INEDIT Aurel Dumitrașcu către Magda Cârneci: „Până la urmă se va constata că nu sunt decât o victimă a stalinismului!“ admin, 23/01/2024 Borca, 15 august 1988 – Sf. Maria – (se spune) Draga mea, Nu numai când mă simt foarte rău mă gândesc la tine. Ca acum. [Început wertherian, hazos aproape pentru acest sfârșit de veac; și de dinastie, să sperăm!] Traversez o vară absolut rea. În unele zile încă mai am sentimentul că e ultima mea vară. Ar fi stupid, firește, mai ales că nici nu am terminat „Mesagerul“[1], așa cum doresc. De la 1 martie, pe neașteptate, am fost mutat la Muzeul de Istorie din Piatra Neamț. Nu ca exponat, firește! Au urmat luni de provizorat, diverse inoportunări (sigur, tovarășii colonei mă pot supraveghea mult mai lejer acum!), refuzul mai multor locuințe, complicații afective și, în pragul verii, o hemoragie digestivă. Săptămânile de la chirurgie m-au nevrozat cu totul. Pierdusem mult sânge (culmea, tocmai eu care nu mai aveam de unde pierde așa ceva!) și voiau să mă opereze. Le-am cerut să fie aceasta soluția extremă. După perfuzii, urmau transfuziile. Le-am refuzat. Pentru că nu puteam să risc contactarea unei hepatite. Hemoglobina a continuat să înregistreze valori foarte mici. Ce mai, eram amețitul spitalului și al oraşului! De pe 2 august, ca să nu-mi ies din minți, mi-au permis să fiu adus aici, în munți. Mă refac greu. Regimul este draconic (și cel alimentar și… celălalt!) și o vreme n-am putut face prea mulți pași. Nu mă simt prea bine, Magda! Sigur c-aș vrea să supraviețuiesc, dar nu mai știu ce va fi! Există mai mulți mecena, dar unul dintre ei a făcut enorm ca să mă pună pe picioare (un doctor inginer, Savel Matache[2], directorul Centrului de Cercetare Săvinești), procurându-mi inclusiv medicamente străine. Un mecena ești și tu. Nu te supăra! M-am gândit la tine întotdeauna cu o emoție aparte. După cum vezi, mai sunt și bărbați care se emoționează. Când îți citeam prima carte, cu atâţia ani în urmă, aveam senzația că ești prima femeie care a scris la noi poezie cu adevărat. Chiar așa scrisesem în „Carnete maro“. Chiar voiam să-ți transcriu ce gândeam încă din anii ’80 într-un „jurnal“. Dar e la Piatra Neamț, nu-i aici. Izolarea aceasta este minunată în felul ei, dar și mutilantă. De aceea sunt un om viu doar când mă pot gândi la oameni minunați. „Structura“ mea nu mă liniștește deloc. Îmi amintește și de Rudin[3] și de Oblomov și de Pavese și de Anton Holban. Și poate că nu numai. Până la urmă, probabil, se va constata că nu sunt decât o victimă a stalinismului. Pentru documentația completă este valabilă și (mai ales) realitatea imediată. Mi se păruse mereu execrabil că un popor atât de civilizat cum e cel francez a putut menține asasinarea prin ghilotinare până-n iulie 1976. Ultimul ghilotinat, un anume Christian Ranucci[4], ucisese o fetiță de 8 ani. Iată, recunosc că deși detest orice formă de asasinat, prefer totuși ca uciderea unui condamnat să se facă mai discret, mai puțin sângeros. O imensă ghilotină ne încearcă pe toți. Pe 12 august am „serbat“ și „Noaptea uciderii poeților“. Ți-amintești acel 12 august 1952, când Stalin a dat ordin să fie executați 24 de scriitori ruși evrei. Și au fost executaţi. Lubianka. Da. Acum vor să-l scoată pe ticălos din zidul Kremlinului. Volkoff[5] avea dreptate (în „Du roi“) când remarca faptul că poeții nu se înșeală, că toate marile tragedii europene au avut ca preambul moartea unui „roi“. Cred însă (dincolo de Oedip, Hamlet, Macbeth, Antigona și Orestia) că pot fi și morți care declanșează perioade înfloritoare sau măcar… suportabile. Eu am clacat psihic din cauza mai multor „ițe“ care făceau un covor profund destructiv. Hm! În liceu îl iubeam pe Racine, rețineam atâtea versuri din el. Mai târziu am refuzat să mai învăț ceva pe dinafară. Dar zicea Racine: „Pour être aimé sans peine il suffit d’être roi.“ Exista o Franța în care „Vive le roi“ ținea de totul, parcă. De refren, de rugăciune, de strigăt de luptă, de jurământ. Uralele autohtone nu-s decât sublimarea caricaturală a unei agresiuni. Omul a devenit o fantoșă. De aceea suntem tot mai singuri. Ce mă tulburau pe vremuri propoziții din jurnalul Katherinei Mansfield sau acel „Omul, ce minunat sună acest cuvânt“ al lui Gorki (în spital citeam, greu, „Le docteur Jivago“; Pasternak spune la un moment dat că „l’homme qui ne sonne pas fier du tout“; știa el ce… văzuse!)! Trece vremea și devenim un soi de oi politizate. M-aș bucura să-mi scrii. Convalescența mea nu te înfrumusețează cu nimic în plus, știu bine, dar poeziile pe care le scriem – știi bine – se iubesc între ele. Orice scrisoare de la tine m-a făcut mai frumos și mai puternic. Nu căuta în delicatețea acestei afirmații vreun paradox. Am făcut hemoragia aceea în timp ce priveam „Ultimul împărat“[6]. Poți să te și rogi puțin pentru mine. „Mesagerul“ te va face să nu mă uiți niciodată, dacă-l voi putea tipări. La spital am înțeles că uneori estetica nu face două parale, că există momente când nu sunt decât trei lucruri: respirația rară, tavanul și Dumnezeu. Ieșit de acolo, nu mă pot abține să rămân liniștit tot timpul. Citesc și nu deschid telejurnalul. Nu știu ce mai faci!? Și mai visez că o să vii cândva în acești munți. Ca să-i vezi cu mine! Voi rămâne aici toată luna, să mă refac. Adresa de la Piatra Neamț este: Str. G. Coșbuc, Bl. A4, Ap. 23, P. Neamț 5600. Stau la 100 de metri de gară! Dar n-o să mă simt niciodată bine în cutiile acelea! Aici în munți, tot ce văd pe fereastră e rai curat. Ar trebui să te bucuri și tu de acest peisaj. Nu te supăra pe acest sentiment! Te admir sincer și, de fapt, te iubesc! Pentru așa ceva nu pot fi ghilotinat… Înainte de accident, tradusesem multe pagini din „Eva Hitler, née Braun“[7]. Și interviuri cu Jankélévitch[8] (acesta a și apărut, în ultimul număr al „Opiniei studențești“, cu multe greșeli de tipar!), Char, Sartre (pentru că afirmase, în „Le Nouvel Observateur“, că toată viața nu s-a gândit la nimic altceva mai mult decât la femei!) Etiemble[9] etc. Acum citesc „Infernul curiozității“ de Maurice Rheims[10], dar sunt sincer iritat de abundența neglijențelor autorului, corectate la tot pasul de traducătorii Rodica si Leon Baconsky. Da, Magda! Acesta este, pe scurt, istoria unei veri ratate. Probabil că ești la 2 Mai! Și Luca[11] e acolo, cred! Va veni aici spre sfârșitul lui august? Păcat că sunt „la pământ“! Ca de obicei, îți doresc tot binele pe care-l poți suporta! Cu toată dragostea prieteniei, Aurel Dumitrașcu P.S . Cele șase texte care mi-au apărut în ultimul „Dialog“ (Nr. 124 – 125) spun bine ce-i cu mine. Poate că le-ai citit. [1] Volumul „Mesagerul“ a apărut postum. [2] Savel Matache (1934 – 2017) doctor inginer chimist. Director la Centrul de Cercetări Săvinești. [3] „Rudin“, roman de I. S. Turgheniev. Personaj complex şi contradictoriu, idealist, entuziast, bun orator, cu un impact uriaş în cercurile intelighenţiei ruse a anilor 1830-1840 şi conştient de înzestrările sale, Rudin încearcă fără succes să treacă de la sterile preocupări literar-filozofice la ceva concret, util societăţii. Căutările lui chinuitoare sfârşesc în dezamăgire el ajungând să-şi vadă propria inutilitate, să înţeleagă neputinţa de a-şi afla locul şi de a da realitate cuvintelor „acţiune” şi „dragoste”. [4] Christian Ranucci (1954 – 1976) condamnat pentru răpirea și uciderea unei fetițe de opt ani în 1974. [5] Vladimir Volkoff (1932 – 2005) scriitor francez de origine rusă. [6] Film în regia lui Bernardo Bertolucci. Lansat în 1987. [7] „Eva Hitler, née Braun“ – volum semnat de Jacques de Launay și Jean-Michel Charlier. Publicat în 1978 la editura „Table Ronde“ [8] Vladimir Jankélévitch (1903 – 1985) filozof și muzicolog. [9] René Ernest Joseph Eugène Étiemble (1909 – 2002) eseist, savant, romancier și promotor francez al culturilor din Orientul Mijlociu și Asia. [10] Maurice Rheims (1910 – 2003) licitator de artă francez, istoric de artă și romancier. A administrat moșia pictorului Pablo Picasso. [11] Eseistul și profesorul universitar Luca Pițu. Inedit Antigonaaurel dumitrascubertoluccichareva hitlerGorkiHamletJankélévitchJivagoKatherine Mansfieldluca pituMacbethmagda carneciOedipOrestiaPasternakPiatra NeamtRacineRheimssartresavel matachevolkoff
Inedit INEDIT Aurel Dumitrașcu – Ora de purificare 03/04/202203/04/2022 Minute în șir asculți ploaia, o privești. Este ora de purificare. Epifania. Picăturile acelea trec prin tine. Trec prin tine ca printr-un cer. Ora de purificare. Copacii mustesc, sunt un fel de copii care se trezesc, cu privirile umezite. Într-o vară de demult ai stat sub un tei cu tata…. Read More
Inedit Inedit Aurel Dumitrașcu – „Iroplan“ 11/04/2022 La o sărbătoare religioasă mai din urmă, groparul a căzut pe treptele bisericii. Era beat. A fost dus la Iași. În comă. Era acel om despre care, privindu-l mult la diverse înmormântări, gândeai că nu mai poate face nicio diferență între un om viu și unul mort. I se spunea… Read More
Inedit INEDIT Ion Mircea către Aurel Dumitrașcu: „Versul ființei tale a răsunat de atâtea ori sub acoperișul meu!“ 11/12/2021 25.12.[19]83* Iubite poet, Mi-e cu neputință să trec în celălalt an și-n celălalt infern fără să-ți scriu. Îți cer îndurare și înțelegere pentru tăcerea mea, pentru ceea ce putea trece drept tăcere. În fapt, versul ființei tale a răsunat de atâtea ori sub acoperișul meu într-o singură apă, încât… Read More