont, 1985). Autorul reamintește că femeia, contrar bărbatului, n-are nevoie să se diferențieze de primul său obiect de iubire și identificare – mama. Această experiență o face deci să încerce cu timpul un sentiment de continuitate cu cei pe care-i iubește. Ea caută contopirea cu ființa iubită. (Cf. și explicațiilor, deși mai puțin clare, ale lui E. Newman, Zur Psychologie des Weiblichen, Rasher, Zürich, 1953 și ale Silviei di Lorenzo, La donna e la sua ombra. Milano, Emme edizioni, 1980). Când femeile spun că preferă tandrețea și mângâierile mai mult decât actul sexual, ele nu se referă numai la atingere și la aspectul anestezic al unei asemenea experiențe. Ele-și exprimă nevoia unei atenții amoroase continue, a unui interes susținut pentru persoana lor. Prioritatea atingerii nu este altceva decât manifestarea priorității conținutului. Această situație de continuu-discontinuu este axa purtătoare a diferenței feminin-masculin. O vom regăsi de-a lungul acestui eseu, de la raporturile dintre sexe şi până la modurile de a gândi și a descrie o experiență personală. Pentru femeie, diferitele stări afective sunt mai puțin separate decât la bărbat. Pentru ea, tandrețea și blândeţea sunt limitrofe erotismului și sfârşesc prin a i se integra armonios. Femeia încearcă emoția provocată de contactul cu corpul copilului ei drept erotică, aidoma celei pe rare i-o rezerva corpul amantului. Ea găsește fericirea avându-le pe amândouă aproape de ea, în pat. Diferența dintre dragoste și prietenie este de asemenea mai nuanțată pentru femeie. Dorothy Tennov remarca în plus că femeile confundă cu plăcere asediul erotic și dragostea (Cf. Dorothy Tennov, Love and Limerence, New York, Stein and Day, 1979). Bărbatul, dimpotrivă, tinde să marcheze diferențele și să distingă afectele sale. (Nediferențierea feminină, împotriva rânduielii, a logosului masculin, este un mit foarte vechi). În mitologia babiloniană, Tiamat este pântecul primitiv, etern tânăr și fecund… Este nediferențierea terenului mlăștinos, unde vapori infecți, ape dulci și ape murdare se amestecă. Acolo nu există stabilitate, în sânul ei se îngemănează creaturi monstruoase, anormale, revoltate, de unde necesitatea unei puneri în ordine din partea forțelor masculine.
Mai bine decât teoria freudiană, psihologia jungiană a identificat tensiunea intrinsecă a erotismului feminin. Se poate extrage de aici figura Afroditei care tinde spre contopire, la participarea mistică împreună cu bărbatul. Altă figură este Artemis, fecioara, care refuză bărbatul și trăiește o viață autonomă (Cf. Silvia di Lorenzo).
O consecință dintre cele mai curioase decurge de aici. Obișnuit să trăiască emoții și sentimente distincte, nonidentice, bărbatul nu are nevoie să-și schimbe orientarea afectivă. El nu este obligat să treacă de la dragoste la refuz, de la nu la da sau viceversa. Femeia este constrânsă, în schimb, pentru că se deplasează într-o lume de emoții continue. Diferențele se stabilesc, pentru ea, în funcție de ce acceptă sau refuză, în termeni de afirmație sau de negație. Ea are tendința de a susține judecăți de valoare, nu de a defini calități. În acest sens, poate părea mai discontinuă decât bărbatul. Înainte, iubea, trăia tandrețea, dorința, prietenia, admirația. Intervine un refuz și nu mai știe ce-i cu ea. Fiind nediferențiate, toate emoțiile i se ruinează. Discontinuitatea se prezintă la ea drept totul sau nimic.
Caracterul continuu, în timp și spațiu, iese în evidentă în emoțiile sexuale și în orgasmul feminin. Dacă este adevărat că femeile pot avea orgasme comparabile cu cele ale bărbaților (Cf. William H. Masters și Virginia E. Johnson, Les Reactions sexuelles, Paris, Laffont, 1968), experiența lor globală este totalmente diferită. Ea nu e localizată într-un singur punct, nici orientată spre un singur punct și nu se epuizează într-un singur act. Bărbatul se simte atras de continuitatea caracteristică erotismului feminin care suscită în același timp în el neliniște. În realitate, el percepe această continuitate drept intensitate, dorința de apropiere drept dorință a orgasmului, erotismul difuz, cutanat, de contact, muscular drept pasiune frenetică și incontrolabilă.
Pascal Bruckner și Alain Finkielkraut au descris foarte bine emoția masculină: „Spasmele iubitei nu au certitudinea rudimentară a sămânţei virile; ele iau acel chip contorsionat care, sub imperiul unei răvăşiri insuportabile, nu mă mai vede, acea faţă pe care nu o pot cuprinde cu o privire ca în somn, acea piele înfierbântată care se lipeşte de mine sau fuge de mine, acel ameţitor balet de picioare, braţe, sărutări, care mă înlănţuie, mă respinge, este iritat de apropierea mea, devine mai năvalnic dacă mă îndepărtez, îmi vorbeşte de mii de lucruri pe care nu le înţeleg şi, în fond, îmi spune doar: eu sunt unde tu nu eşti, eu mă clatin acolo unde tu nici nu tresari, nu vei avea asupra mea nici viziune limpede, nici percepţie clară pentru că în termenii în care tu poţi să auzi.“ Și, mai departe: „După știința noastră, o singură muzică se apropie sau echivalează cu plăcerea feminină: muzica orientală, puțin suportabilă în Occident din cauza structurii sale repetitive, obsedante.“ Și: „Orgasme deci, la plural, nu revin niciodată la fel ca o poveste care s-ar juxtapune, într-un mozaic baroc, mai multe începuturi, mai multe finaluri, mai multe intrigi şi linearităţi, principiu de dezorganizare permanentă în privirile unei cărni care n-ar aştepta niciodată decât bulversări identice.“ Și, în sfârşit: „Niciodată ea n-a posedat ca și cum totul s-ar fi terminat cu excitarea, ea posedă, continuu, fără ca aceasta să se împlinească, să se resoarbă.“ Bruckner și Finkielkraut au intuit natura continuă a emoției sexuale feminine și s-au simțit rușinați de simplismul erotismului masculin care trece în ochii lor ca o modalitate sărăcită și grosieră față de cea feminină. În realitate, organizarea sexuală masculină este structural diferită. Aceasta pentru că ea progresează după anumite ritmuri spre un scop precis. Excitarea și frustrarea sunt simultan necesare și frustrarea este aceea care, la rându-i, provoacă dorința. Astfel, și este adevărat, femeia reacționează, acolo unde nici unul nici celălalt nu așteaptă răspuns. Dar este la fel de adevărat că detașarea de care dă dovadă bărbatul, o detașare care permite distanța privirii, constrânge femeia să-l considere drept un obiect, la fel cum el o constrânge să se vadă pe ea însăși cu o privire aparte. Erotismul nu este anulare, pierdere de sine, explozie nesfârşită. Este un proces dialectic între continuu și discontinuu.
4. Simone de Beauvoir a scris pagini frumoase despre nevoia pe care o încearcă femeia, împotriva ei, de a-l reține pe amant: „Dimpotrivă, absența amantului este întotdeauna o tortură pentru femeie… chiar așezat lângă ea, citind, scriind, el a părăsit-o, a trădat-o. Ea urăște somnul lui“ (Simone de Beauvoir, „Le Deuxieme Sexe“, p. 397, Paris, Gallimard, 1949).
După ea, feministele au explicat acest comportament prin pasivitatea forțată a femeilor, datorată condiției lor sociale. Cum bărbatul este activ, femeia caută, prin vânzolelile dragostei, să încorporeze activitatea bărbatului cu scopul de a avea acces la lumea sa. Ea caută fuziunea pentru a se elibera de sentimentul absenței lui. Când el pleacă, ea se simte pierdută. Fără el, ea nu înseamnă nimic. Dar această stare a lucrurilor – după Simone de Beauvoir – va dispărea când femeia își va cuceri autonomia și-și va pune în evidență capacitatea de a acționa. Atunci, dacă bărbatul o va părăsi, ea nu va mai încerca acest vid. Sigur, condiția istorică a femeii apasă greu în reacția sa excesivă la indiferența bărbatului. O femeie care are o ocupație, o voința proprie, o meserie, nu se simte negată dacă amantul ei adoarme sau pleacă undeva departe. Dar nevoia ei de intimitate, de apropiere și de continuitate rămâne. După ce face dragoste, femeia își privește tandru amantul adormit. Ea îl simte blând și lipsit de apărare. Trăsăturile feței sale și-au pierdut tensiunea; acum sunt senine precum cele ale unui adolescent sau ale unui copil. Și acest spectacol este inefabil pentru femeia care iubește. Somnul îi dă un sentiment de apropiere și intimitate ca și cum l-ar ține pe bărbat în brațe, ca și cum l-ar purta cu ea. Somnul este consecința emoționantă a iubirii sale. Femeia nu receptează somnul partenerului ca pe un refuz decât dacă nu-l iubește, dacă nu-l suportă. Descrierea Simonei de Beauvoir este deci eronată. Mai mult, femeia activă, cea care cunoaște succesul, cea căreia nu-i este teamă să înfrunte lumea, este dezamăgită când simte amantul străin și distrat. Nu somnul separă, ci lipsa de interes, gândul la altceva, fuga, chiar prin spirit. O femeie activă dorește, ca orice altă femeie, prezența amoroasă continuă a celui pe care-l iubește, ea are nevoie de continuitatea interesului bărbatului pentru ea. Liantul dintre erotismul atingerii, erotismul muscular, capacitatea de a simți mirosurile, parfumurile, zgomotele, și plăcerea de a fi dorită și iubită continuu este foarte strâns. Atingere semnifică proximitate. Femeii îi place să simtă prezența fizică a iubitului ei, să-i simtă mâinile pe corp, forța tandră și învăluitoare a îmbrățișării lui; îi place să-i respire mirosul și amestecul mirosurilor este pentru ea un parfum. Îi place să-i audă vocea profundă chemând-o. Îi place să simtă părul lui zburătăcit, greutatea trupului pe sâni, forța delicată a mâinii sale, atingerea subtilă a degetelor, mângâierile poznașe care înnoiesc declarațiile de dragoste mai bine decât cuvintele. Îi place să simtă privirea lui pasionată și mirată când apare într-o toaletă nouă și, în același timp, să simtă frisonul țesăturii pe piept. Îi place să simtă dorința lui când ea merge și el își acordează pașii cu ritmul ei.
(•••) Toate aceste senzații se derulează sub registrul continuității. Continuitate a tandreții, a mângâierilor, a cuvintelor, a penetrărilor, a murmurului. Ocean în care senzațiile se succed asemenea valurilor, curgând din unul în altul. Continuitate în metamorfoze. Continuitate a trupurilor, a pielii, a mușchilor, mirosurilor, pașilor, a umbrelor la crepuscul, a chipurilor. Continuitate a dorinței, a atenției, a excitației, a interesului, a tandreții, a pasiunii. Continuitate, deci dorința de a fi împreună, de a trăi cu, de a trăi aceleași experiențe, de a vedea aceleași lucruri, același clar de lună, aceiași nori, aceeași plajă pe malul mării, de a respira același aer, de a duce aceeași viață.
4.1. Erotismul feminin are o a doua rădăcină despre care nu se vorbește nici cu plăcere și nici des. O rădăcină care nu depinde de individualitatea sa ci este colectivă. În publicațiile citite în special de femei, în afara romanelor de amor și a rubricilor de modă trebuie adăugate viețile vedetelor. Bărbații nu se interesează de viața particulară a vedetelor, bărbați sau femei, cu atât mai puțin de poveștile de dragoste. Ei le apreciază ca actori și actrițe sau în calitatea lor de cântăreţi sau cântăreţe; ei admiră prestațiile lor, dar ce reprezintă în viața cotidiană le rămâne străin după terminarea spectacolului, deci și ceea ce fac la ei cu amanţii, soții, soțiile sau amantele. Acestea sunt lucruri ce motivează însă interesul femeilor. Fixarea asupra vedetelor este un fenomen absolut feminin, produs pe de o parte prin spectacol, iar pe de altă parte prin presa ce relatează episoade din viața lor particulară. Starul este obiectul desemnat de bârfelile colective (cf. Francesco Alberoni, „L’elite senza potere“, Milan, Bompiani,1973). Femeile se identifică ușor cu vedetele ca și cum ar fi prietenii lor, vecinii lor. Ele încearcă pentru vedete sentimente de dragoste, dorințe și antipatii reale. Când o adolescentă începe să se intereseze de muzică și când în ea explodează, pentru un cântăreţ, o pasiune fanatică, este vorba de o dragoste adevărată, de o pasiune autentică. Acest fenomen există deja, în trecut, cu actorii de teatru. Fenomenul a luat dimensiuni de masă cu Rudolf Valentino și s-a regăsit intact în vremurile noastre cu un cântăreţ ca Elvis Presley (cf. Alberto Goldman, „Elvis, un phenomene americain“, Paris, Laffont, 1982). Mii de adolescenți au urlat, au plâns, au leșinat, au vrut să-l îmbrățișeze, să-l atingă, să fie atinse sau posedate de el. Delirul colectiv orgiac și acustic nu trebuie să ne facă să pierdem din vedere faptul că fiecare fată vrea cântăreţul numai pentru ea și că, dacă ar putea, ea n-ar ezita să i se dăruiască; ele se simt gata să facă orice pentru el. Această dimensiune a dorinței feminine nu apare doar în cazul spectacolului sau în momentele de excitare colectivă. Fanii rămân fideli idolului lor ani în șir (cf. Edgar Morin, „Les Stars“, Paris, Seuil, 1972).
Nu există nimic comparabil în universul masculin. Un băiat poate adora o cântăreaţă, poate fi atras erotic de ea, o poate dori, dar sunt rare cazurile când poate fi înnebunit de ea încât să judece toate femeile după acest model. Dimpotrivă, o fată îndrăgostită de un cântăreţ sau de orice altă vedetă, nu vede altceva și toți bărbații obişnuiţi sunt, în ochii ei, insignifianți și lipsiți de interes. Același lucru se produce vis-a-vis de oamenii dotați cu o anumită putere și în special șefii charismatici. Bărbatul adoră șeful, dar îi poartă o dragoste care nu are nimic erotic. Pentru femeie, dimpotrivă, raportul cu șeful devine foarte ușor un raport erotic. În toate mișcările colective, vechi sau moderne, șeful a fost întotdeauna înconjurat de o curte formată din femei disponibile sexual. Italiencele l-au dorit pe Mussolini, nemțoaicele pe Hitler, rusoaicele pe Stalin, americancele pe Roosevelt sau John Fitzgerald Kennedy. În orice cult, în toate sectele, în toate religiile, maestrul, marele preot, guru-ul, profetul sunt întotdeauna înconjurați de un grup de femei care caută atingerea lor, dragostea lor, dorința. Trebuie precizat că bărbații dintr-o aceeași sectă nu sunt geloși și nu se simt cu nimic marginalizaţi de preferința femeilor pentru conducător. Diferența este aici fundamentală între erotismul feminin și cel masculin. Erotismul masculin este marcat prin trup, prin frumusețea fizică, prin farmec, prin puterea de a seduce și nu prin locul ocupat în ierarhia socială, prin recunoașterea socială sau prin putere.

Publicat în „Ceahlăul“,
16 iunie 1990 – 8 septembrie 1990