Avea dreptate colegul meu, poetul Adrian Păunescu, atunci cînd, fără a vă fi citit încă versurile, se bucura că existaţi.
Suntem şi mai bucuroşi dimpreună să constatăm că începeţi să existaţi şi ca talent autentic. Poezia debutează uneori abrupt prin versuri proaspete:
„Sunt român pînă-n lacrimi şi mă rostesc în faţa lumii OM“
sau
„Trebuie spuse nişte adevăruri
pe care le mai bîlbîiam odinioară,
trebuie spus că apa pe care-o bem
este de fapt umezirea pămîntului,
cald de privirile noastre limpezi şi blînde“ etc.
Din păcate însă, stadiul încă incipient ca experienţă poetică în care vă aflaţi nu vă permite să duceţi pînă la capăt o idee poetică, astfel că elanul liric se consumă între bătaia şi saltul peste ştachetă.
Chiar poeziile din care am citat cîteva versuri reuşite eşuează în final.
Proaspete oaze de poezie, dar şi întinse zone aride.
Suntem bucuroşi să vă recitim cu noi producţii lirice.
Publicat în „Flacăra“, nr. 28,
14 iulie 1977