Skip to content
AUREL DUMITRAȘCU
AUREL DUMITRAȘCU

VIAȚA ȘI OPERA

  • Home
  • BIOGRAFIE
  • POEME ȘI PROZĂ
    • POEME
      • Inedite
      • Din antologii
    • PROZĂ
      • VOLBURICĂ
      • DE CE PRIMĂVERILE NU AU LIMBĂ
  • PUBLICISTICA
    • În „Ceahlăul“
    • În „Dialog“
    • Eseistică
      • Poveștile erotice ale lui Ion Creangă
      • Daniel Turcea sau magia esenţelor
      • Vasile Vlad sau cele 1001 de nopți ale exagerării
      • Generația fără îngeri
    • INTERVIURI
      • „Mizind pe impostori nu facem decît să spunem ceva despre… noi înșine.“
      • „Cei care vorbesc cel mai mult de conștiința că sunt scriitori sunt veleitarii.“
      • „Devenirea unora se oprește odată cu examenul de licență și schimbă biblioteca pe un restaurant.“
      • „Am plecat cu un gust amar, hotărât să nu mă mai întorc niciodată la așa ceva.“
      • „Un om al zilelor noastre nu este în «criză» de probleme indiferent în ce loc există!“
      • „Între cei aleși au apărut și destule «voci» de complezență, voci de umplutură care au încurcat și încărcat planuri editoriale“
      • Ultimul interviu
    • Traduceri
      • PAUL McCARTNEY: ,,Un cîntec poate schimba conștiințele“
      • Scrisoarea deținutului politic Vaclav Havel către Samuel Beckett
      • FRANCESCO ALBERONI – EROTISMUL
      • „James Clavell, valorați 5 milioane de dolari?“
      • Omar Sharif sau singurătatea seducătorului
    • Din manuscrise
      • „Însoțitorul“
      • Neooportunismul la pîrleaz
      • Eminescu
  • JURNAL ȘI CORESPONDENȚĂ
    • Jurnal
      • Carnete maro – Jurnal 1980
      • Carnete maro – Jurnal 1981
    • Corespondență
      • Către Nicolae Steinhardt
      • Către Eugen Barbu
      • Către Geo Dumitrescu
      • Către Mircea Sântimbreanu
      • Către Petre Stoica
      • Către Radu Florescu
      • Către Gheorghe Grigurcu
      • Către Nicolae Sava
      • Către Magda Cîrneci
      • Către Maria Anegroaie
      • Către Emilia Amariei
      • Aurel Dumitrașcu către Dana Pîntea: „Adrian poate că ar fi continuat să scrie ode dacă eu nu l-aș fi ridiculizat cu consecvență în acest sens, ani în șir!“
      • Către Elisabeta Vartic
      • Aurel Dumitrașcu către Adrian Alui Gheorghe: „Amneziile astea ale tale seamănă cu scuipatul!“
      • Către Sorin Roșca
      • Către Gheorghe Simon
      • Către Constantin Preda
      • Către Ion Simuț
      • Către Vasile Gogea
      • Către Emilian Galaicu-Păun
  • MANUSCRISE
  • AMINTIRI
    • D.R. Popescu
    • Radu Florescu
    • Constantin Acosmei
    • Mircea A. Diaconu
    • Ioana Revnic
    • Liviu Ioan Stoiciu
    • Gheorghe Grigurgu
    • Vasile Gogea
    • Radu Dobîndă
    • Dumitru Necșanu
    • Ioana Dinulescu
    • Radu Părpăuţă
    • Dana Pîntea
  • OPINII CRITICE
    • Iulian Costache
    • Nicolae Manolescu
    • Cezar Ivănescu
    • Constanța Buzea
    • Laurențiu Ulici
    • Romul Munteanu
    • Gheorghe Grigurcu
    • Radu G. Țeposu
    • Marin Mincu
    • Alex. Ștefănescu
    • Adrian Alui Gheorghe
    • Augustin Frățilă
    • Ion Zubașcu
    • Costin Tuchilă
    • Val Condurache
    • Niculae Stoian
    • Daniel Corbu
    • Pr. Constantin Necula
    • Clara Margineanu
    • Daniel Cristea Enache
    • Octavian Soviany
    • Mircea A. Diaconu
    • Vasile Spiridon
    • Florea Miu
    • Răzvan Voncu
    • Mircea Bârsilă
    • Antonio Patraș
    • Cristian Livescu
    • Constantin Butunoi
    • Nichita Danilov
    • Liviu Antonesei
    • Lector
    • Victor Felea
    • Gellu Dorian
  • MULTIMEDIA
    • Fotografii
    • Audio
    • Video
    • Arta plastica
    • Dedicatii
      • Oferite
      • Primite
  • VARIA
    • Audițiile muzicale
    • Lecturile
    • Corespondenții
  • TRANSLATED
    • English
    • Magyar
    • Italian
  • DESPRE PROIECT
  • CONTACT
AUREL DUMITRAȘCU
AUREL DUMITRAȘCU

VIAȚA ȘI OPERA

INEDIT Aurel Dumitrașcu: „Rămâne doar cel care putrezește ultimul“

admin, 10/03/202210/03/2022

Continui să crezi deseori că vei muri în acești ani, că ceva te macină și că numai puterea de a rămâne mereu bun te menține viu. Și te întrebi, murind, ce lași, sau dacă lăsând ceva asta ar mai avea vreo importanță. Ai inventat lumea din nou, prin cuvânt. Ai iubit nespus de mulți oameni și ei nu te pot uita. Dar orice amintire este o oglindă care se furișează tot în moarte. Și cu siguranță „speranța“ amintirii este o formă de sentimentalism ineficient, blazat.
Te uiți la aceste sute de cărți din jurul tău, aceste cărți care trăiesc cu tine aici, cu care împarți aerul și liniștea, nopțile albe și mâhnirile. Ți-au fost și-ți sunt atât de prietene. Numai ele nu te-au dezamăgit. Le vor citi și alții, poate Petru-Ciprian. Vor inventa și ei lumea, vor fi deștepți, apoi se va duce totul dracului din nou. Și tot așa. Și tot așa. Moară absurdă este ce se-ntâmplă cu noi. Măcinăm și suntem măcinați, ne săturăm dar nu ne liniștim niciodată, vorba lui Constantin Noica.
Crezi că iluzia este adevărata putere și minciună. Și uitare în același timp. Pentru că numai ea ne face vii și neînduplecați, altfel ne-am sinucide curînd după naștere. Și ce e iluzia? Poate o stare pe care n-o putem defini, o forță divinatorie care nu ne ordonează în vreun fel, ci doar ne atinge din când în când, ca și cum ne-ar încărca bateriile cu entuziasm, cu sete, cu superioară încredere în ceva ce pe moment pierdem din vedere, ceva care oricum dispare, dar la care nu ne gândim în momentul „investirii“ cu respectiva încredere.
Ți s-a părut deseori că trăind nu urmărești ceva, ci ești urmărit de ceva. Că nu ești păzit, ci alungat. Nu protejat, ci încercat. Rămân cei care nu-și pun probleme? Nu. Cei care-și pun probleme? Nu. Nu așa se discută. Poate (Camus spunea așa?) că rămâne doar cel care putrezește ultimul.
Ai să mori într-o zi.
Folosindu-te de cuvinte, pierzi parcă sensul tragic al acestei certitudini de viitor. Dar ai putea altfel, ai putea să mai faci doi pași mâine? Nu.
Te amăgești! Ca toți ceilalți. Numai că prin cărți o faci la modul superior, iluzionarea e regească – pentru că les livres cachent le sens tragique de la vie. Tragicul ține de cele cinci simțuri, nu de cuvânt. Nimic nu poate cuprinde vreun sens dacă n-ar fi privit de om, îndurat de om! Ești convins! Chiar dacă te înșeli, absolutizând desigur.

 

11 ianuarie 1982
Din volumul în curs de apariție
„Cuie bătute pe cruce. Jurnal 1977 – 1982“

Inedit aurel dumitrascucamusineditjurnal

Post navigation

Previous post
Next post

Related Posts

Inedit

Aurel Dumitrașcu: „România e bogată. Are proști pe toate drumurile.“

22/02/202322/02/2023

Sâmbătă, 30 iunie 1979   Faptul trecerii anilor este, cred, unul din marile regrete ale fiecărui om. Să simți, să știi, fără a te putea opune, că treci, că te numără anii, că pe frunte cutele fac nunți tot mai dese, să simți cum copiii sunt tot mai departe de…

Read More
Inedit

INEDIT AUREL DUMITRAȘCU – Copilărie, frumusețe scăpată din frâu, copilărie, nebunie pierdută!

04/04/2022

Te-ai reîntâlnit cu Costică a lui Loghin. Venise să-i ajute pe cei bătrâni la otavă. Am mâncat dintr-un pepene și am vorbit. Am rămas frumoși, dar ne doare copilăria, nu-mi vine să cred că așa repede s-a dus totul dracului. Este groaznic să stai cu prieteni de suflet, cu prieteni…

Read More
Inedit

INEDIT Aurel Dumitrașcu – Scrisori către Prințesă (3): „Ca să pot rămâne bun, este necesar să fiu intolerant cu proștii“

21/06/202221/06/2022

19 octombrie 1987   Minune dulce,   De vreo două ore tot scriu și rescriu un poem de care nu-s mulțumit, deși am sentimentul că trebuie să fie grozav. Așa că: trec la alt poem. La tine. Mă cam doare capul, m-am încăpăţânat prea mult cu poemul acela și azi…

Read More

Aurel Dumitrascu

©2025 AUREL DUMITRAȘCU | WordPress Theme by SuperbThemes