1 martie 1988
– în oraș –
Draga mea,
„Nu știu alții cum sunt, dar eu…“ nu pot să fiu înfulecat de acest oraș și să nu am nostalgii. Abia azi, când e marți și când ar fi trebuit să vin la școală și să te mai și întreb ce faci, ce citești, ei bine, abia azi realizez că „dragostea mea pentru tine / arde macii pe coline“.
În fond, întotdeauna ți-ar fi plăcut să primești scrisori de la mine. Iată, începi să primești.
Ai fost și ai rămas – inclusiv din perspectiva de acum – un om foarte important în singurătatea mea nebună și rea de acolo din munți. În plus, farmecul tău este întotdeauna aparte. E un farmec aparte, cultural, care mi-a făcut bine. De aceea, deseori, aș fi vrut să te înfiez.
Am să-ți duc dorul.
Vezi bine, sunt un sentimental. Nu mă atașez de oricine. Dar îi iubesc tare mult pe cei care mă emoționează, care se bat pentru o idee de frumusețe.
Ești atât de dulce, mereu în setea ta de lecturi, de a ști, de a zbura! Cum să nu-ți întind mâna, cum să nu fii un prieten?
Pentru mulți, prietenia dintre un bărbat de 32 de ani și o puștoaică poate fi o „anomalie“ sau, în orice caz, propune și o latură suspectă. Ei se vor înșela mereu. Ei vor vedea lucruri urâte acolo unde nu este decât o prietenie aparte, emoționantă pentru amândoi, profund constructivă.
Doresc – și ți-am spus-o deseori – să fii o învingătoare, să studiezi, să nu rămâi derutată între panaramele acestui secol. Te va salva Biblioteca (fii ca și din Nord!), te va salva muzica, te vor salva toate lucrurile grozave pe care ai să le înveți.
Sunt ușor patetic, vezi bine!
Orașul îmi face oricum bine. Pentru că m-a desprins brusc de acel ținut cu prea multe „fețe pătrate“. Acei oameni, desigur, n-au nici o vină.
Dumnezeu a făcut lumea în grabă, la întâmplare și cât s-a priceput. Dar „le coin du paradis“ este acolo unde nu mai ești singur.
Mă și-ntreb: cum de-am rezistat atâţia ani acolo?! Probabil că am așteptat să te întâlnesc și pe tine.
Un boboc.
O minune.
Ai să rămâi în sufletul meu unul din cei mai emoționanți oameni pe care i-am întâlnit. Și chiar dacă Irina va hoinări cu mine, tu ai să fii mereu fata noastră cea minunată.
Ea nu știe că sunt aici. Și nu știu cât de mult o va bucura vestea.
Nu am fost la concerte. M-am solidarizat cu voi, care nu puteați merge.
Stau cu Adrian. În fața mea e o mașină de scris. Și o cană (!) cu cafea. Nu beau. El bea. Și-și „revizuiește“ un poem amplu. „Scrii lung, ca lord Byron!“, i-am zis.
E 1 martie.
Poate că și de aceea îți scriu. Anul trecut, ți-amintești?, ai venit la mine și mi-ai adus un mărțișor. Ce dulce erai! M-a emoționat gestul tău. Poeții sunt sensibili la astfel de gesturi.
Azi, ți-aș fi cumpărat ghiocei. Ți i-aș fi pus prin păr. Erau pe străzi. Singuri și puri.
Ca tine.
Eu sunt puțin amețit. Parcă tot nu-mi vine să cred că am fost mutat. Mă bucur, să știi.
Îmi pare rău pentru mama! E atât de bolnavă, de singură! Și ce-ar fi fost lumea asta dacă nu m-aș fi născut?! Deci: nu iubesc pe nimeni cum o iubesc pe ea. Deși nu mă pot înțelege cu ea.
Tu ești primul om căruia-i scriu din Oraș. Mi se pare firesc.
Duminicile în care ai venit la mine, salvându-mă prin simpla ta prezență de la nebunie, nu se pot uita.
Ai făcut pentru mine mai mult decât poți să știi.
De aceea țin foarte mult la tine, de aceea am să te iubesc mereu și am să-ți fiu cel mai bun prieten.
Vreau să înveți mult, să nu cedezi, să ai încredere în victorie. De reușita din vară trebuie să ne bucurăm toți cei care te iubim. Și tu, în primul rând.
Regret că nu mai sunt acolo, să supraveghez mai de aproape cum înveți, ce înveți. Dar trebuia să plec. Poate că altă ocazie nu se mai putea repeta.
Am încredere în tine, în seriozitatea ta, în ambiția ta, în inteligența ta. Obișnuiește-i și pe ai tăi cu gândul că nu e nimic nefiresc în faptul că țin la tine foarte mult! Parc-ai fi fata mea, deci parcă te iubesc „în plus“.
Probabil c-o să-ți scriu mai profund. În alte zile. În această săptămână n-o să prea dau pe la muzeu, sunt liber să-mi rezolv transferul. Poate vin și până acasă (joi), să-mi iau salariul. Te voi căuta.
Gata, nu-ți mai scriu!
A venit și Radu Florescu. Mergem la o audiție. John Lennon în concert la „Madison Square Garden”.
Succes acolo cu cărțile! Și să rămâi un boboc dulce!
Aurel
PIERDUT IN POEM
– Închid radioul televizorul ușile casei mă
urc în pod singur mă pot distra pe-ndelete:
