Aurel Dumitrașcu
E tînără moartea poetului tînăr
o viperă cu corn îl revendică. Nu
e nimeni pierdut în gunoaie ca-n mările calde
ale calendarului. Știi în care flacoane
în care spițerii se vindea Soarele? Doar pînă ieri.
Cînd aplauzele i-au pedepsit fruntea, unde era,
copil linșînd oile din abecedar, provocînd
cerul creț să le caute
dîndu-se cum se zice de ceasul morții?
Cînd a fost asta? Un an de care îți amintești bine,
o colină adultă la Cluj.
Atunci a intrat în lume poruncitor și rotund cum o varză
blond ca nisipul (cum e căptușeala sufletului, dacă vrei)
nepot cristalin al flautului, deget năuc mozartian
urmărea rochia pîlpîitoare a unei femei
(el însuși ne-o spune) precum o ediție rară.
Mai întîi a murit, pe urmă ți-a scris
cea mai lungă epistolă. Asta a fost. Asta este.
Eșafod ca o călimară plină cu sînge.
Plin orașul de virgule zumzăitoare sîcîitoare ca muștele
ce se-adapă cu sînge.
2010