POEM
Memoriei lui A.D.
În fiecare sâmbătă seară vine Moartea
şi-mi spune: Iubitul tău s-a înţepat într-un vers.
Ştiu! – îi răspund. În venele lui cuvintele curg întotdeauna triste,
cuvintele lui tremură de frig.
Când ploile băteau mătănii pe acoperiş,
le scălda în ceai iar din aburi modela
femei frumoase.
Tăcerea ta nu-i o paralizie a discursului –
îmi şoptea în timp ce liliecii
îşi vedeau liniştiţi de treabă
hăpăind cronici din cărţi.
Dar noi aşteptam paparudele privind
la tabla de şah răscolită.
În fiecare duminică la prânz Moartea
pleacă îmbuibată.
– Iubitul tău era un bărbat singur!
Ştiu ! – îi răspund – şi iubea numai reginele.
1991
DUREREA DIN MINE
Nimeni nu-mi bate în fereastră în zilele în care
zgomotul ploii mi se încolăcește ca un șarpe pe trup
nimeni nu-mi mângâie ochii.
Într-un colț al camerei păianjenii înnebunesc
de fericire citindu-l pe Baudelaire, mărul roșu
uitat pe o carte îmi mușcă din carne.
În mijlocul camerei simt nevoia
să adun toate cuvintele să le strâng de gât
ca pe niște mere putrede până când
seva lor dulce-amară îmi iese printre degete
le chinui, le repet, le repet până nu-mi mai
spun nimic, până le transform în pietre.
– De ce faci asta – mă întreabă bătrânul păianjen
cândva paznic al Bibliotecii din Alexandria.
Nu înțelegi? Mă dor toate iubirile pe care
nu le-am trăit
și toate poeziile pe care nu le-am scris.
VISUL ȘI MOTANUL LORD
Ne întâlnim tot mai rar
Din ce în ce mai rar
Visul ca o realitate necesară și
motanul Lord care culege ploile, le face ghem
și apoi se joacă cu ele prin iarbă.
Alungăm nopțile reci cu vorbe
ne bem liniștiți otrava și ascultăm ce se întâmplă
prin lume: biblioteci mor… fântânile se sinucid…
Bucuria ca și groaza sunt tot atât de
înspăimântătoare. Te copleșesc, te substituie
și apoi te trezești singur în sala oglinzilor.
Aici nu este nici început și nici sfârșit.
Aici este doar drumul… și nisipul ce se tocește
sub pași
Nu am trăit niciodată o toamnă adevărată
toamnele noastre se năruiau în cuvinte
doar motanul Lord se joacă cu ploile
prin iarbă. El nu are nevoie de iubire.
Noi stăm tăcuți, îl ascultăm pe bătrânul Borges
cum ne citește O mie și una de nopți
și povestea continuă, continuă și
noaptea continuă.
1993
