15 oct. 1980
Ion Loghin se simte foarte rău, pare a fi aproape de moarte.
Când erai puști, când făceai toate drăciile posibile, omul acesta spunea că „ai să ajungi scriitor“.
„Ca Ion Creangă“ – mai spunea el.
Ceva se adeverește!
Se duc bătrânii…
Acest om a presimțit realitatea actuală cu mulți ani în urmă.
Foarte ciudat!
17 oct. 1980
A murit Ion Loghin.
La prânz două femei plângeau.
A murit singurul om care bănuise, când încă erai un puști, că „te vei face“ scriitor.
Te vei duce să-i spui „adio!“.
În curte, Dan Loghin bate mingea. La 12 ani moartea nu poate fi înțeleasă.
18 oct. 1980
Te-ai dus și l-ai privit pe Ion Loghin, întins sub acel cearceaf alb, livid, dincolo de orice respirație.
Moartea nu te emoționează sau nu te mai emoționează, este suprema stupizenie, o negi.
Dar nu poți niciodată realiza că oamenii pe care-i cunoști de mult timp și mor ar fi morți cu adevărat.
19 oct. 1980
Înmormântarea lui Ion Loghin.
Când iei parte la astfel de lucruri ai mereu sentimentul că totul e rahat, că toate se duc dracului.
Păstrezi amintirea frumoasă a acestui bărbat uscățiv, bun, acest „profet“ al destinului tău!
Cuvintele lui, din copilăria ta, se adeveresc!
Ai ajuns scriitor.
El a murit.
Tu vei continua să scrii.
Și poate că vei trăi.
Din volumul în curs de apariție
„Cuie bătute pe cruce. Jurnal 1977 – 1982“
