(…) Ca să-mi stimulez memoria, să aduc la suprafață amintiri semnificative, răsfoiesc monumentalul volum epistolar Frig, carte ce strânge matern între coperțile sale lucioase corespondența dintre Aurel Dumitrașcu și Adrian din perioada 1978-1990. Faptul acesta îmi deșteaptă în cotloanele sufletului și ale minții greierii văratici care-mi susură pe timpane mierea anilor tineri, ani la care se încheagă prieteniile adevărate, prietenii care durează peste decenii, chiar dacă, din rațiuni indiferente la dragostea noastră întru poezie, ne întâlnim grăbiți o dată la câțiva ani.
Mi-amintesc cu tandrețe oltenească de împrejurările în care m-am cunoscut și împrietenit cu moldavii poeți. Pe Aurel Dumitrașcu și Lucian Vasiliu i-am cunoscut într-un început de toamnă maramureșeană, punctată de funiile de ceapă de apă și de munții de mere roșii din curțile gospodarilor din Desești. Ne chemase în Maramureș glasul poeziei și al lui Laurențiu Ulici, inițiatorul și președintele juriului Festivalului Național de Poezie Laudă-se omul și țara! Ne întâmpinase în gara de la Sighetul Marmației confratele, poetul Echim Vancea, acum director al Bibliotecii Municipale «Laurențiu Ulici».
(…) Aurel Dumitrașcu mi-a scris de câteva ori epistole fascinante, ale unui „singuratic și pribeag” care își căuta un loc în lume, între prieteni.
7 noiembrie 2010
