29 noiembrie 1984[1]
Da, așa îmi placi!
Te prefer enervat și supărat, justițiar împotriva opiniilor mele de scandalagiu (dar nu „mofturi de scriitor“, te rog!; așa poate spune un activist cultural, nu noi – care știm că trăim… nespus de bine!), chiar așa ușor teatral-arogant, dar nu mulțumit cu ceea ce faci în singurătate, „diplomat“ și nesolidar. Nu zic întâmplător „nesolidar“. Pentru că reproșurile mele a propos de povestea cu Radu[2] nu porneau decât de la această lipsă de solidaritate. Știi bine că nu sunt ranchiunos și nici cabotin (poate doar lipsit de tact, uneori; în acest sens am descoperit ceva din modul de a fi al lui Anton Holban – cel puțin după ceea ce spun cei care l-au cunoscut!), ca să nu mai precizăm că solidaritatea nu e o chestiune de parlamentare, e ceva spontan. Mă deranjase nu faptul că l-ai refuzat, ci că i-ai și explicat de ce. Puteai să-i spui „Da, bătrâne, stai acolo!“ Și după aceea să-ți dai seama că ai problemele tale – de scris , amor, liniște etc. De aceea am zis că nu ești solidar. Niciunul dintre noi nu uităm de noi înșine în parte. Mi se pare, însă, că nu trebuie să facem pe filosofii când unul dintre noi e-n dificultate. Îmi recunosc tentațiile sociologice și uneori sunt curios cum vom arăta peste mulți ani!?
Știu mai bine decât alții cât te-a epuizat amărăciunea neieșirii cu carte încă, deși este pentru oricine de domeniul evidenței că trebuia să ai deja o carte publicată. Și fără nicio ipocrizie, amărăciunile tale m-au marcat întotdeauna. Asta în concordanță cu… indiferențele tale din ultimii ani! Există un nivel la care eu nu gafez în prietenie, iar contra-replicile tale în acest sens nu salvează nimic. Așa-zisul meu bolșevism în răspăr, vulcanismul, așa-zisa limbuție de pustnic nu există în virtutea teatralității sau a dandysmului. Dacă fac scandal, știi bine, o fac numai pentru că nu suport să mă las alterat. Putem spune foarte multe, ba chiar cu talent, dar nu-mi vine să cred că sentimentul solidarității este o problemă estetică, ci morală. Apoi, nu te supăra!, nu pot uita o zi în care îmi explicai pe un vas că în cazul unui război tu te-ai ascunde, ai căuta spatele frontului etc. Evident, niciunul dintre noi nu știe cum ar reacționa în fața morții posibile, dar cred că e ceva-n neregulă (în caracter?!) dacă o durere generală ni se pare o chestiune de gimnastică… verbală. Nu conta că e Radu sau pepelea, era unul dintre cei ai scrisului, un neajutorat ca și noi. Că Radu e încă un naiv în sens estetic, un nedirecționat, că puștismele lui ne deranjează uneori – asta e altceva. Nu vreau să spun că ești vinovat de ceva. În fond, n-ai decât să-ți procuri și o pușcă și să tragi în oameni, dacă tu așa consideri, înaintând teribilisme ce nu te prind, gen: „refuz, sunt al dracului, egoist“. Pentru că nu e vorba de temperamente în acest caz, Adriane, ci numai și numai de un lucru: solidaritatea. Aș putea să-ți dau câteva exemple cu tine și poate că n-ai mai fi atât de sigur că gestul tău a fost justificabil în vreun fel!
Vrând să fii îngăduitor și persuasiv, am sentimentul că ai înaintat o prostie în următoarele „versete“: „Am o perioadă mai mare de când am renunțat la alcool. Asta a presupus o întoarcere la o stare inițială de tăcere, timiditate și (chiar) demnitate“. Te joci cu cuvintele, cu… seriozitatea. Ce pot să înțeleg eu din aceste vorbe: că numai când ești beat – deci ușor inconștient – puteai să fii prietenos, hazos și solidar?! Iartă-mă, te rog, dar decât să ne vedem o dată pe lună și tu să te retragi pisicește, prefer să bei din nou și să nu mai filosofezi în acest fel. Te retragi ca să citești! Hai să fim serioși! De ce nu mă retrag și eu să citesc atunci, și ceilalți!
Despre acel „textual «porc»“ e bine să mai medităm! Eu sunt convins că nu trebuie ca cineva să fie mereu porc pentru a fi numit porc. Îți dau un exemplu: la sindrofia aceea Vânători – casa Sadoveanu, Chioaru[3] + Radu and Maria au fost lăsați în ploaie în Vânători, pur și simplu nu li s-a permis să urce în mașină de către găgăuțul acela de Brăescu[4] + moralistul Alupului[5], fiindcă nu erau locuri la Sihla (sau ceva-n genul ăsta) și pentru ei. Timp în care în autobuz erau o grămadă de tovarăși care n-aveau nimic cu „Sadoveniana“. Timp în care, și asta mi se pare deosebit de urât, Daniel[6] asista la această scenă penibilă din… autobuz! N-a coborât! E vorba tot de solidaritate, desigur! Și poate că e vorba și de porci!
Daniel a venit duminică seara la mine! Pe tine nu te-am mai chemat pentru că eram supărat pe tine și pentru că profesoara aceea preferase la un moment dat să vină numai el. Daniel mi-a spus în a doua seară despre „lăsarea de la Vânători“. Chipurile, avea remușcări că n-a coborât! Ca să vezi! N-am putut dormi în noaptea aceea de indignare!
Tu ce ai de zis?! Voi spune acel haimanalâc celor de sus de la județ, îl voi căuta pe Amza Săceanu! După ce ani de zile s-au folosit de noi, sunt în stare să ne umilească precum pe niște pârliţi. Aștept un studiu al tău despre solidaritate! Cred că ar fi interesant ce mai poți să spui!
Nu ți-am cerut morală de scriitor, ci doar să fii moral față de cei care pretinzi că-ți sunt prieteni.
Povestea refuzului tău! Atât timp cât tu crezi că n-ai greșit, că ai procedat camaraderește, nu mai avem ce discuta pe tema respectivă! Nu vreau să vorbesc despre golurile de caracter, dar mai gândeşte-te! Nici măcar nu-ți fac vreun reproș! Îmi permit un dialog.
Voi continua să spun că Radu e mult mai bun decât mulți dintre noi! Ca OM! Poezia e o problemă personală pentru fiecare.
„Nu oblig pe nimeni «să mă suporte» ca prieten, nici nu mă agăț de nimeni cu aceleași pretenții֧“. Mai recitește o dată aroganța absolut neprincipială (de data aceasta) a acestor cuvinte. Dacă i le-ai fi scris lui Chele, da, poate! Poate că nu ai ales exact plicul în care trebuia să le strecori. Amneziile astea ale tale seamănă cu scuipatul. Dăm vești despre rahat altora!
Salutări!
Aurel
P.S. Faptul că ți-am trimis cartea[7] din București e logic! Știam că vin încoace peste o zi și că ne vom întâlni aici. Că nu am avut bani să vin la Tg. Neamț sau P. Neamț – asta e altceva!
Poți fi sigur că nu m-am bucurat de ea pe cât mă așteptam (deși-mi place și așa cum e!), și că nu mă interesează foarte tare cum va fi primită. Am citit-o de câteva ori și știu că nu mi se poate pune la îndoială vocația, că această carte are un sunet al ei, că e un evident început de poetică. Un lucru nou, totuși, în sufletul meu: mă simt mai echilibrat, eliberat de un plâns. Și pe 21, de ziua mea, n-am mai fost trist: am sentimentul că nu am trăit degeaba până acum. Sigur, nu mă justific. Îmi caut de treabă.
Ți-am trimis cartea prin Daniel! Până acum n-am trimis-o decât la câţiva. Nici nu mai am cărți. Poate că vor veni la P. Neamț.
Aurel
[1] Răspuns la scrisoarea expediată de Adrian Alui Gheorghe la 28.11.1984. Vezi volumul „Frig“, pg. 431-432, editura „Charmides“ 2014. Scrisoarea lui Aurel Dumitrașcu a fost eliminată din acest volum.
[2] Poetul Radu Florescu.
[3] Scriitorul Dumitru Chioaru.
[4] George Brăescu – profesor, publicist, promotor cultural, profesorul de istorie şi etnolog.
[5] Scriitorul Horia Constantin Alupului Rus, director al Centrului „Carmen Saeculare“.
[6] Poetul Daniel Corbu.
[7] Este vorba despre volumul de debut „Furtunile memoriei“, semnat de Aurel Dumitrașcu.