Niciuna dintre figurile oamenilor-literatură nu anulează întâlnirea cu literatura din oamenii ce-i citești. Un text din Ileana Mălăncioiu (Amintesc pentru frumusețea discursului mărturisitor volumul Ilenei Mălăncioiu, Am reușit să rămân eu însămi. Interviuri 1996-2016, Polirom, 2016, 235 p.) ori o lectură atentă a lui Aurel Dumitrașcu (Admirabilele Caiete Maro – vol.I, Cartea Românească, 2019, 576 p și vol. II, Cartea Românească, 2019, 553 p. – una dintre cele mai frumoase pagini de critică literară și de psihologia scriitorului sub comunism din câte s-au scris vreodată.) te recompune uman, te repotrivește tiparului antropologic din care te-ai frământat.
În „OMUL CA LITERATURĂ. DES-AMINTIRI“
publicat în „Saeculum“, nr. 1/2020