10 noiembrie 1980
Ningea biblic.
Și m-am afundat în pădure.
Era o liniște îngrozitoare.
M-am gândit de ce-mi caut așa des astfel de stări de amenințare, de insecuritate?!
Era o liniște îngrozitoare.
Ningea biblic.
Eram afundat în pădure.
M-am gândit la lupi.
Ei au mai mâncat oi între timp. „Dar eu sunt om!“ – mi-am zis.
N-am văzut urme.
Era o liniște îngrozitoare.
Mi s-a făcut cald.
Am tăiat un lemn și am coborât.
Când am ajuns acasă m-am uitat la pădure.
Semăna cu un monstru.
Dar n-am vrut să recunosc.
Nici mamei nu i-am spus.
N-am spus nimănui.
Am avut sentimentul că în mine putrezesc manechine.
Motanul a mâncat multă carne azi. Se uita la mine.
Era o liniște îngrozitoare în cameră.
M-am dus la poartă și m-am uitat pe drum, voiam să văd dacă mai sunt oameni.
Mai erau.
Apoi am scris scrisori.
