Borca, 9 iulie 1988
Draga mea,
E drept că am sentimentul că-i scriu unui pustiu, dar astfel de raportări ne țin uneori în viață. Nu ai răspuns în niciun fel scrisorilor mele din „15 – 20 iunie“[1] și „27 – 29 iunie“; și nu te rog s-o faci, dacă ai ajuns la concluzia că nu merit nici măcar să-mi vorbești. Sau poate că nu vrei să-ți pervertești liniștea dinaintea plecării la mare. Tăcerea ta poate fi, până la urmă, înscrierea firească într-o anume atitudine. Pot face afirmații grăbite, nedrepte, tocmai pentru că-mi lași libertatea să-mi închipui orice. Este tot un mod de a respecta, poate. Îți scriu în fiecare zi, începând de pe 6 iulie. Îți voi scrie patruzeci de zile[2]. Așa cum am făcut în alți ani înspre T.[3] și Nichita Stănescu[4]. A mă gândi la tine în fiecare zi este absolut firesc. A-ți scrie în fiecare zi, da, e un elogiu. Nu îți voi trimite aceste scrisori, dar îți pot da voie să le citești cândva, dacă vei găsi că merită s-o faci. Nu te mai sun. Atitudinea mea e ușor desuet-romantică, firește, dar nu găsesc important să polemizez cu preconcepțiile de acest fel. Am revenit aici absolut întors pe dos. Doamna Sorohan[5] m-a căutat disperată. Alina[6] are leucemie sau, în orice caz, este suspectă de așa ceva. Inhibiția din măduva osoasă îi pune zilele la îndoială. Există aici o „vrăjitoare“. Disperarea te face să te agăți de orice. Mă refer la disperarea morții. Există speranțe. Ca întotdeauna, de altfel. Am sunat-o imediat. „Vrăjitoarea“ a mai salvat tineri în această situație. Cu condiția să nu fie o infecție generală. Sunt profund amărât. „Îi sângerează gingiile“ m-a înlăcrimat pur și simplu. Nu o cunosc pe Alina. Am auzit, însă, numai lucruri aparte despre ea. Și am citit ce scria prin revistele studențești. Știu sau intuiesc că ai tăi sunt prieteni cu doamna Sorohan. Probabil că nu-s afectați. „Fiecare cu ale lui“ va fi funcționând în tot felul chez vous. Aici, plouă. Mestec faguri cu miere. Dar nu o fac deloc cu bucuria din copilărie. E o vară amară. Alina, tu. Și-s emoționat și pentru Paia. O poveste și cu examenul ei. Ratase înscrierea, mai întâi. A luat proba de latină. Azi a dat istoria. Am lăsat-o la Doina. Viața Alinei e mai importantă decât toate lucrurile care mă privesc. Peisajul e în continuare deosebit, aici. Nu trebuia cu niciun chip să mă lași pradă oricăror amărăciuni. Acum nu-ți pot mulțumi pentru nimic. Nu am cum să nu fiu sincer enervat de înscenarea aceea. Și de alte lucruri exterioare demnității. Poate că nu vezi decât enervarea mea, fără a te gândi că are o justificare serioasă. Să nu-ți fie frică, oricât aș fi de în stare să te fac praf! Se pare că poți distruge un om și din iubire. E un lucru la care mă gândesc tot mai mult în ultimul timp. Regret, de fapt, toate întâmplările rele dintre noi. Sunt incapabil să cred că suntem atât de răi! Suntem altfel, firește! Numai simțul dreptății din mine nu-l percepi corect. În fond, chiar dacă mâine aș fi ghilotinat, ar trebui să mă găsești admirabil. Chiar și numai pentru că sunt excesiv când iubesc, când cred în ceva.
Ți-aș spune poezia aceea a cubanezului Roberto F. Retamar[7]:
DACĂ VOR SPUNE.
Dacă-mi vor spune că ai plecat
și n-ai să revii niciodată,
nu-i voi crede… Te voi aștepta,
te voi aștepta…
Dacă-ți vor spune că am plecat
și n-am să revin niciodată,
să nu-i crezi… Să mă aștepți
întruna.
Iar îți spun poezii. Și poate că ele nu-ți spun niciodată nimic. În ultima vreme ai făcut totul ca să cred că așa e. Te-am visat legată pe o cale ferată. M-am trezit peste măsură de speriat. Și pe țărm te-am visat. Nu erai singură, dar îmi scriai în fiecare zi. A stat ploaia. E 16. O să mă duc pe munte.
Marian[8], pictorul, venit de la Sulina, confirmă gravitatea accidentului de acolo[9]. Să nu stai în apa mării. Nu e-n ordine. Nu s-au dat mai multe informații pentru a nu intra în panică lumea. Până una alta, îți doresc bucurie! Te sărut!
Aurel
[1] Această scrisoare lipsește din arhiva Aurel Dumitrașcu.
[2] Scrisorile din 6 – 8 iulie, 10 – 18 iulie și 20 iulie 9 august lipsesc din arhiva Aurel Dumitrașcu. De asemenea, lipsesc și toate celelalte epistole expediate de Aurel Dumitrașcu după data de 10 august 1988.
[3] Tudorița Gavril (n. 1969) – fostă elevă a lui Aurel Dumitrașcu. La încheierea relației dintre ei Aurel i-a expediat câte o „scrisoare de înțelepciune“, timp de 40 de zile.
[4] Când Nichita Stănescu s-a îmbolnăvit ei Aurel i-a expediat câte o scrisoare, timp de 40 de zile.
[5] Elvira Sorohan (1934 – 2023) – filolog, istoric și critic literar, specialist în literatură română veche, profesor la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.
[6] Doctorița Alina Sorohan se va stinge câteva zile mai târziu, pe 27 iulie 1988. A fost înmormântată la cimitirul „Eternitatea“ din Iași.
[7] Roberto Fernández Retamar (1930 – 2019) – poet, eseist, critic literar și președinte al Casa de las Américas.
[8] Marian Amariei Docan (n. 1952) – pictor și prieten.
[9] Se referă la accidentul de la Cernobâl din 26 aprilie 1986.
