INEDIT Aurel Dumitrașcu către Aurel Rău: „Important este să trăiesc, pentru că prea des fug stânci după mine!“

N-am mai fost pe la Dumneavoastră niciodată.
Vin acum, sper că nu ca o căruță cu napi! Stau în niște munți cu copaci care nu știu să moară, care n-au vizuini, niște munți rostogoliți prin văzduh, aici liniștea nu-i o șiretenie, ci un fel de detașare, o viață pe care n-o arăți cu degetul. Niște munți în care oamenii mai țin lumânări pe biblii, în timp ce nopțile sunt un fel de mituri greșite, un fel de ceremonii scăpate-n buiestru.
Când cuvintele îmi fug prin păduri, ajung să semăn cu ceața, râsul meu este o prăpastie prin care umblă clovni răniți, mi se spune că numai nebunii iubesc așa mult ploile. Mă duc prin orașe să văd ce mai fac străzile, întors nu-mi mai amintesc decât prietenii; câţi pot ști ce simte un om când aude o pasăre mare ciocănindu-i casa, câţi știm că urșii sunt o filosofie spusă în șoaptă?!
În munți lumea este reinventată zilnic, pentru că aceste singurătăți bogate te amenință cu veșnicia, aici pământul bodogănește iar țipătul este un istm pe care întâlneşti prudența.
Nu, muntele nu este un palimpsest inventat de ninsori, nu fac apologia unei iubiri, nu e cinism să-ți aperi iubirile care trec prin cinste.
Eu știu că poezia e o uimire rănită, așa cum știu că-s mai tânăr decât moartea. Îi caut pe cei buni pretutindeni, dar nu pentru a le cere ceva, ci pentru a le da voie să găsească în ochii mei o răcoare pe care n-am știut-o, pentru a le da voie să găsească în palmele mele un brad surghiunit de dorinți.
Vin la Dumneavoastră pentru că azi detest zăpada, mă doare inima („pârdalnica“), sunt cam bleg azi (și Katie Mansfield ura zăpada!), dacă vorbești cu un om pe care-l stimezi poți să te înfrumusețezi cu o provincie de bastarzi. (…)
Nu voi dezamăgi pe nimeni, important este să trăiesc, pentru că prea des fug stânci după mine, iar în unele case nu știu să vorbesc. Poate și pentru că nu-i înțeleg pe codoșii cu pene la pălărie, cum nici pe cei care cred că o cultură se face cu amabilități. (…)
Și dacă aveți timp, citiți aceste texte! Ele își „bat joc“ de plictiseala vulturilor, sau poate că afirmă tulburarea unui om din munți.
Vă mulțumesc tare mult!
Și să nu fiți bun cu mine, cinstit doar! (…)

Aurel Dumitrașcu

P.S. Am 24 de ani și nu l-am văzut niciodată pe Eminescu! C’est partout!

Scrisoare inedită din volumul în curs
de apariție „Opere 2 – Corespondență“