Mă exploatez
în serile când poemul e singurul meu Dumnezeu,
mă exploatez până la sânge
nu-s acuzabil,
gândiți-vă (doar) că eu sunt un om
care uită să-și așeze capul pe pernă în noapte
veghind ca un sfinx
liniștea fără margini
ce trebuie să bântuie mereu
sufletele voastre
Dacă vreți să-mi întindeți cândva mâna
să o faceți când poate prematur
voi coborî în moarte,
m-aș întoarce să vă mai veghez
o noapte.
Poem inedit, datat „Borca, 29 octombrie 1977“,
aflat în Arhiva „Aurel Dumitrașcu“
