Aurel Dumitrașcu a fost pentru mine prietenul de care aveam nevoie. S-a întâmplat ca destinele noastre să se adune sub același cer, în același timp. Trăiam amândoi întru poezie, întru frumusețea cuvântului scris, eram martorii aceleiași clipe. Amintirile mele cu Aurel înseamnă în egală măsură viață și moarte. Viaţa cu care ne umpleam sufletele, moartea care l-a ocultat prea devreme, poate pentru a-l trimite într-o lume mai bună. Așa au dispărut pentru totdeauna gesturile, cuvintele, călătoriile, bucuria.
28 decembrie 2012