– Generație și personalitate –
Indiscutabil se poate vorbi despre o nouă respirație în poezia română.
Fie că vor, fie că nu, până la urmă vor accepta cu toții că ceva se-ntâmplă în poezie, chiar dacă, am mai spus-o, este vorba mai mult de un „complex de generație“ decât de o generație propriu-zisă.
Pentru că este inconștient să spunem că se poate scrie POEZIE cu program, nici nu s-ar mai numi poezie, acești ultimi veniți sunt absolut diversificați stilistic. Graba unei anumite etichetări este dată mai ales de motive exterioare pe care o scriu cei din așa-zisul „val ’80“.
Important este că cititorul nu intră în această poezie ca într-un lunch, unde toate-s în regulă, monotone, știute. Cititorul este tulburat de la primele versuri. Sau, mai ales, derutat. Există un ton puțin à rebours, descumpănitor, dar nu prezumțios, această poezie nu neagă alte valori, este vorba doar de o sensibilitate mai puțin concupiscentă, o sensibilitate mai uimită și rănită de real, de amănuntele aparent insignifiante.
Ieșirile bufonarde ale unora dintre „combatanții“ acestui val nu trebuie confundate cu indiscutabila gravitate a poeziei lor în sine. Nu-i apropie decât acel ton puțin à rebours de care aminteam mai sus.
Problema trebuie pusă altfel, aplicat, cu încredere.
Pentru că nu putem spune că poetul X din valul ’80 este genial, dar nici că nu poate fi!
Singura justificare a unui poet, se știe, sunt cărțile pe care le scrie. Ori majoritate acestor „gălăgioși“ încă n-au scos o carte.
Surprinde siguranța cu care scriu și cred în ceea ce scriu, comprehensiunea cu care scriu nu numai poezie ci și despre poezie. Ei știu că există un punct de la care nu se mai pune problema talentului ci a personalității. Par erudiți, își duc viața parcă numai între cărți, dar nu-s livrești (cum s-a spus) ci inteligenți, vor să fie originali fără a cădea în teribilism sau desuetudine.
Textele lor afirmă ceva, nu pot fi „cântate“, „zgomotul“ din texte nu e deloc dezordine, au chiar o știință a discursului și nu-s nici metaforici până la incongruență.
Mai trebuie spus ceva: discutându-se atât de aprins despre ei, fiind contestați sau acceptați, acestor tineri li se face de fapt o publicitate excelentă.
Important e ca toți criticii de real bun-simț (există tare mulți și din cei care scriu numai pentru că pământul e rotund!) să discearnă adevăratele valori ale valului ’80 de falșii „zgomotoși“ care se gudură în lesa conceptului de generație.
Trebuie mereu să ne spunem că o cultură nu se face cu amabilități și că este iresponsabil să lăudăm și să publicăm un mediocru pe care l-am cunoscut, vezi bine, la cafenea. Aceasta pentru ca și-n poezia română să se vorbească numai de valori și mai puțin de gusturi.
Pentru că astfel de confuzii n-au nimic constructiv în sine.
Poiana Teiului,
6 iunie 1980
