Skip to content
Aurel Dumitrașcu Aurel Dumitrașcu

VIAȚA ȘI OPERA

  • Home
  • BIOGRAFIE
  • POEME ȘI PROZĂ
    • POEME
      • Inedite
      • Din antologii
    • PROZĂ
      • VOLBURICĂ
      • DE CE PRIMĂVERILE NU AU LIMBĂ
      • UN CAZ DE MUTILARE
  • PUBLICISTICA
    • În „Ceahlăul“
    • În „Dialog“
    • Eseistică
      • Poveștile erotice ale lui Ion Creangă
      • Daniel Turcea sau magia esenţelor
      • Vasile Vlad sau cele 1001 de nopți ale exagerării
      • Generația fără îngeri
    • INTERVIURI
      • „Mizind pe impostori nu facem decît să spunem ceva despre… noi înșine.“
      • „Cei care vorbesc cel mai mult de conștiința că sunt scriitori sunt veleitarii.“
      • „Devenirea unora se oprește odată cu examenul de licență și schimbă biblioteca pe un restaurant.“
      • „Am plecat cu un gust amar, hotărât să nu mă mai întorc niciodată la așa ceva.“
      • „Un om al zilelor noastre nu este în «criză» de probleme indiferent în ce loc există!“
      • „Între cei aleși au apărut și destule «voci» de complezență, voci de umplutură care au încurcat și încărcat planuri editoriale“
      • Ultimul interviu
    • Traduceri
      • PAUL McCARTNEY: ,,Un cîntec poate schimba conștiințele“
      • Scrisoarea deținutului politic Vaclav Havel către Samuel Beckett
      • FRANCESCO ALBERONI – EROTISMUL
      • „James Clavell, valorați 5 milioane de dolari?“
      • Omar Sharif sau singurătatea seducătorului
    • Din manuscrise
      • REVISTELE ILUSTRATE ȘI MODESTIA
      • „Însoțitorul“
      • Neooportunismul la pîrleaz
      • Eminescu
  • JURNAL ȘI CORESPONDENȚĂ
    • Jurnal
      • Carnete maro – Jurnal 1980
      • Carnete maro – Jurnal 1981
    • Corespondență
      • Către Nicolae Steinhardt
      • Către Eugen Barbu
      • Către Geo Dumitrescu
      • Către Mircea Sântimbreanu
      • Către Petre Stoica
      • Către Radu Florescu
      • Către Gheorghe Grigurcu
      • Către Nicolae Sava
      • Către Magda Cîrneci
      • Către Emilia Amariei
      • Către Maria Anegroaie
      • Aurel Dumitrașcu către Dana Pîntea: „Adrian poate că ar fi continuat să scrie ode dacă eu nu l-aș fi ridiculizat cu consecvență în acest sens, ani în șir!“
      • Către Elisabeta Vartic
      • Aurel Dumitrașcu către Adrian Alui Gheorghe: „Amneziile astea ale tale seamănă cu scuipatul!“
      • Către Sorin Roșca
      • Către Gheorghe Simon
      • Către Constantin Preda
      • Către Ion Simuț
      • Către Vasile Gogea
      • Către Emilian Galaicu-Păun
  • MANUSCRISE
    • IARNA LEGATĂ LA OCHI – SCRISORI PROVINCIALE
    • CARNETE MARO – JURNAL
      • MANUSCRISE INEDITE
      • MANUSCRISE PUBLICATE
  • AMINTIRI
    • D.R. Popescu
    • Radu Florescu
    • Constantin Acosmei
    • Mircea A. Diaconu
    • Ioana Revnic
    • Liviu Ioan Stoiciu
    • Gheorghe Grigurgu
    • Vasile Gogea
    • Radu Dobîndă
    • Dumitru Necșanu
    • Ioana Dinulescu
    • Radu Părpăuţă
    • Dana Pîntea
  • OPINII CRITICE
    • Iulian Costache
    • Nicolae Manolescu
    • Cezar Ivănescu
    • Constanța Buzea
    • Laurențiu Ulici
    • Romul Munteanu
    • Gheorghe Grigurcu
    • Radu G. Țeposu
    • Marin Mincu
    • Alex. Ștefănescu
    • Adrian Alui Gheorghe
    • Augustin Frățilă
    • Ion Zubașcu
    • Costin Tuchilă
    • Val Condurache
    • Niculae Stoian
    • Daniel Corbu
    • Pr. Constantin Necula
    • Clara Margineanu
    • Daniel Cristea Enache
    • Octavian Soviany
    • Mircea A. Diaconu
    • Vasile Spiridon
    • Florea Miu
    • Răzvan Voncu
    • Mircea Bârsilă
    • Antonio Patraș
    • Cristian Livescu
    • Constantin Butunoi
    • Nichita Danilov
    • Liviu Antonesei
    • Lector
    • Victor Felea
    • Gellu Dorian
  • MULTIMEDIA
    • Fotografii
    • Audio
    • Video
    • Arta plastica
    • Dedicatii
      • Oferite
      • Primite
  • VARIA
    • Audițiile muzicale
    • Lecturile
    • Corespondenții
  • TRANSLATED
    • English
    • Magyar
    • Italian
  • DESPRE PROIECT
  • CONTACT
Aurel Dumitrașcu
Aurel Dumitrașcu

VIAȚA ȘI OPERA

INEDIT Aurel Dumitrașcu – Scrisori către Prințesă (9): „Nu vreau să mă raportez la niciun prost!“

admin, 28/02/2026

Borca, 26 octombrie 1987

 

Dulce minune,

 

Mă-ntreb, „din casa cu noi”, cât va tot trebui să plec din preajma ta cu sentimentul că iar mi-e foame de tine. Acea foame de timp cu tine mă marchează în mod evident. E luni, spre seară, și sunt zăpăcit de dorul tău. E frig și… plouă. Și e prea cald în cameră. Am răcit în acel hotel „Moldova“. Unde ești, dulce minune!? La trei minute după ce ai plecat după bilete, am plecat și eu. Cu o asistență tehnică. Aveau și un sicriu gol. Fuseseră chemați la Iași după un frate mort. Și când au ajuns, constataseră că mortul e viu. Beau de nedumerire și n-am vrut să le țin hangul. Dar mașina m-a dus exact până-n Târgu Neamț. La 1530 eram acolo. Am coborât chiar în fața lui Laurențiu Ulici și a celorlalți. Trebuia să te sărut mai mult, atunci când ai plecat după bilet. Ai fost atât de frumoasă în aceste două zile! Plec mereu cu farmecul tău în suflet. Ce netrebnicie ar fi să pleci din viața mea! Nu am ce face, pur și simplu mă gândesc uneori și la această perspectivă pe care aș putea-o înțelege dar pe care nu știu cum aș suporta-o. Și, mă gândesc, „teama“ aceasta vine din marea iubire pe care ți-o port. Îmi dau seama în fiecare zi că ești cel mai frumos om care a venit în viața mea.
E atât de firesc să te iubesc mult! Cu vreo două ore în urmă, mi-am amintit că nu suport niciodată acele bucurii care se înalță pe nefericirea altora, care provoacă nefericire. Să fii înțelegătoare și să-mi dai voie să nu uit, totuși, ce se poate întâmpla în sufletul Mariei! Așa mi se pare cinstit. Nu ai niciun motiv să fii geloasă, să te simți frustrată, pentru că sunt pur și simplu pierdut în tot ceea ce ești. De aceea, zic, trebuie să rămân în relații omenești cu Maria. Aș prefera, evident, nici să nu mai vorbesc despre aceasta; poate că ea se gândește numai la mine, în timp ce eu, iată, vorbesc cum s-o uit menajând-o. Înțeleg perfect că uneori viețile noastre pot lua turnuri neașteptate, definitive poate, dar nu mi se pare niciodată corect să fim nepăsători. În toate aceste lucruri nu există vinovați. Probabil că Maria a înțeles totdeauna când, în diverse contexte, m-a auzit spunând că eu vreau să rămân singur. Pe altcineva mai apropiat n-a avut. Serios, nici eu n-am avut un om mai apropiat decât ea. Vezi, aproape că repet ultima scrisoare. Mizez pe superioritatea spiritului tău, pe încrederea ta. Mă bucur și că ai citit povestea lui Manon Lescaut. Te doresc nebunatică. Vreau atât de mult să trăiesc lângă tine cele mai profunde ore de dragoste. Ești tare dulce și avem atâtea să ne „închipuim“ împreună. Să-mi spui cum a reacționat papa-ul! Nu-i voi scrie, dar mă voi obișnui greu cu „ostilitatea“ sa mascată de politețe. Ar trebui să plecăm undeva departe, ar trebui să nu ne împiedice nimic să plecăm, însă datele gardurilor între care trăim nu ne sunt prea favorabile pentru a și întreține o „fugă“. Apreciez înțelepciunea ta de a nu ne păsa și de a nu ne complica viețile fiind prea sinceri cu cei care ne-ar pune întrebări. Femeile știu mai bine să se apere de ce e-n jur.
N-am putut să-ți scriu de la Târgu Neamț (m-am întors aseară). Am fost în vizită la o herghelie superbă de cai arabi și lipițan. Am asistat și la o demonstrație. Superbi cai. Albi. Suri. Nespus de frumoși. Pe urmă ne-am dus la Mănăstirea Neamțului și la Casa Sadoveanu.
O duminică din care lipseai numai tu. Nu erau prea mulți scriitori tineri de vază veniți, dar erau câțiva foarte dragi prieteni (Stoiciu, Antonesei, de exemplu). Am constatat că pe unii îi cam dezarmează povestea cu premiul meu. (A revenit lumina, se stinsese pe pagina cealaltă!). Ei au nevoie de aureole, probabil. Eu, nu! Premiile acestea nu-mi vor spune niciodată mare lucru. Poate că mă bucură doar în măsura în care-i irită pe alții, dar pe mine, în sine, nu mă prea mișcă. Găsesc bucuriile reale în cu totul alte lucruri. Chiar am scris acum vreo șapte-opt ani un text care se numea „Premiul“ și care începea așa: „Adică se dă unui nerod / un Vezuviu să-l ducă o bucată de drum“. Textul n-a apărut nicăieri, pentru că nu am reușit să-l scriu cum am vrut și începea și… apoetic. Venirea la Iași mă bucura prin tine. Și tot timpul, inclusiv la Teatru, m-am bucurat prin tine. Te găsesc atât de importantă în nevoia mea de a dărui bucurie și frumusețe. De fapt, Irina, eu n-am să-mi dezamăgesc niciodată cititorii foarte serioși, deci nici pe cei pe care-i iubesc mult. Voi avea mereu, știu bine, un imperiu pe care să ți-l dăruiesc. Poate că-mi spun uneori: ar trebui să-și dea seama doar că mereu voi avea de spus ceva altfel pentru a nu mă mai părăsi. Vezi, toate aceste cuvinte pe care ni le spunem acum ne-ar putea acuza și discredita mai târziu în cazul în care am considera legătura noastră doar un moft, o cochetărie. Doresc atât de mult să nu fim în „rând cu lumea“ în cele mai multe lucruri! Detest tot ceea ce convenționalizează și supune. Și cred că nici nu pot trăi cu un om care sacrifică muzica în favoarea obiectelor. Nu-mi dau seama cât de precis sunt când îți vorbesc, dacă mă percepi în mod real, însă am sentimentul că ești un om aparte și că mă poți înțelege bucurându-te. Copiii singuri la părinți excelează deseori în egoism, într-un soi de „tiranie“ care apără doar sinele personal. Îmi închipui că nu e o regulă. Am nevoie de o mare slăbiciune a celuilalt: bunătatea. Și am atâta nevoie de spiritualitatea femeii pe care o iubesc. O pragmatică nu se poate înțelege cu mine, e clar! Mă înțeleg mai ales cu structurile sensibile, pierdute în cărți și peisaje, cu acele ființe care nu sacrifică niciodată cinstea pentru vreun oarecare avantaj. Nu mă poate interesa cât de mult convin societății românești de acum. Doresc să fiu un bun european în toate zilele în care căpățânele autohtone sunt pline cu tărâțe. Și nu vreau să mă raportez la niciun prost. Poate că e singurul mod în care sunt și eu nemilos.
Mi-e așa dor de tine, de îmbrățișarea ta! Voi fi mai puțin spiritual, ca să zic așa, mult timp. Pentru că mereu mi-e dor de căldura ta. Am nevoie de ea, îmi lipsește. Și vreau să mi-o dai numai tu, vreau să mă potolești cât de cât. Tandrețea noastră mi se pare mereu foarte importantă. Mi-e ciudă pe toate clipele când suntem distrași de cei care se tem pentru noi, pentru cea ce numai noi simțim. Trebuie să fie Dumnezeu deseori. Trebuie să vină vacanța și să stăm aici, în munți, copleșiți de un potop de iubire. O, foamea asta de tine! Ce profundă e! Ce reală e! Binecuvântată să fie!
Pere știe acum că noi ne ținem de mână. Nu fi naivă, el înțelege tot! Faptul că, poate, legătura noastră îl și scandalizează, e altceva! Este posibil să nu-i treacă. Important e să nu-ți treacă nici ție. Este foarte important să rămâi „iresponsabilă“. Îl aud. Dar nesimțită nu ești. Se grăbește să te blasfemieze, dar în sufletul lui nu știe bine de ce. Poate că ne vom despărți de el în pace. Dar eu nu vreau războaie inutile. Știu doar că te iubesc mult și că acesta e un fapt deosebit de firesc. Toate celelalte sunt prefăcătorii și eschive ce nu ne aparțin. Am sentimentul că te ador. Iată, un verb pentru copii. Dar și tu ești un copil mare de-a dreptul fermecător. Poate că știu să văd frumusețea ta cum nimeni altcineva n-ar putea. O, poate că nu te va plictisi acest lucru!
Nu am găsit nicio scrisoare de la tine. Va veni în zilele următoare?! O aștept! Te aștept! Bucurie și blândețe!
Al tău, mereu,

 

Aurel

 

Te sărut! Te sărut! Și te țin de mână în fața oricui!

Inedit aurel dumitrascuineditirina cretuirina scurtuliviu antoneseiliviu ioan stoiciuscrisori

Post navigation

Previous post
Next post

Related Posts

Inedit

Inedit Aurel Dumitrașcu – O ULCICĂ DE ROUĂ

07/04/2022

Să deschizi poarta unui spital și să te strecori convulsiv ca o scrisoare băgată printre uși de poștaș să te duci sus pe coridoarele albe la primul etaj să-ți săruți fratele care are apă la plămâni și să-i duci așa în ciuda obișnuințelor o ulcică de rouă   Borca, 20…

Read More
Inedit

Aurel Dumitrașcu: „Îți spui că ești un om serios, că nu poți fi atacat de nicio durere care n-ar lua sfârşit.“

13/02/202313/02/2023

Vineri, 11 ianuarie 1980   Ai ore de la 10. Dimineață cu poemele lui Traian T. Coșovei[1]. Cu gânduri. Și multă liniște, față de ieri. Asculți muzică și-ți spui că ești un om serios, că nu poți fi „atacat“ de nicio durere care n-ar lua sfârşit. Te refugiezi în cărți…

Read More
Inedit

INEDIT Aurel Dumitrașcu: „Tatăl meu a murit pentru a putea să facă din mine ceva“

15/04/202321/04/2023

19 aprilie 1981 În jurnalul său, Kierkegaard nota la 11 august 1838: „Murind, tatăl meu nu s-a îndepărtat de mine; a murit pentru a putea să facă din mine ceva. A devenit, pentru a doua oară, tatăl meu.“ De ce m-au surprins aceste cuvinte?! Pentru că sunt cuvinte pe care…

Read More

Aurel Dumitrascu

© Arhiva Aurel Dumitrașcu 2026