INEDIT Aurel Dumitrașcu – Scrisori către Bobocilă: „Poate că voi face mai mult soare acolo în munți, scriindu-ți în fiecare zi.“

București, 3 aprilie 1989

Paia,

Uite, sunt în Bucureşti, la etajul 5, și îți scriu primele cuvinte promise.
Acum o jumătate de oră m-am întors de la cimitirul Bellu. Știi, în tren, în timp ce veneam încoace mi-a fost dor de Nichita și de Eminescu. Nu dintr-un exces de pioșenie m-am dus la mormintele lor. Pur și simplu am simțit nevoia să mă duc azi acolo. Și am făcut-o, după ce am stat două ore întins, ca să mă limpezesc după călătorie.
Nu e departe. Am luat-o prin parcul din apropiere (Tineretului) un parc superb (acum 12 – 13 ani nu era așa, copacii erau mici), pe lângă lacurile care miroseau a Deltă. Ce parfum! Atâția copaci înfloriți! De toate culorile. Am mers prin iarba care e mare de o palmă și ceva am privit cât mai puțin crispat devălmășia verdelui, m-am gândit la tine și la plăcerea pe care ai încerca-o dacă te-ai plimba cu mine.
Am intrat în cimitir printr-o spărtură, nu pe unde se intră de obicei.
E un cimitir imens, plin de copaci și cavouri, de cruci și statuete. Nu e frumos, firește! E numai trist. Până la urmă m-am și rătăcit. Dar, rătăcindu-mă, am dat peste o „secțiune“ cu scriitori, peste mormântul lui Labiș și cel al lui Vasile Pârvan. Erau și scriitori pe care i-am cunoscut: Nicolae Velea[1], Marius Robescu[2], Leonid Dimov, Nicolae Ciobanu[3] (care a și scris despre mine la prima carte; era din Neamț și fusese, în ultimii ani, directorul Muzeului Literaturii Române).
A trebuit să întreb pe cineva în care parte e intrarea, pentru că mormintele marilor scriitori sunt pe acolo, în dreapta cum intri. M-am simțit tare trist acolo, din nou. Mormântul lui Eminescu era acoperit în întregime cu un pat de flori de toate felurile. Flori proaspete. Caragiale, Sadoveanu, Coșbuc, Călinescu,
Zaharia Stancu sunt alături, în aceeași linie. Și Nichita. Cu Grigore Hagiu[4] alături, la picioarele lui Eminescu.
M-am întors tot prin parc. Undeva era un soi de bal în aer liber și tineri proletari și ţigani dansau ca la țară. Pe estradă, câțiva instrumentiști protejați de o pancartă cu „Cântarea României“. Ei, da!
Ce miros de liliac, peste tot! E foarte cald și poate că am să mă simt bine.
Mâine voi merge la Centrul de perfecționare pentru primele vești. Și am să mai colind orașul și am să-ți mai scriu. În munți nu are cum să fie așa de cald, cum e aici.
Teiul de la capul lui Eminescu era înverzit și avea frunzele mari-mari. Poate că voi face mai mult soare acolo în munți, scriindu-ți în fiecare zi.
După ziua de miercuri, îți voi scrie pe adresa mea. Cheia e la Radu[5], la bibliotecă!
Să te bucuri de zilele acestea de vacanță, să te odihnești și să te relaxezi.
Să-mi dai și vesti!
Ar trebui să stau aici până pe 29 aprilie, deci. Să ai grijă de tine, în fiecare zi! Da, Bobocilă!?
Am văzut la Doina[6], înainte de plecare, ieri, niște diapozitive color cu tine. Și cu șahiștii. Și Bistrița! Erai tare dulce!
Atât pentru azi, deși voi crede mereu că nimic nu este suficient din tot ce-ți pot eu dărui!
Am să mă uit la filmul rusesc. Aici mă pot uita și la bulgari și la ruși.
Noapte bună, dulce boboc!

Aurel

[1] Nicolae Velea (1936 – 1987) prozator.
[2] Marius Robescu (1943 – 1985) poet, eseist, critic de teatru, romancier, traducător.
[3] Nicolae Ciobanu (1931 – 1987) critic și istoric literar.
[4] Grigore Hagiu (1933 – 1985) poet.
[5] Poetul Radu Florescu.
[6] Doina Cecilia Iordăchescu.