Skip to content
AUREL DUMITRAȘCU
AUREL DUMITRAȘCU

VIAȚA ȘI OPERA

  • Home
  • BIOGRAFIE
  • POEME ȘI PROZĂ
    • POEME
      • Inedite
      • Din antologii
    • PROZĂ
      • VOLBURICĂ
      • DE CE PRIMĂVERILE NU AU LIMBĂ
  • PUBLICISTICA
    • În „Ceahlăul“
    • În „Dialog“
    • Eseistică
      • Poveștile erotice ale lui Ion Creangă
      • Daniel Turcea sau magia esenţelor
      • Vasile Vlad sau cele 1001 de nopți ale exagerării
      • Generația fără îngeri
    • INTERVIURI
      • „Mizind pe impostori nu facem decît să spunem ceva despre… noi înșine.“
      • „Cei care vorbesc cel mai mult de conștiința că sunt scriitori sunt veleitarii.“
      • „Devenirea unora se oprește odată cu examenul de licență și schimbă biblioteca pe un restaurant.“
      • „Am plecat cu un gust amar, hotărât să nu mă mai întorc niciodată la așa ceva.“
      • „Un om al zilelor noastre nu este în «criză» de probleme indiferent în ce loc există!“
      • „Între cei aleși au apărut și destule «voci» de complezență, voci de umplutură care au încurcat și încărcat planuri editoriale“
      • Ultimul interviu
    • Traduceri
      • PAUL McCARTNEY: ,,Un cîntec poate schimba conștiințele“
      • Scrisoarea deținutului politic Vaclav Havel către Samuel Beckett
      • FRANCESCO ALBERONI – EROTISMUL
      • „James Clavell, valorați 5 milioane de dolari?“
    • Din manuscrise
      • „Însoțitorul“
      • Neooportunismul la pîrleaz
      • Eminescu
  • JURNAL ȘI CORESPONDENȚĂ
    • Jurnal
      • Carnete maro – Jurnal 1980
      • Carnete maro – Jurnal 1981
    • Corespondență
      • Către Nicolae Steinhardt
      • Către Eugen Barbu
      • Către Geo Dumitrescu
      • Către Mircea Sântimbreanu
      • Către Petre Stoica
      • Către Radu Florescu
      • Către Gheorghe Grigurcu
      • Către Nicolae Sava
      • Către Magda Cîrneci
      • Către Maria Anegroaie
      • Către Emilia Amariei
      • Aurel Dumitrașcu către Dana Pîntea: „Adrian poate că ar fi continuat să scrie ode dacă eu nu l-aș fi ridiculizat cu consecvență în acest sens, ani în șir!“
      • Către Elisabeta Vartic
      • Aurel Dumitrașcu către Adrian Alui Gheorghe: „Amneziile astea ale tale seamănă cu scuipatul!“
      • Către Sorin Roșca
      • Către Gheorghe Simon
      • Către Constantin Preda
      • Către Ion Simuț
      • Către Vasile Gogea
      • Către Emilian Galaicu-Păun
  • AMINTIRI
    • D.R. Popescu
    • Radu Florescu
    • Constantin Acosmei
    • Mircea A. Diaconu
    • Ioana Revnic
    • Liviu Ioan Stoiciu
    • Gheorghe Grigurgu
    • Vasile Gogea
    • Radu Dobîndă
    • Dumitru Necșanu
    • Ioana Dinulescu
    • Radu Părpăuţă
    • Dana Pîntea
  • OPINII CRITICE
    • Nicolae Manolescu
    • Cezar Ivănescu
    • Constanța Buzea
    • Laurențiu Ulici
    • Romul Munteanu
    • Gheorghe Grigurcu
    • Radu G. Țeposu
    • Marin Mincu
    • Alex. Ștefănescu
    • Adrian Alui Gheorghe
    • Augustin Frățilă
    • Ion Zubașcu
    • Costin Tuchilă
    • Val Condurache
    • Niculae Stoian
    • Daniel Corbu
    • Pr. Constantin Necula
    • Clara Margineanu
    • Daniel Cristea Enache
    • Octavian Soviany
    • Mircea A. Diaconu
    • Vasile Spiridon
    • Florea Miu
    • Răzvan Voncu
    • Mircea Bârsilă
    • Antonio Patraș
    • Cristian Livescu
    • Constantin Butunoi
    • Lector
  • MULTIMEDIA
    • Fotografii
    • Audio
    • Video
    • Arta plastica
    • Dedicatii
      • Oferite
      • Primite
  • VARIA
    • Audițiile muzicale
    • Lecturile
    • Corespondenții
  • TRANSLATED
    • English
    • Magyar
    • Italian
  • DESPRE PROIECT
  • CONTACT
AUREL DUMITRAȘCU

VIAȚA ȘI OPERA

INEDIT Aurel Dumitrașcu – Scrisori către Prințesă (1)

admin, 11/11/202110/12/2021

Borca, 16 septembrie 1987

 

Draga mea,
Numai epistolele aculturale pot îmbufna un om. Și numai corespondențele liliale sunt inutile. Azi am fost foarte foarte departe, cu copiii, la zmeură. Pe un pârâu îndepărtat, plin de cascade și nostalgii, cu un tractor ce-mi amintea de Vasili Șukșin. Cred că am stat mai mult de șase ore acolo, tehui, privind lumea de sus, într-o bulversantă Tornadă de culori, de mirosuri tomnatice, hăpăind zmeură ca un împielițat. În ultimele zile am tot vrut să-ți scriu. Aș prefera să nu se întrebe nimeni de ce am vrut să-ți scriu. Numai cei care n-au trăit într-un miracol se pot spovedi „bătrâneşte“. De la o vreme, Tinerețea altora pare un afront. Găsesc stupide toate interdicțiile care umplu frumusețea cu pete. Pete negre, desigur, pentru că și telejurnalul ne-a dezvățat să mai vedem amărăciunile și-n alte nuanțe. Nu aștepți scrisoarea aceasta. Oricum, nu acesta este traseul ei în gândurile Tale. Am avut sentimentul, revenit în munți, că e nedrept să ne vorbim atât de frumos cu teamă. Nici tu și nici eu nu suntem în pericol. Pentru că pericolul este dezvățat de bun-simț. În timp ce foarte mulți învață frumusețea doar din cărți, fiind incapabili s-o inventeze singuri sau inventând-o numai în laturile ei frivole, terestre, un dumnezeu pe care nu-l cunosc bine mi-a dăruit puterea sau harul de a întemeia frumusețe. Nu am trecut întâmplător de la „inventeze“ la „întemeia“ în aceeași frază. Pentru că „a inventa“ nu are întotdeauna rezonanța mistică a lui „întemeia“. Bunul tău Aurel nu va trăi de moarte bună. Plânsul „contemporan“ are turme peste tot. Voi repeta: nu sunt oaia care s-a rătăcit de turmă, ci oaia plictisită de turmă. Poemul mă scoate din toate contingențele și din toate caravanseraiurile cu secături. Sunt singur pentru că toți oamenii au pe cineva. Îmi închipui, vai, că nu-i scandalizez decât pe fotoliarzi. Mi-e bine așa. Ești atât de frumoasă, încât numai Biblioteca te poate salva. M-am gândit mult la aceasta. Nu pentru a-ți încurca zilele. Știi bine că respect independența oricărui om și că nu sunt prieten decât cu oamenii de caracter. Sunt nevoit să vorbesc „de mine“ pentru a găsi concordanțe care să nu te obosească. Da, deci, Biblioteca! Elogiindu-ți frumusețea (un avantaj!) mi-am dat seama că nu făceam decât să accentuez pericolul frivolității, o anumită frivolitate. Făcând totul într-o linearitate „școlărească“, riști o prematură catalogare. Ar fi cumplit. Nu te speria, nu am început să fiu îngrijorat. Îți scriu alambicat și pentru că ai tăi (atât de simpatici mie) pot fi scandalizați de orice poveste (a ta) cu mine. Un poet este întotdeauna un pericol, totuși. Mai ales pentru universitari. Acolo unde, la poet, harul suplinește o tonă de conspecte, la un universitar acest fapt deranjează. Sau nu știu. Dar, iată, nu-mi place să mă „ascunzi“. Cine suntem noi?! Două rămășițe galactice localizate într-o țară plină de lozinci și porumb necules. Caii-mei-verzi sunt mai reali decât cei din herghelii. Țin la tine într-un mod aparte, dincolo de conjuncturi, amețeli și teze, dincolo de genealogii și schivnicia-mi a rebours. Am stat multe ore și am împărțit lumea. Îți amintești că am ales deseori aceleași continente, dar peștii nu ne-au fost la fel de pe plac. Ar trebui să citești cărți „interzise“. Numai ele pun aureolă unui spirit real. Am trăit atâţia ani împotriva propriei mele memorii. Uite, sub cireșul din fața casei, în acest septembrie în care iarba e de un verde de-a dreptul tulburător, au ieșit brânduşele. Neverosimile. Eu vreau să le întâlnesc mereu ca pe niște minuni. Eu nu vreau să mi le amintesc. Inventez lumea de fiecare dată. E darul meu pe care-l fac Universului. Mi-e ciudă, vai, atât de ciudă, pe tot ceea ce este aranjat, catalogat, impus, obligatoriu. Mi-e groază de tonul profesoral și suficient. Totul este adunat în dicționare. Numai visele nu. Numai poemul. Tu, între brânduşele pe care le văd pe fereastră, ești din nou nespus de frumoasă. Și poate că nu iubesc frumusețea ta, ci numai ceea ce o înnobilează prin spirit. Nu-mi permit să dau sfaturi, știind eu că numai babele fac una ca asta (și cei care au ratat mult), dar alege întotdeauna o carte acolo unde sunt prea mulți bărbați. Frumusețea ta se va frivoliza cu siguranță dacă nu vei fugi în Bibliotecă. Nu pentru examene, pe care oricum le vei lua cu note maxime, ci pentru că trebuie să nu poți altfel. Câtă noblețe într-un chip de femeie care nu dă o carte pe un bărbat! Sigur, cu un poet este imposibil să te plictisești; pentru că nimeni nu contabilizează atât de rar și de neînsemnat ca poetul. Cred în Dumnezeu din ziua în care mi-am dat seama că într-o lume cu atâţia belferi eu sunt un privilegiat. Dar, dacă l-aș întâlni pe Dumnezeu m-aș feri să-l recunosc, tocmai pentru a nu demonetiza o himeră.
Fotografia cu tine, aceea cu Trandafirul, este demențială. Este una din cele mai tulburătoare images din câte am privit pe lumea aceasta. Nu vreau să spun altceva. Îmi trec prin gând cuvintele lui Barthes dintr-un interviu tipărit și-n „Le grain de la voix“: „Si on veut vraiment parler de la photographie à un niveau sérieux, il faut la mettre en rapport avec la mort. C’est vrai que la photo est un témoin, mais un témoin de ce qui n’est plus.“ O voi lua cu mine toată viața. E unul din cele mai tulburătoare daruri din câte mi-au fost făcute. Îmi va fi atât de greu să nu-ți dedic o carte!
Roagă-i pe ai tăi să nu fie scandalizați de gândurile bune care ne leagă! Există prietenii care supraviețuiesc pentru că se înalță dintr-o profundă nevoie de caracter și noblețe, dintr-o deloc de circumstanță nevoie de iubire și libertate. Sigur, cu condiția ca iubirea să nu fie un sinonim al destrăbălărilor, iar libertatea o paranteză pentru ipocriți. Azi, acolo sus prin munți, am limpezit un izvor, am eliberat un izvor ascuns de bețe și mărăcini, l-am lăsat să se uite la cer și i-am pus numele tău. Mi s-a părut că numai numele tău este frumos în ziua aceasta de septembrie.
Dacă ai tăi consideră nedemne gândurile mele bune pentru tine, nu-mi vor părea mai puțin frumoși. Dar mai cred că știu și ei foarte bine că frumusețea și prietenia ne despart de „morțile anunțate“. Te sărut!
Un Seigneur isolé

 

Aurel

 

P.S. – În TRIBUNA – nr. 37 / 10 septembrie 1987, Adrian Marino conchide, vorbind de „Biblioteca din Nord“: „rareori – în lecturile noastre românești – biblioteca, spațiu calm și livresc prin excelență – atinge astfel de intensități și produce sau localizează emoții mai semnificative și mai grave.“
Scrisori de la Ana Blandiana și Livius Ciocîrlie au vorbit în aceste zile cu gândul meu, cu cartea aceasta a mea.
Aștept cuvintele tale, chiar dacă nu-ți place să scrii scrisori. Uite, citește recentul „Epistolar“ îngrijit de Gabriel Liiceanu (sper c-ai citit „Jurnalul de la Păltiniș“!)! Te-ai convinge că epistola n-a murit și că numai telefonul depersonalizează.

Aurel

 

Scrisoare inedită din Arhiva „Aurel Dumitrașcu“
Din volumul în curs de apariție „Scrisori către Prințesă“

Inedit aurel dumitrascuineditprintesascrisoarescrisori

Post navigation

Previous post
Next post

Related Posts

Inedit

INEDIT Aurel Dumitrașcu către Ana Ardeleanu: „Eu regândesc lumea prin fiecare carte!“

01/05/2023

Borca, 6 aprilie 1979   Te salut, Ana de la Negru vodă!   Mulțumesc pentru cuvinte! Sunt frumoase! Scrii și-mi creezi oarecari probleme la citit. Dar înțeleg. Epistolele tale sunt ca niște tapiserii. Și le găsesc curate. În ultimele două zile mi-am revenit. Adică am scris Înalt. Așa mi se…

Read More
Inedit

INEDIT – Cristian Livescu către Aurel Dumitrașcu: „Daniel Corbu a pornit pe un drum lăturalnic, pe care istoria literaturii va ști să-l răsplătească așa cum se cuvine!“

18/10/202118/10/2021

„[ianuarie 1986]   Dragă poete Aurel Dumitrașcu,   Ultima dumitale misivă m-a pus serios pe gânduri, în multe privințe. Ai, desigur, motive să fii supărat și-ți înțeleg întrutotul iritarea. Iată, a trecut jumătate de an de când am reușit să înființăm Cenaclul creatorilor de literatură din Neamț[1], cenaclu menit să…

Read More
Inedit

INEDIT Aurel Dumitrașcu: „Ne vom tot îngropa semenii în pământ…“

07/11/202207/11/2022

Ne vom tot îngropa semenii în pământ până pământul va fi alb de oase, trebuie să căutăm altceva trebuie să-ncercăm să ne risipim prin sufletele celor vii înainte de moarte prelungind viața lor Borca 28 noiembrie 1977

Read More

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aurel Dumitrascu

©2023 AUREL DUMITRAȘCU | WordPress Theme by SuperbThemes