O floare solitară crescută pe dealuri paradisiace
Ademenind trecerea mea în calea poetului
Al cărui contur cuprinde
Umbrele sîngerii ale cerului în amurg
Pîndesc trecerea de o clipă a lui
Aurel Dumitrașcu
Prin trupul căruia mi-a fost dat să pot vedea
În străvezime
Cascada de verde a întunecatei naturi
Pîndesc jivinele locului ce nu mai sînt
Și talpa îmi lunecă
Pe umeda iarbă
Niciodată uscată de sînge
Îi văd furișată după un trunchi
Pe cei doi băieți păduri cutreierînd
Pe cei doi feți cu părul de aur
Răpiți în decade de Proxima Centaur
Miraculoasă
Unul s-a întors din “steaua eruptivă fulgurantă”
Și măsoară cu pasul dealurile paradisiace
O floare solitară în bătaia vîntului
Fără geamăna ei
Dispărută
Care mă aruncă dincolo de Rai
În cetatea de beton și fiare
Vreau să zic
Străvezimea prin care am văzut dealurile paradisiace
Și floarea solitară în mîna geamănului
Supraviețuitor

Leave a Reply

Your email address will not be published.