Pe bărbatul acela mi-l amintesc și acum, intrând în sala în care suntem adunați noi, copiii aflați la concurs. Nu am mai mult de zece ani, scriu poezii despre patrie, recit cu patos poeziile altora și mă aflu la Piatra-Neamț la un concurs de creație.
Tânărul e deșirat; are plete blonde; e îmbrăcat într-o cămașă albă, largă, ce se înfoaie în mers. Poartă blugi. Zâmbește încontinuu.
Surâdea încă de când intrase (în urmă cu o jumătate de oră, însoțit de prietenul său) în încăperea în care ne aflăm noi. Surâde și când ne vorbește – cu un fel de sfială, cu încântare, cu bunăvoință. Ne spune că îl cheamă Aurel Dumitrașcu, iar că prietenul său se numește Adrian; amândoi sunt poeți. Repet în minte: Aurel și Adrian; Adrian Alui Gheorghe. Și Aurel.
Aurel…
Apoi, nu mai aud nimic din spusele lui. Îl privesc cucerită – pe Aurel Dumitrașcu.
Mereu am visat să întâlnesc un poet. În sfârșit, am unul în fața ochilor!
Sunt îndrăgostită în secret de poza lui Eminescu tânăr (singura fotografie a lui Eminescu pe care, la vârsta aceea, o cunosc din cărți). Poza lui Eminescu tânăr mă învățase că toți poeții vor fi semănând cu niște prinți. Astfel îmi pare și Aurel Dumitrașcu. Un Făt-Frumos ingenuu. Și exuberant.
*
Aproape treizeci de ani au trecut de la această întâmplare până azi. Pe Aurel Dumitrașcu nu l-am mai văzut niciodată – de atunci. Peste un an avea să moară de leucemie.
Dar l-am reîntâlnit – când încă mai eram copil, iar apoi, la maturitate – pe prietenul alături de care apăruse atunci, atât de senin, în sala cu pionieri adunați la un concurs de creație, ținut în Piatra-Neamț.
Va rămâne în mitologia vieții literare prietenia dintre Aurel Dumitrașcu și Adrian Alui Gheorghe. Primul moare la 35 de ani neîmpliniți. Scosese, până atunci, două volume de poezii. Cărțile fuseseră măcelărite de cenzură. După dispariția lui Aurel Dumitrașcu, Adrian Alui Gheorghe devine ambasadorul și salvatorul operei acestuia. Se îngrijește de apariția postumă a unor cărți de versuri; îi recuperează Jurnalul și îl publică: în total – aproape 1000 de pagini tipărite, sub titlul Carnete maro.
Adrian Alui Gheorghe a păstrat și a publicat într-o carte (apărută anul trecut la Editura MNLR) scrisorile trimise de Aurel Dumitrașcu către T, o tânără pe care o îndrăgise pe vremea când el era profesor în Sabasa, iar ea – eleva lui. Poetul îndrăgostit de T (și de dragoste) a dus cu el această iubire ani la rând, până la moarte.
15 septembrie 2017
