Sâmbătă, 28 iunie 1980
Mare rahat și lumea asta!
O privești, îi pui coroană, peste o secundă o vezi prăbușindu-se în noroi, ridicându-se surâzătoare, discutând, dându-şi „aere“, apoi cade din nou în noroi… Și tot așa.
Toate părerile tale despre oameni sunt atinse doar de clipa respectivă, clipa în care îi privești și gândeşti.
„Revizuirile“ nu fac decât „să descongestioneze tușele“.
Apoi se cade în starea primă.
Nu mai ai bani.
Ultimii 50 îi dai pe două discuri cu Sofia Vicoveanca.
O asculți și-ți spui că moartea e numai pentru proști, că ea nici nu trebuie pusă la numărătoare, atâta timp cât mai poți asculta Bucovina din cântecele Sofiei.
Toți prietenii și ne-prietenii tăi își anunță, voalat sau nu, căsătoriile.
După mulți alții, acum și Nicușor Teodoreanu, Costel Coman, Cățel (uluitor! nu-ți închipuiseşi că vine o vreme a acestei mari deziluzii!), Steluța Ispas.
Și ai un sentiment tare de neexplicat.
Toți, încet-încet, se căsătoresc, se fortifică în egoism, se ascund de generozitatea generală. E dreptul lor.
În timp ce tu rămâi tot mai singur și, ce e mai rău, tot mai inexplicabil.
Nu ai sentimentul că suferi fiindcă, vezi bine, ei se căsătoresc, se „liniștesc“, în timp ce tu alegi disperarea, nebunia, singurătatea, cearcănele.
Te gândeşti doar cum sunt ei.
Și cum ești tu.
Dar este o diferență fantastică.
Încă nu știi să crezi că poate exista și pentru tine o femeie rară.
Ai vrut să spui: înțelegătoare.
O femeie sănătoasă nu se căsătorește cu un poet. Dar nici o proastă.
Z. ți-a adus crini.
Ea a zis că-s „chibrituri“.
Da, ești pervers în măsura în care ești singur.
Nu-i nimic rușinos în a recunoaște că simți nevoia să pleci tot timpul de la frumusețe spre frumusețe, chiar cu riscul dezonoarei.
Ființele astea, cu părul abia mijind, cu sânii cât două vânătăi geniale, cramponate de sărutul tău, ahtiate în clipa când cred (crezi tu) că strâng în brațe un poet deosebit – aceste ființe, zici, mențin asemănarea dintre indiferența cerului și nebunia pământului.
Nu-i mai puțin adevărat, există femei făcute numai din carne.
Fără ele n-ar exista nici paturi.
TV-ul îți răpește exact atâtea clipe câte i-ar fi necesare unui gropar să-ți sape groapa.
Care groapă?!
Scrisori de la George Ostroveanu (totuși, revederea voastră se amână; îți propui să-l cauți pe la Telega; dar n-ai bani să ajungi pe acolo; păcat!), Steluța Ispas (ce-ai iubit și ce nu mai iubești în această bucată de mare amestecată cu sânge de femeie și mofturi de poet?!) și Ionica C. (patetismul copiilor trebuie crezut; el exprimă exact ceea ce e-n capetele lor).
Lăcrămioara Tincă, eleva ta de aleasă inteligență și bun-simț, te caută.
E târziu.
O chemi luni, pentru discuții mai lungi, pentru bucurii muzicale mai adevărate.
Îi dai mai multe reviste străine să le răsfoiască mâine.
Ții cu tot sufletul la ea, o respecți, o stimezi, o iubești de parcă ar fi copilul tău.
Și știi și crezi că va învinge oricare din școlile înalte. Iată un copil în fața căruia orice om mare merită să-și scoată pălăria.
Tu ți-o scoți.
Există copii în fața cărora aproape plângi de plăcere și respect.
Nu poți fi altfel.
Masa ți-e plină de flori, de cărți, de manuscrise.
Moartea nu începe niciodată așa.
Te întâlneşti cu Ionel.
Ții mult la el.
Nu pentru că doar ți-e frate. Este un mod suprem de a ține la el, fără a dori să te înțeleagă.
Îți dă 100 de lei să i-o dai mamei-cea-plină-de-griji.
El nu știe că, atunci când îl vezi generos cu mama, îți face o neasemuită plăcere.
Pentru că mama noastră trăiește și moare numai pentru voi. Este o prezență umană copleşitoare. Oamenii buni nu trebuie să fie neapărat și deștepți.
Bunătatea e prima dimensiune a condiției de OM.
Și cea mai importantă.
Se termină cel mai prost serial dat de TV: „Compania petrolieră Ewing“.
Duceți-vă!
Cu tot cu femeile voastre mitomane!
Citești ziarele și revistele.
În TRIBUNA: o pagină de poezie a unei eleve de 17 ani, foarte talentată: Flavia Ionescu.
Nu te poți abține să nu te gândeşti la trupul Elvirei.
Hei, Dumnezeule, auzi tu?!
Azi ai fost bleg.
N-ai citit, n-ai scris.
Dar ai fost filosof.
Ce mai! Vorba lui Caraion: „Hai să ne haidem.“
Recitești „Reflecții despre ploaia irlandeză“.
De Heinrich Böll.
Mulțumesc!
