INEDIT AUREL DUMITRAȘCU: „Nu voi abdica pentru că nu pot!“

Joi, 7 decembrie 1978

Același frig turbat.
Copiii nu s-au schimbat. Îi găsesc zi de zi la fel de frumoși, sau chiar mai frumoși.
Doinița. O caut. Râd cu ea. Și cred că știe că țin mult la ea.
Soarele nu poate îndulci frigul tăios.
Muzică.
Masă.
Nicio pasăre.
Poezia se interesează de mine. Simt aceasta.

Mă duceam la „Învăţământ politic“.
Poștașul mi-a dat o scrisoare de la Adrian și… o vedere de la ANA BLANDIANA!
Ziua aceasta mi se pare a fi cea mai frumoasă din viața mea.
Să-mi scrie ANA!
Chiar EA!
Nu mi-am închipuit niciodată că va face acest gest.
Am vrut să sărut zăpada.
Și să tac.
M-am gândit la ea.
N-am să uit: pe 7 decembrie 1978 am primit de la ANA BLANDIANA o vedere.
Sunt fericit, nespus de fericit!
Ea, cea mai frumoasă și sensibilă în sufletul meu, tocmai EA!
Poate că-n anii care vin îmi vor scrie și alți mari scriitori, dar ANA cu SCRISOAREA EI (adică vederea) va rămâne prima și cea mai frumoasă. Mă bucur ca un copil. Cum să nu mă bucur?! Cum să nu te bucuri când cea mai adâncă slăbiciune a ta îți scrie?! ANA! Mulțumesc mult ANA! Cuvintele tale-mi dau mare încredere-n poezia mea, în mine! Nu voi abdica pentru că nu pot. Și sper să trăiesc ziua când te voi putea bucura cum ai făcut-o tu în această zi.
Vederea e datată „1 dec. ‘78“
Textul: „Vă mulțumesc pentru felicitarea dvs. primită cu imensă întârziere, dar rămasă la fel de emoționantă.

Ana Blandiana

P.S. Versurile, foarte frumoase, le voi da dlui. Ion Horea de la România literară din a cărei redacție eu nu fac parte. Vă doresc succes. AB.“

Am visat că sunt singur.
Știam că-s fericit!
Că-n munți a venit o scrisoare de la Ana Blandiana! O scrisoare pentru mine.
MULȚUMESC ANA! Să trăiești mult și să rămâi bună!

Seara, pe un frig groaznic, am venit acasă.
Mama nu prea s-a bucurat de veste.
Peste un minut, reproșîndu-mi că nu mi-am luat căciulă etc. (ce porcărie!!), m-a enervat cumplit. O clipă mi-a fost frică să nu-mi ies din minți. Mama e bună, dar sufletul ei este lipsit de orice șlefuire. Ea nu m-ar înțelege niciodată.
Sufăr mult ca fiu. Poate și ca poet. Sau mai ales ca poet.
Poate că e bine să nu-mi fac probleme.
Dar ziua aceasta era minunată!
Mama trebuia să fie atentă cu sufletul meu.
Puțin a lipsit să nu dau banii pe foc și să sparg cu furie totul.
Ar fi avut și Borca un nebun.
Imbecili, precizez, are… turmă.

ANA, nu te pot uita!
Te iubesc mult, dar tu nu trebuie să te superi pe acest lucru! Mulțumesc pentru rarele tale cuvinte, pentru încrederea dăruită de sufletul tău ales.
În seara aceasta ar trebui să-ți scriu! Vorbesc ca un copil dar, paginilor, nu-i așa că n-o să mă spuneți nimănui?!
Aș vrea să fiu numai copil, să nu îmbătrânesc!
Mi-ar fi silă să fiu bătrân, aș prefera să plec, să nu mai privesc nimic.

Nu se putea altfel!
I-am scris Anei Blandiana.
Cu sufletul.
Altfel nu aș putea să-i scriu.
O iubesc mult, ca și-n anii din urmă.
I-am trimis și 6 poezii mai recente. Nu erau poezii slabe.

Am citit din Blecher.
M-am culcat gândindu-mă cu iubire la Ana Blandiana.
Eram așa nefericit în zilele acestea și vederea EI m-a făcut să trec în cealaltă extremă, a fericirii.
Și lui Adrian i-am scris, cu dragoste frățească.