– Ce importanță acordați faptului că trăiți în provincie? Adică adresei dumneavoastră. Credeți că dacă ați fi locuit în capitală ați fi avut alt destin literar?
– În primul rînd, faptul că trăiesc în munți este o favoare. Liniștea în care pot munci și crea, detașarea cu care pot gîndi fenomenul literar contemporan, nefiind în nici o „tabără“, imensele lecturi, bunul-simț care nu te poate părăsi într-un asemenea loc (care pare a fi o definiție corectă a veșniciei), toate acestea (și altele) sînt mult mai importante decît efemerele iluzii pe care ți le poți face plecînd la București „ca să te faci poet“. Destinul literar al unui scriitor nu poate fi hotărît decît de talentul și seriozitatea sa, de valoarea scrisului său. Îi prefer întotdeauna pe cei care-și justifică trecerea prin cărți de valoare, decît pe cei care uită să și le scrie, pierzîndu-și timpul la cafenea, în discuții sterile, făcînd clasamente puerile, lipsite de finalitate. E drept, apropierea de marile reviste, de edituri, poate fi un fapt de neignorat, dar am bună-credință și sper că valorile sînt promovate indiferent din ce colț al țării apar. De amabilitățile de non-valori ale unor redactori de editură (o cultură nu se face cu amabilități ce pot fi de fapt iresponsabilitate!) nu mă simt eu răspunzător. Despre personalitatea unor astfel de redactori s-ar mai putea vorbi… Un om al zilelor noastre nu este în „criză“ de probleme indiferent în ce loc există. Important este să participi, să nu alegi sub nici o formă turnul. Și să crezi că o operă de valoare nu e o atitudine a cinismului.
– Vă simțiți acolo unde locuiți și trăiți, în orașul dumneavoastră, un factor important cultural, un activist, un animator al vieții culturale a orașului dumneavoastră?
– Nu.
– Cum, cu ce ochi priviți prejudecățile, altfel curente, despre situația de „inferioritate obligatorie“ a scriitorului din provincie față de confratele său din capitală, ca-n poveștile pentru copii cu șoarecele de cîmp și cu cel citadin? Credeți că problemele mari ale existenței umane, de azi, de ieri și de totdeauna, se pun mai acut într-un anumit loc geografic, numit capitală sau numit provincie?
– Obtuzitatea n-a fost învinsă peste tot.
– Ce vă doriți?
– Îmi doresc să văd cît mai mulți oameni fericiți. Și să trăiesc. Pentru a-mi putea scrie cărțile. Și ele să fie împărțite oamenilor. N-am nici o stimă pentru cărțile care nu afirmă nici un sens moral.
Publicat în Almanahul „Tribuna“, 1981
