Borca, 22 aprilie 1982
Bună, dragul meu George!
Vin cu întârziere. Am umblat prin păduri și orașe, împrăștiat prin aceleași orezării de cuvinte, blasfemiind, aşteptând bicicleta cu care să pot urmări vânturi mai calde.
Sunt lihnit de toate după iarna asta prea împuțită, nici nu știu cum mai rezist.
Aici în munți e totul mai albastru (de frig), iarba abia își aranjează desfrâul verde. Imediat ce s-a terminat școala, am plecat la Iași, doream să nu mai dau loc păpușilor ornamentale locale, la Iași am câţiva mari prieteni, acolo se readună în mine drumurile pe care nu le pot face decât prin cărți. Lucian Vasiliu, Liviu Antonesei, Luca Pițu și Nichita Danilov, plus mereu bunul Daniel Dimitriu – iată oamenii cu care burdușesc nopțile ieșene. De fapt, Iași-ul e un oraș de care nu mă pot atașa, îl iubesc doar prin acești prieteni, prin biserici și celelalte câteva locuri sfinte. Acum ascult Czesław Niemen. Îl găsesc atât de bun și de profund!
Avusesem de dus și câteva cărți bunilor mei prieteni. Și m-am întors cu altele: Cioran, Șestov, Coranul, Chrishnamurti, Erasm, etc. Și Lao-tse cu „Tao te king“ – pârliţii de la „Europa liberă“ ziceau că Ion Gheorghe a plagiat după acest text!? Prietenii spuneau, eu nu ascult niciodată pe imbecilii microfonizați citați mai sus.
La Iași m-am dus după ce am vorbit cu domnul Nichita Stănescu, într-o seară în care împlinea 49 de ani; mă iubește pentru nu știu ce nebună profunzime pe care crede c-aș avea-o; eu l-am iubit întotdeauna. Nichita îmi amintește mereu de acea carte nebună a lui Kiekegaard – „Traité du désespoir“, Nichita seamănă cu această carte!
Am mai umblat prin nopți cu prietenii de la Piatra Neamț. Lui Dimitri Chioaru tocmai i-a apărut cartea (nu am citit-o, totuși, încă). Am fost și la Cenaclul Flacăra – școala, presa, radioul și TV nu fac educație patriotică (la un loc luate) câtă face acest cenaclu cu băieții aceia… muzicali.
Nu demult am avut o bucurie pe care o păstrez: un prieten din Lille mi-a trimis trei casete a câte 90 de minute fiecare, cu John Lennon, Joan Baez (în concert) și „Genesis“ (în concert) – înregistrări superbe – multe piese fiindu-mi necunoscute până acum. Eu sunt cel mai supărat poet român, cred. Totuși muzica mereu contrazice ceea ce simt în pustiul ăsta – haimanaua. Crishnamurti, într-o conversație din 1969, spunea că „il y a sentiment d’etre isolé“ și că a te atașa de ceva în situația aceasta nu e decât o formă de „évasion de la solitude“. Îți închipui, deci, ce-nseamnă muzica în acest pustiu… de bine. Dar să nu crezi că mă plâng. Aproape am cusut toate hainele de gală și nebunie de „Tratatul de eretică“, apoi parcă și „Lebăda care închide infernul“ ia o formă stranie (în sens bun). Și George Bălăiță mi-a dat un aviz telefonic – dacă mă caută ei, să înțeleg că o să-mi apară cartea?!
Aștept vara ca pe o vită de aur! Aștept să te revăd și să te vizitez într-o seară în care să-mi pui muzică și apoi n-ai decât să mă arunci pe fereastră (la ce etaj – eră stai?!). O femeie frumoasă vrea să mă duc cu ea în Deltă ca să ne înecăm; o voi lua din Constanța pe această femeie și am să mai văd câteva filme mute în care operatorii se asfixiază.
Auzi, dacă mai umblați prin republică adunați sub „Confluențe“, sugerează-le domnilor acelora să mă invite și pe mine! Sunt mai bun decât mulți dintre cei care cântă cucii la viori dezacordate! Va veni o vreme când moartea unei haimanale va înduioșa un imperiu – și e bine să nu rămânem cu „deștele“ crispate pe uși de plastilină.
Stoiciu mi-a trimis cartea lui la începutul lui februarie, suntem foarte prieteni. Dacă toți ar avea conștiința lui Stoiciu ar fi foarte puțini mulgători în poezia română. Spun „română“ de parcă aș vorbi de oaste!
Dincolo de simpatii și antipatii, eu rămân mereu să-i respect pe toți scriitorii adevărați, tineri sau nu. Eugen Barbu, cred, este insuportabil ca om – dar bunul-simț mă obligă să recunosc totuși că este un scriitor foarte bun. În altă ordine de idei, eu cred că Breban este chiar cum spune Ion Cristoiu. Prefer să aștept cărțile lui Cristoiu – sper nu doar despre clasatul A. Toma.
Nu-s malițios, încerc să rămân de parte propriilor mele convingeri. Mă înțelegi, bătrâne!
Nu știu de ce bate atâta vânt prin toate revistele, unele ar trebui desființate, că prea-s obosite de prostia celor care le fac. Mă cufund în cărți vechi, istoria are mereu dreptate, numai ea.
Sper c-ai scăpat de „eczemele proletcultiste“ și în budoarul tău femeile merg ca niște „taine coapte“. Vânătorule, elogiul bucuriei de a fi singuri și neîmproșcați de complezențe! Te iubesc pentru ceea ce scrii, pentru că ai umor și ești bun.
Din munți, te îmbrățișez cu prietenie și te aștept cu noi vești de argint!
Al tău,
Aurel Dumitrașcu
P.S. Voiam să te rog ceva. Să nu uit: poate ai postere cu muzicienii care știi că-mi plac – cu John, de exemplu – și poate-mi poți dărui vreunul!
Aurel
– Azi e ziua lui Lenin. Șalom alehum!
A.D.
– Care este adresa șugubățului Dan David!? Spune-i FRUMUSEȚE din partea mea!
Aurel
– Spune-mi, te rog, ce se-ntâmplă cu Dan Aldea?! Unde e?! Că M. Romcescu ăsta nu-mi place deloc, indiferent ce eforturi face!
Aurel
