Skip to content
Aurel Dumitrașcu Aurel Dumitrașcu

VIAȚA ȘI OPERA

  • Home
  • BIOGRAFIE
  • POEME ȘI PROZĂ
    • POEME
      • Inedite
      • Din antologii
    • PROZĂ
      • VOLBURICĂ
      • DE CE PRIMĂVERILE NU AU LIMBĂ
      • UN CAZ DE MUTILARE
  • PUBLICISTICA
    • În „Ceahlăul“
    • În „Dialog“
    • Eseistică
      • Poveștile erotice ale lui Ion Creangă
      • Daniel Turcea sau magia esenţelor
      • Vasile Vlad sau cele 1001 de nopți ale exagerării
      • Generația fără îngeri
    • INTERVIURI
      • „Mizind pe impostori nu facem decît să spunem ceva despre… noi înșine.“
      • „Cei care vorbesc cel mai mult de conștiința că sunt scriitori sunt veleitarii.“
      • „Devenirea unora se oprește odată cu examenul de licență și schimbă biblioteca pe un restaurant.“
      • „Am plecat cu un gust amar, hotărât să nu mă mai întorc niciodată la așa ceva.“
      • „Un om al zilelor noastre nu este în «criză» de probleme indiferent în ce loc există!“
      • „Între cei aleși au apărut și destule «voci» de complezență, voci de umplutură care au încurcat și încărcat planuri editoriale“
      • Ultimul interviu
    • Traduceri
      • PAUL McCARTNEY: ,,Un cîntec poate schimba conștiințele“
      • Scrisoarea deținutului politic Vaclav Havel către Samuel Beckett
      • FRANCESCO ALBERONI – EROTISMUL
      • „James Clavell, valorați 5 milioane de dolari?“
      • Omar Sharif sau singurătatea seducătorului
    • Din manuscrise
      • REVISTELE ILUSTRATE ȘI MODESTIA
      • „Însoțitorul“
      • Neooportunismul la pîrleaz
      • Eminescu
  • JURNAL ȘI CORESPONDENȚĂ
    • Jurnal
      • Carnete maro – Jurnal 1980
      • Carnete maro – Jurnal 1981
    • Corespondență
      • Către Nicolae Steinhardt
      • Către Eugen Barbu
      • Către Geo Dumitrescu
      • Către Mircea Sântimbreanu
      • Către Petre Stoica
      • Către Radu Florescu
      • Către Gheorghe Grigurcu
      • Către Nicolae Sava
      • Către Magda Cîrneci
      • Către Emilia Amariei
      • Către Maria Anegroaie
      • Aurel Dumitrașcu către Dana Pîntea: „Adrian poate că ar fi continuat să scrie ode dacă eu nu l-aș fi ridiculizat cu consecvență în acest sens, ani în șir!“
      • Către Elisabeta Vartic
      • Aurel Dumitrașcu către Adrian Alui Gheorghe: „Amneziile astea ale tale seamănă cu scuipatul!“
      • Către Sorin Roșca
      • Către Gheorghe Simon
      • Către Constantin Preda
      • Către Ion Simuț
      • Către Vasile Gogea
      • Către Emilian Galaicu-Păun
  • MANUSCRISE
    • IARNA LEGATĂ LA OCHI – SCRISORI PROVINCIALE
    • CARNETE MARO – JURNAL
      • MANUSCRISE INEDITE
      • MANUSCRISE PUBLICATE
  • AMINTIRI
    • D.R. Popescu
    • Radu Florescu
    • Constantin Acosmei
    • Mircea A. Diaconu
    • Ioana Revnic
    • Liviu Ioan Stoiciu
    • Gheorghe Grigurgu
    • Vasile Gogea
    • Radu Dobîndă
    • Dumitru Necșanu
    • Ioana Dinulescu
    • Radu Părpăuţă
    • Dana Pîntea
  • OPINII CRITICE
    • Iulian Costache
    • Nicolae Manolescu
    • Cezar Ivănescu
    • Constanța Buzea
    • Laurențiu Ulici
    • Romul Munteanu
    • Gheorghe Grigurcu
    • Radu G. Țeposu
    • Marin Mincu
    • Alex. Ștefănescu
    • Adrian Alui Gheorghe
    • Augustin Frățilă
    • Ion Zubașcu
    • Costin Tuchilă
    • Val Condurache
    • Niculae Stoian
    • Daniel Corbu
    • Pr. Constantin Necula
    • Clara Margineanu
    • Daniel Cristea Enache
    • Octavian Soviany
    • Mircea A. Diaconu
    • Vasile Spiridon
    • Florea Miu
    • Răzvan Voncu
    • Mircea Bârsilă
    • Antonio Patraș
    • Cristian Livescu
    • Constantin Butunoi
    • Nichita Danilov
    • Liviu Antonesei
    • Lector
    • Victor Felea
    • Gellu Dorian
  • MULTIMEDIA
    • Fotografii
    • Audio
    • Video
    • Arta plastica
    • Dedicatii
      • Oferite
      • Primite
  • VARIA
    • Audițiile muzicale
    • Lecturile
    • Corespondenții
  • TRANSLATED
    • English
    • Magyar
    • Italian
  • DESPRE PROIECT
  • CONTACT
Aurel Dumitrașcu
Aurel Dumitrașcu

VIAȚA ȘI OPERA

INEDIT Aurel Dumitrașcu – Scrisori către Prințesă (7): „Îmi păstrez amărăciunea și încerc s-o convertesc în poem!“

admin, 24/02/2026

13 octombrie 1987

 

Irina,

 

În ultimele zile am tot vorbit cu tine, dar nu ți-am mai scris. Cred că am vrut să primesc răspuns în vreun fel la cele trei scrisori pe care ți le-am scris în această lună. Probabil că numai când iubești mult un om ți-e teamă că o să tot tacă. Constat că, vrând-nevrând, devenim oarecum revendicativi: vrem aproape totul unul de la celălalt. Nu-ți va fi simplu, să știi, să mă obișnuiești să am încredere în tine. De fapt, până și acest cuvânt – încredere – necesită precizări. Neavând Termenii destul de bine precizați, putem vorbi fără conținut. Vezi, îți recunosc orice libertate, inclusiv aceea de a te plictisi, de a pleca, de a nu-mi mai da semne, însă, în același timp, mă apucă damblaua la gândul c-ai pleca din zilele mele. Știm atât de puține unul despre celălalt, și totuși s-au întâmplat atâtea lucruri aparte între noi în ultimele săptămâni. Doresc atât de mult să realizezi că-ntr-adevăr așa e și să vrei să nu pui negură în tot ceea ce ai aprins! Mă feresc să devin retoric, mi-a fost întotdeauna silă de stupiditate, dar a început să-mi fie sete de tine sau ceva în genul ăsta. Minune ce ești! Taci de două săptămâni și tăcerea ta începe să mă „scandalizeze“. Trebuie să faci eforturi și să-mi scrii. Mă trezesc și noaptea și constat că nu știu unde ești și că aș vrea să știu, să te ating, să te mângâi.
În ultimele zile am scris. Chiar și astă-noapte mi-a pus daimonul izvoarele-n minte. Nu, nimic nu mă bucură mai mult decât minutele în care scriu, acele minute în care se-ntâmplă ceva cu mine! Este o stare care nu se poate preciza, explicabilă doar prin inexplicabilitatea manifestării ei. M-am gândit mult la tine și aș vrea uneori să-ți vorbesc despre „nebunia“ aceasta, aș vrea să ne gândim împreună la ea. Nu știu dacă fac bine, nu știu dacă fac bine închipuindu-mi aproape toate bucuriile cu tine. Simt că mă atașez tot mai mult de tine și mă cam îngrozeşte gândul că, totuși, ai să pleci, că o să preferi într-adevăr „other voices“. Mi-e și ciudă pe neîncrederea aceasta a mea, pe ceea ce nu are constanță în gândul cu care te înfrumusețez și iubesc. Nu mi-e teamă că voi fi distras de altceva, nu, mi-e teamă de tine. Îți mărturisesc această „incapacitate“ și aș vrea ca ea să fie, de fapt, reflexul acestui început în care am vrea să stăm mai mult împreună și nu putem. Nu pot să-ți dăruiesc tot timpul meu, nu voi putea niciodată să „renunț“ la poem, dar aș putea înțelege că va fi așa nu din neglijență, nu dintr-un soi de indiferență, ci din însăși datele condiției mele?! Și nu vreau să-mi fie teamă de ceea ce-ți spun. Îți voi vorbi mereu deschis, pentru că mizez pe intelectualitatea ta, pe buna ta credință. Se poate vorbi despre orice. Nu vreau să ne cunoaștem din orgoliu, din vreun sentiment de dominație, ci pentru a ne simți bine împreună, pentru a nu ne ofensa sensibilitatea și bunătatea.
Când în multe din zilele și nopțile din urmă am auzit mereu cerbii boncăluind prin pădure, de fiecare dată aș fi vrut să auzi și tu. Este fascinant tot ceea ce continuă stabilitatea naturală, ca să zic așa. Am rămas fascinat de sunetele acestor munți, de culorile lor, de toate gângăniile și animalele care-i cutreieră. Mi-amintesc câte zile am urmărit drumurile furnicilor, cărările cerbilor, repetarea culorilor. Simt nevoia să te iau cu mine pentru a te „plictisi“ anotimpuri întregi prin astfel de minuni. Ideea de tine cu mine, ei bine, mă emoționează. Am fi un ghem dat naibii. Și dacă viața asta se tot duce, măcar să fie pe măsura comodităților noastre. Am atâta umor, încât îmi zic că aș putea salva doi oameni de la orice: pe tine și pe mine. Vezi bine, m-am obișnuit cu neplecarea mea de aici. Și-s doar două săptămâni de când știu că trebuie să mai rămân aici, că nimeni nu poate să mă mute. Îmi păstrez amărăciunea (care este altceva decât suferința!) și încerc s-o convertesc în poem. Mă gândesc cum să-ți mai mulțumesc pentru poemele pe care le-am mai scris plecând de la tine! Astea e grozav, Irina! Mie nu-mi mișcă mințile orice femeie. Să nu-ți bați joc niciodată de toată această frumusețe în care sunt cu tine. Ar fi mai bine să îngrămădim punctele de acum, decât să ajungem la ratarea unei emoții pe care eu o simt tot mai puternic. Cred mereu că nu există cutremur pentru sufletul meu, dar mai cred și că nu am merit răutatea cuiva. Ceea ce este hăituit în mine nu se va explica niciodată pe deplin. Asta e structura mea. Hm! Îți dau vești despre incoerențele mele, despre lupii singuratici care-mi adulmecă simțurile și cuvintele, despre micile zeități care mă fac bărbat sau diligență. De vreo două zile mi-e ciudă pe pozele cu tine. Ești atât de dulce în ele și stai acolo nemișcată și mută, în loc să ieși aici… pe tabla de șah ca să ne facem pe nebunii. Am început să mă gândesc la vacanța noastră ca la nu știu ce. Doamne, nu trebuie s-o ratăm, nu trebuie să fie nicio clipă pleoștită!
Am făcut foc, e atât de cald aici! Afară plouă. Când plouă, nu pun discuri. Ar fi insuportabil, ar fi o erezie. Numai pe tine aș vrea să te mai aud, respirând ca o boboacă lângă pleoapele mele.
Dacă m-aș fi mutat la Piatra Neamț, n-aș fi scris nimic, poate, în toamna aceasta. Până la urmă nu pot da dreptate decât poemului. Am să-ți scriu și ție un text din noaptea trecută, deși, pe la aproape toate e posibil să mai revin.
Săptămâna viitoare, deci pe 23, 24 și 25 octombrie, voi fi la Târgu-Neamț, la Colocviile de poezie. Au fost aprobate ieri de Consiliul Culturii. Vor veni din nou mulți poeți și de mulți dintre ei îmi este și dor.
Azi am bătut la mașină ceea ce am tradus despre boala și moartea lui Bourvil. Pentru almanahul „Ateneu“. Dar îmi ia prea multe ore bătutul la mașină. Și nu mă pot dezbăra de stilul meu de a bate numai cu o mână. Zece pagini mi-au luat vreo patru ore, dacă nu și mai mult. Am revenit acasă supărat. Parcă mi-ar fi furat cineva din viață. Sigur, nu Bourvil, dar ar trebui să găsesc pe cineva care să bată acele traduceri. Poate că dacă aș avea a mașină de scris acasă, ar fi altceva!
Nu vreau să te rog să-mi scrii, dar nu mă simt deloc bine dacă nu-mi scrii mai des. Nici nu credeam că ieri sau azi nu am cuvinte de la tine. Îndoapă-mă, te rog! Numai scrisorile tale le aștept cu adevărat.
Am hotărât: îți scriu un poem atunci când primesc cuvinte de la tine! Fată dulce, până la vară ce-ai să faci din mine!?
Te sărut! Parcă i-aș spune gardului. Ar trebui să nu vorbesc sărutul. Ar trebui să fii aici. E atât de cald! Ți-ar fi suficienți cerceii!
Al tău,

 

Aurel

Inedit aurel dumitrascuineditirina cretuirina scurtuprintesascrisori

Post navigation

Previous post
Next post

Related Posts

Inedit

INEDIT Aurel Dumitrașcu: Și dacă marea se va muta în mine…

26/11/2021

Și dacă marea se va muta în mine, și dacă munții își vor desluși bucuria într-un om așa bun și frumos (tu), și dacă ne vom întoarce cu fața spre ce n-am atins, și dacă ne vom ști pe de rost, și dacă vom confunda poezia cu sufletele noastre pline…

Read More
Inedit

INEDIT Aurel Dumitrașcu către Daniel Corbu: „Aș vrea să te întreb ce ești, ce înseamnă să fii ceva, OM mai ales! Atunci voi putea ține din nou la tine!“

29/12/2021

Da, Daniel! Mulțumesc pentru Ion Mureșan. Numai că mi l-am luat și eu. Îl voi face cadou unui prieten întru POEZIE. Numai câteva cuvinte despre de ce nu mai sunt prolalic, nici meliglim (ca să zic așa), ci rece, bântuit parcă de amnezie, neprietenos. Pentru că, iată, continuu să fiu…

Read More
Inedit

INEDIT Aurel Dumitrașcu – Scrisori către Prințesă (15): „Poporul meu riscă să devină o populație în aceste vremuri!“

06/03/202606/03/2026

Borca, 20 noiembrie 1987   Dulce minune,   O, nu tac! Îți vorbesc deseori, te invoc și probabil că le amărăsc într-un fel pe toate fetele care, într-un fel sau altul, își închipuie cerul cu mine. Tu ești un meteorit căzut pe neașteptate, o împielițare dumnezeiască în care dă raiul…

Read More

Aurel Dumitrascu

© Arhiva Aurel Dumitrașcu 2026