INEDIT Aurel Dumitrascu – „40 de scrisori de înțelepciune“ (4): „Doi oameni se apropie unul de celălalt pentru a-și dărui bucurie, altfel nu are sens.“

„Am început să nu-i mai suport
pe oamenii cu care nu mă pot înțelege“

T.

Dulce T.,

Cu siguranță că la ora aceasta dormi. Să-ți fie somnul blând! Eu nu pot să dorm și nu am să dorm. Sunt tare amărât. În astfel de momente îmi dau seama cel mai bine câtă nevoie am de tine, ce mult îmi lipsești. Dar, tot în astfel de momente iau și hotărâri necugetate uneori.
Nu știu cât de bine îți dai tu seama ce e-n sufletul meu acum când mi s-a comunicat iarăși că volumul meu n-a luat încă drumul tipografiei, că mai am probleme. Sunt supărat peste măsură. Dar nu plâng. Pentru că imbecilii nu mă pot face să plâng. Dacă uneori lacrimile se uită la mine, ele se datoresc altor motive. Ție de exemplu. Pentru că mă emoționezi chiar și când nu ne înțelegem. Pe fondul mâhnirii de azi, știu că sunt în stare să trăiesc oricum de luni încolo, chiar și fără tine, oricât de dureros ar fi. Pentru că nu aș mai putea trăi fără certitudinea că există o ființă care rămâne mereu alături de mine, care mă salvează de la mâhnire fiind aproape de tot ce mă doare, o ființă care să-mi vorbească și care să mă mângâie. Am imensă nevoie de tine, te iubesc cu tot sufletul meu și vreau să te fac fericită. Dar sunt atât de mâhnit de ce-mi fac cei de la Comitetul Culturii + editura ALBATROS acum cu cartea, încât nu izbutesc să-mi recapăt liniștea singur. Ar trebui să fii cu mine, să-mi alini neplăcerile de acum. Este foarte important să știm să ne ajutăm în momentele mai grele. Mâhnirea mea întrece orice limite acum. Pentru că atitudinea lor mă jignește profund.
Sigur, nu-s singurul poet care suferă acum blasfemii cumplite. Dar e tare greu de suportat. M-am gândit de multe ori cât de fericiți am fi să ne prețuim și iubim reciproc, să știm amândoi să trăim unul pentru celălalt. Traversez zile negre, absolut negre. Singura lumină poți fi numai tu! Oare ai să mă lași să mă sting?! Aș reînvia după un timp, dar nu voi mai sta singur. Sau voi sta numai singur.
Azi mi-am închipuit un imens salon de dans și mii de dansatori. Am avut sentimentul că sunt singurul om din acest imens salon pe care nu-l invită nimeni la dans. Nu mă invita nimeni pentru că voiam să dansez numai cu tine. Da, cumplit sentiment să fii singur de tot într-un imens salon de dans, printre mii de oameni care dansează! Vino în sala aceasta și alege-mă! Sau spune-mi că nu merit! Este atât de necesar să alegem claritatea duminică, să nu mai orbecăim! Este o zi foarte importantă! Este foarte importantă pentru că vom intra în ea ca și cum ne-am cunoaște pentru prima oară. În zilele din urmă ne-am dat seama de greșeli, ne-am revizuit, am văzut că nu răutatea ne despărțise, ci neînțelegeri prostești. De aceea atitudinea ta trebuie să fie clară duminică. Eu știu bine ce simt pentru tine, cât de mult te doresc, cât te prețuiesc și iubesc!
Nu pot face nimic fără siguranța iubirii tale! Sau măcar să știu că nu mai este nimic.
Am stat cinci ore în șir și am recitit manuscrisele, am regândit cartea mea, am rescris, am plecat pe drum cu dureri de cap. Voiam s-o conduc și eu pe Maria lui Radu la autobuz. Azi-dimineaţă am plecat tare amărât de la școală! Îți mulțumesc pentru că nu ai fost distantă cu mine. Comunicările Gabrielei Negreanu mă înmormântaseră. Am plecat de la școală cu sufletul praf și pulbere. L-am sunat pe D.R. Popescu, dar era la Timișoara. Apoi l-am căutat pe domnul Nichita Stănescu. Dormea. Și am vorbit cu Dora – Tudorița lui. I-am explicat ce-mi fac „măgarii“ de la editură. Mâine o să-l sun din nou pe Nichita și-mi va spune cum să procedez. Pentru că nu știu ce să mai fac?! Sunt în impas.
Luni voi vorbi și cu domnul D.R. Trebuie să se rezolve cumva, nu se mai poate!
Am atâta nevoie de tine în aceste momente penibile! Aș vrea să-mi dai mai multă atenție, să-mi mângâi într-un fel sau altul sufletul amărât de cei de la Consiliu + editură.
Culmea e că primesc o scrisoare de prețuire (!) și „dragoste pentru poeți și poezie“ de la… Bondar Paula! Nu se poate! De ce să-mi scrie tocmai mie?! Putea să-i scrie tatălui ei, priceputul acela!
Mă irită atenția celor pe care nu-i stimez. Te prefer pe tine în locul tuturor! Noi n-ar trebui să ne supărăm niciodată, absolut niciodată; pentru că e imensă iubirea ce, cred eu, ne leagă!
Poate că eu cred prea cu sfințenie în noi, dar așa ar trebui să crezi și tu. Dar vei face cum dorești.
În seara aceasta m-au vizitat doamna Lungu și domnul Lungu, au ascultat muzică mai multe ore, s-au uitat pe tot felul de cărți și reviste și mi-au spus de atâtea ori că ar trebui să fiu mereu tare fericit cu aceste lucruri în jurul meu. Ei te știu bine, ei sunt doi foarte buni prieteni ai mei. Doamna te știe dinainte. Ea nici nu-ți zice Tudorița, îți zice „muza“. Da, muza poetului! Te iubesc mulți oameni. Ei au încredere în gusturile mele, în ceea ce sunt. Și știu că nu pot iubi pe oricine. Și, deci: fata mea dragă nu poate fi decât o ființă deosebită. Eu știu că ești. Și ei știu. Fii fericită că noi toți te iubim și apărăm! Și vino să nu mă mai lași pradă disperărilor, amărăciunii!
Aș vrea să stau toată noaptea și să-ți tot vorbesc. Îmi promit, însă, ca duminica aceasta să limpezim definitiv ce e cu noi. Nu mai pot trăi în îndoieli, am deja destule dureri pe cap. Doi oameni se apropie unul de celălalt pentru a-și dărui bucurie, altfel nu are sens.
Am să-ți trimit și-n noaptea aceasta tot sufletul meu ca să stea la picioarele tale, ca să te apere! Va fi bine!
Și totuși am mai avut și o bucurie astăzi: mi-a scris un poet care a copilărit aici până-n 1952, tatăl lui fiind inginer silvic la Borca și bun prieten cu mon père. Ce nostalgii! Și ce surprize pentru viața aceasta. Emoționante cuvintele lui Șerban Codrin! Știi, de multe ori m-am gândit că aș da orice ca tatăl meu să știe că „am ajuns“ scriitor. Lui, când trăia, nu-i era deloc clar ce-ar putea ieși din mine. Eram tare nebunatic, leneș și citeam toată ziua fel de fel de cărți. De ce mi-e dor de mon père în seara aceasta?! Poate fiindcă mă simt prea singur.
Ia zi, tu, dulce T., ai să mă salvezi de la pustiu?! Sau îmi mai faci și tu cadou încă un pustiu?!
Te aștept duminică! Voi continua să-ți scriu! Poate că ai optat pentru iubire și bucurie, pentru încredere, pentru BINELE amândurora!
Somn dulce, aristocrată a frumuseții! Mi-e așa dor de sărutul tău! Nu mă pot abține să nu ți-o spun!

Aurel

Borca, 28 oct. 1983