În aprilie 1983, opozantul praghez închis își exprimă recunoștința față de Beckett, care i-a dedicat piesa sa, „Catastrofă“. Publicăm această scrisoare inedită în momentul în care vechiul disident este pe cale să devină președintele Republicii Cehoslovace.
„Dragă Samuel Beckett,
În cursul sumbrei perioade a anilor ’50, pe când aveam 16 sau 18 ani, într-o țară în care n-aveam practic niciun contact cultural sau de altă natură cu lumea exterioară, am avut fericita ocazie să citesc „En attendant Godot“. Mai târziu, firește, am citit toate celelalte piese ale dumneavoastră, printre care „Oh! les beaux jours“, cea care m-a interpellé fără îndoială în cea mai mare măsură.
Voi folosi poate o expresie ridicolă dar am căutat în van una mai bună: încă de la început v-am considerat ca un dumnezeu în paradisul spiritului. Influența dumneavoastră asupra mea a fost imensă, atât ca ființă umană cât și ca, într-un sens asemănător, ca scriitor. Amintirea nu se va putea șterge niciodată de această quettè aventuroasă și fructuoasă de valori spirituale în vidul care mă-mprejmuia.
Și azi, zeci de ani mai târziu, când sunt, fără îndoială, mai în vârstă decât erați dumneavoastră în momentul lui „Godot“, nu pot să nu resimt consecințele acestei întâlniri cu opera dumneavoastră.
Vă spun toate acestea cu scopul de a vă face să înțelegeți bine ce șoc am încercat în închisoare când, în cursul uneia din vizitele de o oră pe care soția mea era autorizată să mi le facă de 4 ori pe an, ea mi-a comunicat, în prezența unui gardian obtuz, că se organizase la Avignon o seară de solidaritate cu mine și că dumneavoastră profitaseți de această ocazie pentru a scrie și reprezenta pentru prima dată „Catastrophe“.
Multă vreme după aceea mi-au ținut companie în închisoare o bucurie și o emoție foarte vii care m-au ajutat să trăiesc în mijlocul acestei mizerii și a acestei întregi josnicii.
Bucuria avea mai multe aspecte, pentru că dumneavoastră nu reprezentați pentru mine doar ceea ce am încercat să spun mai înalt, ci știam și că nu erați dintre cei care vorbesc toată ziua – și participarea dumneavoastră la această serată de la Avignon valora cu atât mai mult.
Mulțumesc din toată inima. Nu numai dumneavoastră m-ați ajutat merveilleusement de-a lungul anilor mei de detenție ci și, ce faisant, dumneavoastră ați arătat cât de profund înțelegeți nenorocirea pe care și-o asumau cei care nu rămân indiferenți la cursul lucrurilor, astăzi ca și în trecut.
Cu toată considerația și urările mele cele mai bune.
Al dumneavoastră pentru totdeauna,
Vaclav Havel
Praga, 17 aprilie 1983
