Borca, 28 dec. 1980 Bună, Ioana! Fusesem derutat, la început, de tăcerea ta. Pentru că abia pe 22 decembrie a ajuns plicul tău aici. Și pe 23 l-am primit. Ai scris pe 16, l-ai pus la poștă pe 18. A fost un mic chin pentru mine. Pentru că…
Tag: ioana geacar
INEDIT Aurel Dumitrascu – Scrisori catre Ioana (5): „Sunt așa învățat cu pustiul încât m-am obișnuit să primesc totul cu stoicism“
Borca, 12 noiembrie 1980 Bună, draga mea! Nu știu daca e tocmai bine că-ți scriu azi, sunt foarte supărat, a murit un om. Un om la care țineam mult. Singura rudă la care țineam[1]. Am stat câteva ore în imposibilitatea de a face ceva. Nu știam ce să…
INEDIT Aurel Dumitrașcu – Scrisori către Ioana (4): „Singurătatea este mai profundă chiar și decât Maramureșul.“
Borca, 4 nov. `80 Bună, draga mea! În dimineața aceasta am primit cuvintele tale. Le-am aşteptat mult! Mi-amintesc un vers excepțional din Vasile Vlad[1]: „Așteptarea: suflet cu cocorii pe drum“. Dar îți scriu imediat dintr-un motiv care, vei vedea, e normal să mă doară: nu pot veni la…
INEDIT Aurel Dumitrașcu – Scrisori către Ioana: „Să pleci, să pleci, vorbă de muritor.“
Borca, 27 sept. 1980 Bună seara, Ioana! Închipuie-ți niște munți sub ploaie, întunericul întins în jur ca o poveste tristă, apoi o casă cu mulți copaci în jur, un om. Un om într-o cameră în care există o cumplită dezordine, dar dezordine numai printre cărți, reviste, discuri, manuscrise….
Inedit Aurel Dumitrașcu – Scrisori către Ioana (3): „Munții aceștia vor ști mereu să apere tot ce am imaculat, chiar dacă voi pleca!“
Borca, 21 oct. 1980 Bună seara, Ioana! Încerc să mă adun! Prin tine! Știi, mi-era frică de ceva: că n-o să-mi scrii. Dar îmi spuneam: „în hățiș, în hățiș, acolo e îndoiala.“ Și mi-ai scris. Mă bucur! Nu înțeleg, totuși, în ce fel am fost un om rău!? Pentru…
Inedit Aurel Dumitrașcu – Scrisori către Ioana (2)
București, 4 ian. 1982 Bună, Ioana! Iată, din București! După atâtea zile nepetrecute cu tine. Petrecute cu nimeni! Acum două zile am venit. Grăbit! Dornic să umblu pe străzi, printre acești oameni care nu mă cunosc și pe care nu-i cunosc! Pentru că eu m-am simțit foarte rău…
Inedit Aurel Dumitrașcu – Scrisori către Ioana (1)
Borca, 27 noiembrie 1980 Seri pustii, cu oameni șterși ca zidurile bisericilor vechi! Taci! Nu știu de ce taci!? Îți scriu ascultând Czeslaw Niemen[1]. Mă simt din nou ca o pădure fără cerbi. Mor oameni buni, unii copii sunt bătuți, indivizi deranjați că nu publică prin reviste încearcă…