Borca, 29 oct. 1981
Bună, dragule!
Îți scriu târziu, după multe zile cu nervii praf, în ultimul timp din motive pe care nu le-aș fi bănuit niciodată. Și asta pentru că eu nu suport să cred că loialitatea e pentru șobolani! Unii cred că e altfel! Deh! Numai că cei care cred greșit oricum nu vor fi luați niciodată în seamă. Testimoniile lor afirmă cel mult neputință, ca să nu zic impostură!
După ce domnii Bălăiță[1] și D.R.Popescu[2] mi-au confirmat telefonic apariția cărții mele prime în ’82, după patru zile petrecute la Iași, la lansarea cărții bunului meu Lucian Vasiliu[3] – acolo împreună cu mulți alți prieteni minunați – aseară am fost la Piatra Neamț pentru a pune la punct niște lucruri. Din motive cu totul inexplicabile, Daniel Corbu[4] a lansat peste tot pe aici tot felul de calomnii la adresa mea! Și trebuia să clarific de față cu cei cărora afirma că le-aș fi făcut „declarații“ aberante această stare de lucruri.
Cu domnul Ulici[5], mai întâi. Se spunea că i-aș fi scris o epistolă dumnealui și că aș fi afirmat că bunul meu prieten Adrian[6] ar fi un incult etc. Desigur, de față cu Adrian, domnul Ulici a spus ce-i scrisesem: avusesem o neînțelegere cu dumnealui în privința unei duplicități pe care nu i-am priceput-o. Fusese vorba de altceva de fapt! Relațiile dintre mine și dumnealui sunt normale!
Alte lucruri grave spuse de Daniel: eu aș fi sunat la Suceava de trei ori și aș fi cerut (!) să nu i se dea premiu lui Daniel etc. (de parcă motivele care m-ar fi determinat la o asemenea posibilitate ar fi avut vreo justificare în limitele bunului-simț, de parcă eu aș fi o țață!!), eu care am o lipsă de stimă istorică pentru premii și concursuri în POEZIE!
Dar Daniel a făcut o afirmație care te privește și pe tine. Transcriu din penultima scrisoare primită de la Adrian: „Cuiva într-o scrisoare în țară – se spune că printre altele afirmai că placheta pe care o scoate Ulici trebuie să fie ceva neserios dacă au texte acolo «până și…»“. Și era vorba de Daniel și Adrian!
Aseară i-am cerut să-mi spună cine este cel care afirmă că eu i-aș fi scris așa ceva. Mi-a spus că Daniel a afirmat că la Suceava tu ai spus că eu ți-am scris cele de mai sus!
Te rog foarte mult, în numele bunului-simț și al loialității, în numele prieteniei care am crezut (și cred) că ne leagă, când anume ți-am spus eu așa ceva, în ce scrisoare!? Aștept un răspuns cât mai clar și serios! Știu foarte bine ce spun când spun ceva și nu pot tolera nimănui să terfelească ceea ce nu trebuie terfelit. Adresa lui Daniel este următoarea: Aleea Gr. Alexandrescu, Pol. A7, Sc. B, Ap. 35, Tg. Neamț, cod 5675.
Îl poți suna, eventual vă puteți consulta, dar te rog foarte mult să-mi scrii mai repede când anume eu am afirmat ceea ce spune Daniel c-am afirmat într-o scrisoare către tine!
În altă ordine de idei, antologia domnului Ulici nu mă interesează, părerea mea în legătură cu ea nu poate fi exprimată atâta timp cât nu am citit-o, asta neînsemnând că nu l-aș stima. Și dumnealui știe bine. Că poate eu nu sunt în antologia aceea, vorba d-lui D.R., ar fi o greșeală de domeniul evidenței, numai că poezia unui poet nu depinde deloc de o antologie. Și cu atât mai puțin de gustul unui critic.
Dacă ar trebui să fiu sincer, eu gândesc că în literatură există poeți, prozatori, dramaturgi și absolvenți. Absolvenții fiind așa-zișii „critici literari“. Uneori, în literatură, pe lângă poeți, prozatori și dramaturgi există într-adevăr și critici. Dar nu sunt mai mult de patru-cinci într-un secol!
Chiar dacă nu te-ai gândit vreodată la asta, sunt convins că în sinea ta vei spune că am dreptate! Este posibil însă ca folosindu-te de cuvinte, rostindu-le deci, să spui altceva!
Fii sigur că micterismul acestor rânduri vine din silă și din faptul că mi-au dorit întotdeauna să fiu lăsat în pace dacă nu se poate comunica loial, nicidecum pentru că m-ar interesa cum se numesc unii sau alții. Trăiesc cu sentimentul că numele sunt un cod fals, inventat de noi, că numai poezia înseamnă ceva, întrucât ea poate fi făcută cu imens orgoliu uneori, dar după ce este scrisă ea se eliberează de orice mărginire și nu mai aparține cuiva anume. Vorbesc despre Poezie! Și despre POEȚI. Nu despre altceva!
Voi încheia! Te rog mult să-mi scrii repede! Trebuie să limpezesc ceea ce Daniel murdărește cu monstruoasă ipocrizie.
Toate aceste lucruri și încă altele (dureroase și grave) i le-am scris și lui – dar mă evită de luni de zile. De parcă eu aș fi vinovat de crizele-i de cleptomanie pe care nu i le pot ierta, indiferent ce este! Când eram mai tânăr am citit că Thomas Chatterton[7] a murit la 18 ani din cauza mizeriei. Era poet! Am plâns și am țipat în singurătatea mea. Și, mai mult ca niciodată înainte de acea dată, am simțit că singura speranță a lumii vine dinspre ARTĂ. Și că, deci, ea nu trebuie făcută oricum. De aici intoleranța mea față de necinste!
Nu demult, Augustin Buzura[8] spunea foarte clar niște lucruri în acest sens, parcă în „Viața Studențească“[9]!
Nu te supăra pentru că prietenia noastră depinde acum de un fir, dar trebuie să mă înțelegi că nu suport să fiu discutat și răstălmăcit ca o țață. Și că de aceea doresc o explicație loială!
Toate cele bune!
Aurel Dumitrașcu
[1] George Bălăiță (1935 – 2017) – romancier.
[2] Dumitru Radu Popescu (1935 – 2023) – scriitor, prozator, dramaturg, scenarist de film, membru titular al Academiei Române.
[3] Lucian Vasiliu (n. 1954) – poet și editor.
[4] Daniel Corbu (n. 1956) – poet și eseist.
[5] Laurențiu Ulici (n. 1943 – 2000) – critic literar și om politic.
[6] Adrian Alui Gheorghe (n. 1958) – poet, editor și om politic.
[7] Thomas Chatterton (1752 – 1770) – poet.
[8] Augustin Buzura (1938 – 2017) – psihiatru, prozator și eseist. Membru titular al Academiei Române.
[9] Este vorba de interviul „De vorbă cu Augustin Buzura – Nu pot scrie neimplicat total“ publicat în „Viața Studențească“ nr. 35 din 2 septembrie 1981, pg. 7: „Oricum, azi mai mult ca oricînd scriitorul trebuie să fie cinstit cu sine și cu semenii săi. Oricît ai fi de talentat, de genial nu poți face abstracție de cinste; compromisurile, jumătățile de măsură au dus la descalificarea unor confrați cu care natura a fost extrem de generoasă. Astăzi scadențele vin mult mai repede. Am văzut atîtea înălțări și căderi încît mă mir că unii n-au învățat nimic din toate cîte s-au petrecut sub ochii noștri! Sigur, pentru unii talentul, cartea devin mijloace pentru a achiziționa „mari vicariate“, cum ar spune Saint John Perse, dar prețul este prea mare încât să merite efortul… Rușinea unui compromis cu minciuna, nedreptatea, falsul, ca și „picătura de sânge intelectual“, cum spunea Lautreamont, nu pot fi spălate cu nimic… Nu există iertare pentru ceea ce n-ai făcut, n-ai încercat să faci sau n-ai putut face. Atunci cine să te ierte pentru că n-ai făcut ceea ce ai fi putut face?“
