RĂZLEȚE (IV)
– Cățel s-a însurat. Cu Maricica Maxim. Un mare prieten are altă viață de-acum.
Ce alarmant e să-ți vezi aproape toți prietenii cantonându-se într-o comoditate supravegheată!
– Cu siguranță că cea mai plăcută parte a anului e sfârșitul verii și primele semne de toamnă. Nu e nici frig, nici zăpușeală, ogoarele miros a tot felul de alese miresme, ierburile sunt foșnitoare și înalte, pădurea e plină de fragi, zmeură, bureți și răcoare, niciun loc nu e aglomerat, parc-am fi la începutul lumii în unele zile.
– Cel mai profund simți că trăiești dimineața, când e roua răcoroasă și timpul ți se dezmeticește.
– Ploaia este întotdeauna o mitologie subiectivă, discrepanțele ei relevă în fiecare cu totul altceva.
– Cred că prietenia începe din momentul în care doi oameni nu-și mai vorbesc pretențios. Însă niciodată făcându-se abstracție de primordialitatea care poate vorbi de o legătură între doi oameni: respectul.
– Tot ce face generația mea în poezie e constructiv, victoriile generației mele vor fi victorii ale culturii, victorii în favoarea ei, nu victorii personale.
– Zilele în care nu reușești să citești aproape nimic seamănă cu patriile fără locuitori.
– Am rugat un om să mă ierte pentru că eu, de obicei, am crezut că războiul e o linie dreaptă (deci trece oricum), că dragostea e o nesfârșire, că adevărul este esență.
25 aug. 1980
– Oamenii care au o sensibilitate care trece prin luciditate nu se poate să nu fie neînvingători.
– Poate că bunătatea e cel mai invincibil lucru din mine.
– Steluța Ispas, anul trecut, acum ești convins, confundă bunătatea ta cu inocența, crispările tale cu mofturile, dorința ta de nesingurătate cu un anumit fel de a fi politicos în ținuturi calde.
– O înjurătură nu rezolvă niciodată ceva. Râsul da.
– Indiferența mea nu e decât detașarea cu care privesc planeta (lumea) atunci când ea nu are nevoie de mine.
– Când eram mai tânăr credeam că marea nu-i face neserioși pe oameni. Ce mult mă amăgeam! Ce neștiutor eram!
– Plăcerea femeilor de a fi mirese ce confund undeva cu plăcerea de a sta ostentative la soare. De aceea doresc să plouă torențial, să le plouă torențial.
– Poeții au fost întotdeauna bărbați.
– Oare de ce, pe țărm, nu-i pricep pe cei căsătoriți?! Să fie marea o aventură doar?! Pentru că dacă e o filozofie, atunci e o filozofie obositoare. Din cauza repetării noțiunilor aceleași.
– Artistul este adevărata dimensiune a unei civilizații, semnul după care poate fi gândită o civilizație. Niciodată construcțiile. Astăzi se fac construcții uriașe, dar acesta nu e semnul prim al civilizației. Cu atâtea mii de ani în urmă s-au ridicat niște piramide. Deci se puteau face și atunci construcții uriașe.
27 aug. 1980
UN CONCURS
Aseară au anunțat rezultatele concursului de poezie „Herculane ’80“ de la Băile Herculane.
Premiul I : Nelu Stanciu. Premiul II : Nicolae Sava. Premiul III : Daniel Corbu. Mențiuni: Aurel Dumitrașcu, Ion Cârnu, Constanin Cazanovici. Premiul revistei „Orizont“: Adrian Alui Gheorghe. Premiul revistei „Familia“: Teodora Ardeleanu. Premiul revistei „Luceafărul“: Daniel Corbu.
Juriul: Toma George Maiorescu, Nicolae Ciobanu, Mihai Georgescu, Gh. Jurma (!), Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Stelian Vasilescu, Octavian Doclin.
Te bucuri pentru prietenii tăi. Dar te simți puțin jignit de premiul dat ție. Pentru că poemele trimise erau cele apărute în februarie în „Tribuna“. Și oricât de detașat ar fi citite sunt de excepție. Te simți jignit mai ales de un lucru: că ți s-a dat o mențiune, ca veleitarului Cârnu.
Poate că nu e de mirare, cu un asemenea juriu (Maiorescu, Ciobanu). Dar îi gândea altfel pe M. Martin și Cornel Ungureanu. Celine spunea că „îți pierzi cea mai mare parte a tinereții din cauza gafelor“. Pentru că trimiţând poezii la acel concurs nu ai făcut decât o gafă. O gafă în defavoarea ta. Ceea ce scrii tu nu poate fi remarcabil pentru angajații unor reviste ca „Luceafărul“ și „Orizont“. Dar e preferabil, desigur, să fii recunoscut de D. R. Popescu, Ulici, Manolescu și ceilalți, decât de autori care oricum nu vor rămâne în istoria literaturii române.
Dincolo de ce te-a deranjat pe tine, te-ai bucurat mult pentru Nelu Stanciu și Adrian. În poezia lui Sava (nici n-o cunoști, e drept), și Daniel încă nu ai încredere. Poate pentru că e frumoasă dar nu originală. Așa nu se înoată mult.
VISE
Toată noaptea ai visat că făceai dragoste cu S. Și că ea nu se mai sătura de tine. Nici nu e de mirare. În aceste zile ai dorit-o mult, a fost peștera în care ai vrut să te ascunzi. N-ai găsit-o. Dar îi vei spune că trebuie să reinventați intimitatea.
Întotdeauna v-ați simțit bine. Și ai visat-o prea frumoasă astă-noapte.
