Skip to content
AUREL DUMITRAȘCU
AUREL DUMITRAȘCU

VIAȚA ȘI OPERA

  • Home
  • BIOGRAFIE
  • POEME ȘI PROZĂ
    • POEME
      • Inedite
      • Din antologii
    • PROZĂ
      • VOLBURICĂ
      • DE CE PRIMĂVERILE NU AU LIMBĂ
  • PUBLICISTICA
    • În „Ceahlăul“
    • În „Dialog“
    • Eseistică
      • Poveștile erotice ale lui Ion Creangă
      • Daniel Turcea sau magia esenţelor
      • Vasile Vlad sau cele 1001 de nopți ale exagerării
      • Generația fără îngeri
    • INTERVIURI
      • „Mizind pe impostori nu facem decît să spunem ceva despre… noi înșine.“
      • „Cei care vorbesc cel mai mult de conștiința că sunt scriitori sunt veleitarii.“
      • „Devenirea unora se oprește odată cu examenul de licență și schimbă biblioteca pe un restaurant.“
      • „Am plecat cu un gust amar, hotărât să nu mă mai întorc niciodată la așa ceva.“
      • „Un om al zilelor noastre nu este în «criză» de probleme indiferent în ce loc există!“
      • „Între cei aleși au apărut și destule «voci» de complezență, voci de umplutură care au încurcat și încărcat planuri editoriale“
      • Ultimul interviu
    • Traduceri
      • PAUL McCARTNEY: ,,Un cîntec poate schimba conștiințele“
      • Scrisoarea deținutului politic Vaclav Havel către Samuel Beckett
      • FRANCESCO ALBERONI – EROTISMUL
      • „James Clavell, valorați 5 milioane de dolari?“
    • Din manuscrise
      • „Însoțitorul“
      • Neooportunismul la pîrleaz
      • Eminescu
  • JURNAL ȘI CORESPONDENȚĂ
    • Jurnal
      • Carnete maro – Jurnal 1980
      • Carnete maro – Jurnal 1981
    • Corespondență
      • Către Nicolae Steinhardt
      • Către Eugen Barbu
      • Către Geo Dumitrescu
      • Către Mircea Sântimbreanu
      • Către Petre Stoica
      • Către Radu Florescu
      • Către Gheorghe Grigurcu
      • Către Nicolae Sava
      • Către Magda Cîrneci
      • Către Maria Anegroaie
      • Către Emilia Amariei
      • Aurel Dumitrașcu către Dana Pîntea: „Adrian poate că ar fi continuat să scrie ode dacă eu nu l-aș fi ridiculizat cu consecvență în acest sens, ani în șir!“
      • Către Elisabeta Vartic
      • Aurel Dumitrașcu către Adrian Alui Gheorghe: „Amneziile astea ale tale seamănă cu scuipatul!“
      • Către Sorin Roșca
      • Către Gheorghe Simon
      • Către Constantin Preda
      • Către Ion Simuț
      • Către Vasile Gogea
      • Către Emilian Galaicu-Păun
  • AMINTIRI
    • D.R. Popescu
    • Radu Florescu
    • Constantin Acosmei
    • Mircea A. Diaconu
    • Ioana Revnic
    • Liviu Ioan Stoiciu
    • Gheorghe Grigurgu
    • Vasile Gogea
    • Radu Dobîndă
    • Dumitru Necșanu
    • Ioana Dinulescu
    • Radu Părpăuţă
    • Dana Pîntea
  • OPINII CRITICE
    • Nicolae Manolescu
    • Cezar Ivănescu
    • Constanța Buzea
    • Laurențiu Ulici
    • Romul Munteanu
    • Gheorghe Grigurcu
    • Radu G. Țeposu
    • Marin Mincu
    • Alex. Ștefănescu
    • Adrian Alui Gheorghe
    • Augustin Frățilă
    • Ion Zubașcu
    • Costin Tuchilă
    • Val Condurache
    • Niculae Stoian
    • Daniel Corbu
    • Pr. Constantin Necula
    • Clara Margineanu
    • Daniel Cristea Enache
    • Octavian Soviany
    • Mircea A. Diaconu
    • Vasile Spiridon
    • Florea Miu
    • Răzvan Voncu
    • Mircea Bârsilă
    • Antonio Patraș
    • Cristian Livescu
    • Constantin Butunoi
    • Lector
  • MULTIMEDIA
    • Fotografii
    • Audio
    • Video
    • Arta plastica
    • Dedicatii
      • Oferite
      • Primite
  • VARIA
    • Audițiile muzicale
    • Lecturile
    • Corespondenții
  • TRANSLATED
    • English
    • Magyar
    • Italian
  • DESPRE PROIECT
  • CONTACT
AUREL DUMITRAȘCU

VIAȚA ȘI OPERA

INEDIT Aurel Dumitrașcu: „Totul se cicatrizează, nimic nu se uită“

admin, 11/10/202211/10/2022

Sâmbătă, 21 ianuarie 1978

 

E frig pe vale.
Trei ore la școală.
Citesc și privesc „Modigliani“ de Nello Ponente. Un album excelent.
Și mă revoltă lipsa de gust, de cultură, de sensibilitate, de simț al valorii, al frumosului la toți profesorii și învățătorii din cancelarie.
Parcă-s o apă și-un pământ.
Parcă-s de la 1900.
Idei retrograde.
Gust îndoielnic.
Lipsă de bun-simț în a privi și a aprecia, în a repeta măcar genialitatea unor artiști. A lui Modigliani în cazul de față.
Vor fi zicând c-o fac pe deșteptul.
Nu-mi pasă când le-nchid gura cu anumite replici, repezite chiar. Nu-mi pasă pentru că nu pot permite denigrarea unor valori arhirecunoscute.
Mă simt străin între ei.
Râd pentru că se râde. Sunt pașnici. Dar lipsiți de orice sensibilitate. De gust să nu mai vorbim.
Au ceva propriu îmburgheziților.
Mi-e cam silă de cuvintele lor deseori.
Nu mă mai mir de ce elevii nu sclipesc aproape deloc. Un om căruia-i ceri doar banalitatea manualului, căruia nu-i spui nimic pentru bine și frumos sau să îi spui fără convingere, fără curaj, este un om ce riscă să nu spună nimic nou vreodată.
E trist.
Azi mi-e milă de toți profesorii și învățătorii care respiră în cancelaria școlii generale Sabasa.
Prefer să tac decât să mă cert cu ce nu poate fi schimbat.
Sau să plec.
Sau sfidez întristându-mă.

 

Mă duc cu Sanda Butnaru până în centru.
Mai zăbovim.
Voiam s-o văd pe Carmen.
Iubesc toți oamenii.
Rămân de neînțeles pentru mulți. Dar eu nu pot renunța la nimeni. Pentru că iubesc. Iubesc cu tot sufletul meu.
Cred că trebuie să rămân singur.
Pentru a putea iubi toți oamenii.
Pentru ca nimeni să nu-mi reproșeze că iubesc oamenii.
N-aș suporta asemenea reproșuri.
Deși de înțeles, azi mi se par inumane.
Sunt pentru singurătatea mea.
Și pentru bucuria și fericirea tuturor.
Eu știu și pot fi fericit datorită amănuntelor.

 

Carmen. Boby. Cățel.
Cuvinte.
Și e frig.
Și plecăm acasă.
Îmi iau ziarele de la poștă.
O scrisoare de la Lămâiţa.
Mâini.
Iubire.
Șubrezenie între noi.
Numai arta ne leagă serios, zice ea, după ce-i scrisesem eu.
Cred aceasta. E un adevăr.
În fine.

 

Stevan și… Doru Dăscălescu, câte o scrisoare.
Am de la „Cartea prin poștă“, 2 volume. „Barocul ca tip de existență“ de Edgar Papu.
Mă bucur.

Sunt trist de un lucru: a murit (din cauza inimii; a supărării – pentru că unicul lor fiu ar avea reumatism la inimă) soția lui Paulică Olaru, poștașul.
În toamnă el fusese operat de ulcer.
Nu i-au mai dat concediu. În ultimul timp făcea serviciu.
Îmi aducea ziarele, scrisori. Mi-a adus deseori.
Un om pe care-l prețuiesc și simpatizez.
Un prieten al sufletului meu. Chiar dacă dânsul nu știe.
Nu pot să nu sufăr din cauza tristului eveniment. Mi se pare chiar groaznic și insuportabil.
Cine mai spune că la urma urmei n-ar fi o absurditate viața?!
Un calvar pe care-l credem o fericire.
Din cauza speranței.
Din cauză că ne naștem însetați.
Și nemulțumiți pentru că rămânem nesătui.

 

Citesc.
Tai lemne.
Frigul e tăios.
Văd rugby. Franța – Anglia 15 – 6 pe „Parc des Princes“ din Paris.
Englezii au început mai bine dar francezii sunt admirabili în repriza a II-a. Eram de partea francezilor. Rugby-ul este un sport admirabil totuși.
Câtă forță, câtă viață! Și cât fair-play totuși! Nu se lovesc intenționat acei duri.
Vezi o grămadă de oameni.
Nu mai înţelegi de unde atâta rezistență.
Și-i vezi apoi cum e ridică încet, câte unul, și rămâne numai iarba și ei luptă din nou.
Sunt frumoși bărbații!
Înțeleg de ce puterea lor atrage femeile. Poate că datorită siguranței de care au nevoie femeile, protecţiei, afecțiunii.

 

„Club T“.
Muzică folk. Și poezie.
E minunat.
Nicu Alifantis. Mihaela Bustuchină. Adriana Ausch și alții. Cleopatra Lorințiu. Lucian Avramescu. George Țărnea. Cristian Dică. Marian Florea și alții.
Toți însă uniți sub steagul pur al bucuriei ARTEI.

 

Acasă.
Scriu puțin.
Citesc reviste literare.
Mă gândesc la multe.
Și renunț a mă duce la TV să văd un western.
Rămân să mai citesc și să scriu poate.
Niciodată nu ştiu exact ce voi face în intimitatea camerei mele.

 

Aud un vecin cum vrea să pornească o drujbă.
Și mă rog să nu reuşească s-o pornească.
Pentru că vreau liniște în seara aceasta.
Pentru că am nevoie de liniște în seara aceasta.
Oh! A pornit.
De s-ar strica!
S-a stricat.
Sper să nu mai pornească.
E 21.

 

Îi scriu o vedere Adrianei Condurache.
Mă doare suferința ei.
Repet: totul se cicatrizează, nimic nu se uită.
Și o scrisoare lui Ionel.
Citesc reviste.
Și-i liniște.
Și ochii mă dor.

Inedit aurel dumitrascuedgar papuineditjurnalmodiglianiParc des Princes

Post navigation

Previous post
Next post

Related Posts

Inedit

INEDIT Aurel Dumitrașcu: „Hei, vă mai aduceți aminte de mine!“

09/11/202209/11/2022

Hei vă mai aduceți aminte de mine! Bună ziua! Trec și eu prin pămînt vocea însă mi-e deasupra și vă acoperă urechile ca să nu răciți iarna.   Borca, 4 decembrie 1977    

Read More
Inedit

INEDIT AUREL DUMITRAȘCU către DAN DAVID (2): „Nu știu de ce mi-au trebuit atât de mulți ani pentru a-mi da seama că numai dragostea merită totul!“.

26/03/2023

Borca, 14 martie 1983   Bună, dragul meu! Îți scriu târziu, cu nu știu ce astru rezemat de creierul meu, plictisit și fandosit prin cele lecturi nesfârşite, acrit de consoane, fericit uneori – când mă vizitează T. (adică Tudorița), minunea aceea de paisprezece ani și mai multe miresme (până și…

Read More
Inedit

Aurel Dumitrașcu: „Copilărie, frumusețe scăpată din frâu, copilărie, nebunie pierdută!“

16/03/202316/03/2023

4 septembrie 1980   Te-ai reîntâlnit cu Costică a lui Loghin. Venise să-i ajute pe cei bătrâni la otavă. Ați mâncat dintr-un pepene și ați vorbit. Ați rămas frumoși, dar vă doare copilăria, nu-ți vine să crezi că așa repede s-a dus totul dracului. Este groaznic să stai cu prieteni…

Read More

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aurel Dumitrascu

©2023 AUREL DUMITRAȘCU | WordPress Theme by SuperbThemes