Te-ai reîntâlnit cu Costică a lui Loghin. Venise să-i ajute pe cei bătrâni la otavă.
Am mâncat dintr-un pepene și am vorbit.
Am rămas frumoși, dar ne doare copilăria, nu-mi vine să cred că așa repede s-a dus totul dracului.
Este groaznic să stai cu prieteni de suflet, cu prieteni din copilărie și să simți că de fapt trăiți dar nu vă mai și bucurați cu adevărat.
Se simte aceasta în tot ce spuneți.
Copilărie, frumusețe scăpată din frâu, copilărie, nebunie pierdută!
Din volumul în curs de apariție
„Cuie bătute pe cruce. Jurnal 1977 – 1982“
4 sept. 1980
