INEDIT Maria Anegroaie către Aurel Dumitrașcu: „Nu-i așa că toată corespondența ți-e cenzurată?“

7 octombrie 1989^[1]

Prietene.

Să știi că sunt îngrijorată din pricina ta. Și asta pe bună dreptate…
Am auzit numele tău la E[uropa] L[iberă] în legătură cu scriitorul Dan Petrescu.
Nu-i așa că toată corespondența ți-e cenzurată? Probabil că ai necazuri, simt eu că ai necazuri. Te-am visat într-o noapte foarte rău…
Nu știm unde vom ajunge, prietene, nu știu ce se va mai întâmpla în țara aceasta.
Realitatea e dezastruoasă.
În Târgu Neamț nu există nimic de mâncare, oamenii îs triști și amărâţi, într-un hal fără de hal. Realitatea e îngrozitoare peste tot în țara aceasta. Oare cât or să mai rabde oamenii situația aceasta?
Dacă ție îți cenzurează corespondența și vor deschide și vor citi și scrisoarea aceasta n-au decât, asta e realitatea, ăsta e adevărul, un popor întreg duce lipsă de tot ce are nevoie. Ceva mai trist nici  n-am pomenit.
Simt eu că dacă nu mi-ai scris n-ai făcut-o din indiferență, nu-i așa? Probabil c-ai avut necazuri sau cine știe ce…
Însă nu uita, eu îți sunt cea mai bună prietenă pe care o ai. Nu uita asta. Dacă vrei, îmi scrii, dacă nu, nu… Eu îți întind mâna cu toată prietenia mea.
Te rog transmite din partea mea lui Adrian Alui Gheorghe un salut cordial. Când face nunta?
Cu bine, prietene. Aș vrea așa de mult să te rog ceva… Dar dacă nu-mi scrii n-am să pot. Aș vrea să-ți mai trimit din versurile mele, dar dacă nu-mi scrii, nu pot.
Să auzim de bine, prietene.

Maria Anegroaie

^[1] Data poștei