Borca, 17 dec. 1980
Bună, dragul meu!
Mi-ai scris mult, mulțumesc! Se pare că eu, de data aceasta, nu voi fi pantagruelic. Mă simt din nou pustiu, moartea mă cam lasă fără replică, aproape-mi vine să cred că relațiile dintre oameni sunt doar de compătimire, aproape-mi vine să cred că atunci când strângem femei în brațe e ca și cum am spune: „hai să ne amăgim, condamnate sunteți și voi; o, rahatul n-a fost niciodată pasăre… dii, dii…“! Mi-a murit încă un mare prieten. Puști fiind am avut, cred, cinci mari prieteni. Trei dintre ei au murit deja! Unul, de curând, pe aeroportul din Tulcea împușcat. Mi-e așa silă! Cine urmează?! Eu!? Mare scofală! Moartea nu mă mai emoționează. Dar sugrumă suficiente gânduri din mine pentru a umbla zile în șir ca o moară de ceară.
Aceste luni mă continuă nerod și plictisit. Absolut nicio bucurie din vară și până acum. O Ioana Dana Nicolae[1], cunoscută la Sighet, a venit în munții mei. Patru zile. N-am s-o uit. Parcă mi-ar fi reamintit că sunt un om viu. Fericit sunt numai când scriu ceva de care nu mi-e rușine. În rest sunt doar stele de hârtie, mie nu-mi spun nimic nici stelele de pe cer. Vara e oricum caldă, asta e deja o bucurie, o promisiune. De atunci nu mai știu cine sunt. Stau în camera aceasta plină de cărți, de hârtii, de discuri. E o dezordine constructivă. Dar eu rămân ca un crocodil, dezabuzat și gângăvit, parcă fac sfinții pipi pe mine. Aștept vacanța, m-am săturat de puștimea asta puturoasă și ignorantă.
Mă voi duce la București, la Lucian[2], voi reînvăța să-ți înjur locurile rotunde; drumurile, drumurile spun întotdeauna ceva despre interioarele mele.
În „Convorbiri…“, cu poeme vechi și schilodite, simbolic, nu valoric – o apariție pentru sturzi?! Nu știu. Cred că mi-e dor de Sulina. Și de fotbal. Și de multă poezie adevărată. Am fost la Adrian (Alui Gheorghe)[3] trei zile, dar nu m-am simțit ca alteori; el se oprea să vorbească cu prea mulți „insuficienți“, femeile din jurul lui miroseau a gumă arsă, băuturile pe care le ghicea erau proaste ca de obicei; și era el însuși cam rarefiat. Dar am umblat pe străzi și mi-am amintit de Retif de la Bretonne[4] și câteva din cuvintele pe care le-a scris pe zidurile de pe insula Saint-Louis: „Rediere dies beati juventutis“ („s-au reîntors fericitele zile ale tinereții“).
Am stat câteva zile la o femeie care a trăit cu un infractor notoriu, femeile știu să vadă tribunale și pușcării. Și chiar dacă n-au zece simțuri, ca noi, știu să vorbească detașat.
Îți scriu pe „Sonata“ lui Cesar Franck, interpretată de Lola Bobescu[5] și Valentin Gheorghiu[6]. Ascult tot timpul muzică. Ea este o victorie (cum e dansul pentru alții – și în general) asupra nebuniei din mine. „Laus stultitiae“[7]. Hm!
*
Chiar dacă o literatură mare se „cunoaște“ și datorită cărților slabe din jur, eu cred că o literatură, dacă e mare, e mare chiar și cu mai puține „obiecte“ cu care ar putea fi comparată.
Sărbătorile nu le aștept! Au fost întotdeauna, pentru mine, zile oarecare! Simțul meu religios este nul. Iar șampania nu mi-a spus niciodată c-ar fi o dimensiune a BUCURIEI.
Ceea ce aștept eu mereu e o stare de libertate pe care să n-o mai fi trăit și o poezie pe care să n-o mai fi scris!
Toate gândurile bune pentru Nord! Și să ai liniște!
Al tău,
Aurel Dumitrașcu[8]
[1] Ioana Geacăr (n. 1959) – scriitoare. Pseudonimul literar al Ioanei Dana Nicolae.
[2] Lucian Vasiliu (n. 1954) – poet și editor.
[3] Adrian Alui Gheorghe (n. 1958) – poet, editor și om politic.
[4] Nicolas-Edme Rétif (1734 – 1806) – romancier. A semnat cu pseudonimul Rétif de la Bretonne.
[5] Lola Violeta Ana-Maria Bobescu (1921 – 2003) – violonistă și profesoară de vioară.
[6] Valentin Gheorghiu (1928 – 2023) – pianist și compozitor.
[7] „Laus stultitiae“ – „Elogiul nebuniei“ (titlu original în latină „Encomium moriae sive declamatio in laudem stultitiae“, uneori prescurtat „Laus stultitiae“) – principala scriere a gânditorului umanist Erasmus din Rotterdam.
[8] În volumul Aurel Dumitrașcu – „Epistole inedite (1979 – 1990). Scrisori către Gellu Dorian (Botoșani) și Lucian Vasiliu (Iași)“ ultimele 4 paragrafe ale acestei scrisori sunt trecute, sub o formă cenzurată, la epistola din 16 noiembrie 1980.
