SĂPTĂMÂNĂ CU FLORIAN
Florian[1], cu Gabi, cu „Lalaia” (mașina) au venit în munţi. Dinspre Mălini, peste Stânişoara. Un prieten care nu va dezminți niciodată sentimentele dintre noi, este vorba de un fel de acceptare – oricum între voi, o companie întotdeauna reciproc relaxantă.
Au venit luni. Azi e vineri, 15 august. Azi au plecat. Dar nu direct spre Bucureşti. Se mai opresc pe la mama lui Gabi.
Ai fost cu Florian, pe jos, la zmeură, la Pârâul Ungurului. Marie făcea fân. De fapt, toată săptămâna ai dorit-o.
Cu Florian ai umblat şi prin alte miresme, căutând zglăboci, examinând minunile verzi ale pădurii, minunându-vă fiecare în felul lui de răcoare şi libertatea (ca sentiment) pe care ţi le dau pădurea, prezenţa muntelui.
Miercuri şi joi tu ai fost la Piatra-Neamţ. Ţi-au făcut dosarul pentru postul de metodist la „Clubul Tineretului“. Dar te-au întrebat așa multe încât e sigur că va exista cel puţin un motiv pentru care să nu fii aprobat (de ex. faptul că-n ‘77, la „Piele Sintetică“, în București, ţi s-a desfăcut contractul de muncă). Ai dormit la Mitică Sauciuc. Adrian[2] era plecat la Bacău. Camera la fel de nemăturată şi întunecată. Printre poemele de pe masă, bătute la maşină, prea multe aveau tonul poemelor tale. Asta nu-i bine deloc pentru „sound“-ul lui.
Plouă fără convingere. Florian a plecat. Vor trece multe luni până să vă revedeți. Dar întotdeauna cu bucurie.
Borca, 15 aug. 1980
RESTAURANTUL
Gică Bondar, fostul tău profesor de matematică din anul I de liceu, luase restaurantul în primire acum câteva luni. Şi a rămas dator cu peste 100 000 de lei. Stupid şi incredibil. Încă o dată e probată inconştienţa matematicienilor şi aventura meschină a celei mai cumplite haimanale: banul. Până şi târfele sunt mai de preţ. Banul este veșnic a poveste despre noroi.[3]
Pauper, amăgindu-mă că totuşi existenţa mea e mirobolantă, uit şi că potopul e o chestiune de temperament.
RĂCHITA
La Aricioare, spre vârful livezii, este o răchită. Cea mai urâtă răchită din lume. Nu e nici putredă, dar nici vie. Crengi întortocheate. Trunchi oblic, crăpat, negru ca un capăt de cărbune. Nu are nicio formă. Între crengile verzi sunt multe uscate.
Un copil n-ar simţi niciodată nevoia să se urce într-o asemenea răchită.
Ea, această răchită, e un copac inutil. Pentru că nu nedumerește, nu încântă, nu spune nimic.
Este una din acele structuri în plus.
Privind-o, îţi aminteşti de cel mai inaccesibil copac din lume, „Copacul beat”, sau „Palo borracho“ din Argentina, un copac cu ramurile atât de încurcate încât este imposibil să le descurci sau să te urci în el.
Răchita de la Aricioare poate strica ziua frumoasă a unui om care umblă.
Sâmbătă 23 aug. 1980
CONCURSURI PENTRU VELEITARI
Acum o săptămână, pe banii Centrului județean de cultură, ai fost la Iaşi şi Mircești. La festivalul „V. Alecsandri“! Ca invitat. Plecai cu un singur gând: să-l revezi pe Lucian Vasiliu[4], eventual şi pe Liviu Antonesei[5].
Daniel Corbu[6] şi Nicolae Sava[7] te însoţeau.
Plus Brăescu[8], de la cultură, un inspector inofensiv care îţi dă sentimentul că a citit și el câteva cărți doar în ultimii ani, de când vă cunoaște pe voi.
Și-ncă un cineva: Cârnu Ion[9]. Cu siguranță cel mai imbecil dintre cei pe care i-ai cunoscut și scriau. Pentru că un individ care spune: „O, păi eu să știu că la un concurs se dau bani, aș face și pe dracu’ să iau acel premiu…“ nu e decât un imbecil. Și i-ai și spus-o, la Mircești, așteptând (duminică în jurul orei 17, pe ploaie) autobuzul spre Piatra Neamț.
Pe Lucian l-ai întâlnit pe stradă. Și bucuria revederii a fost tare adâncă pentru amândoi. La o cafea, ați reîmpărțit lumea, tare bucuroși de a vă ști ÎMPREUNĂ. Este copleșitor sentimentul prezenței apropiate a unui mare prieten!
Și pe Mihai Ursachi[10] l-ai cunoscut. Ți-l închipuiai cu totul altfel. Foarte subțire, în jeanși, cu un păr blond, cârlionţat la capete ca și cum ar fi fost nespălat, cu o șapcă („basc“), ieșit în voiaj prin burg.
Și Nicolae Turtureanu[11], amabil, simpatic, ați stat împreună, puțin, pe la „Cronica“, a doua zi apărând și pe la Mircești.
Gellu Dorian[12] remarcându-se între cei prezenți la Muzeul Teatrului, la un colocviu despre cenacluri.
Acolo l-ai reîntâlnit și pe dl. Ion Bădică, șeful de la „Tomis“, surpriză pentru amândoi, dar ți-a displăcut că era prea amabil cu toți burtă-verzii absolut anonimii. Nu-l doreai mai infatuat, dar cred că un om de adevărată cultură s-ar simți murdărit să se complacă în puerile complezențe.
Un pelerinaj la Teiul lui Eminescu. Îl vedeai pentru prima oară. Inima îți bătea foarte puternic. Tare mult bun-simț și respect trebuie să existe în tine! Ați citit câte un poem, acolo sub tei. Poate că n-avea importanță ce spuneau cuvintele voastre. Dar unii spuneau poemele ca la teatru.
Liviu Rusu[13], teatral ca un banchet la care au fost invitate doar subrete și pene de păuni, crezi că vorbea prea mult.
Deranjantă discoteca din apropiere. Ai avut sentimentul că ieșenii și-au pierdut mult din respectul pentru locurile oricum sfinte.
Mirceștii ți-au spus ceva în măsura în care ai putut face abstracție de cei care mai erau acolo. Casa memorială, ca orice casă de acest fel, te-a interesat, ai umblat prin toate camerele. Te-ai uitat cu atenție la tot ce era acolo.
Mausoleul de afară nu l-ai înțeles. Chiar dacă acolo era mormântul domnului Alecsandri. Emoționantă a fost o bandă de magnetofon pe care era înregistrată o originală discuție cu o bătrână care l-a cunoscut pe Alecsandri.
La Mircești erau venite și pictorițe. Una era chiar frumoasă. Dar tablourile expuse erau kitch-uri autentice. Dezgustător!
Apoi ați fost duși în Lunca Siretului! La bâlci, altfel spus. Oare asta să le fi făcut Alecsandri acelor locuri?! Doar un bâlci în care țigani puturoși vindeau portofele și cercei, roşiile costau 3 lei kilogramul, vinetele 5 și ardeii 4 lei? N-ai înțeles nimic din acea luncă, nici ce caută poezia acolo.
Teatralitatea lui Lilviu Rusu era puerilă. Oferea diplome unor indivizi care păreau fericiți. Desigur, acasă voi epata cu ele în fața soțiilor și copiilor.
Un anume George Luca[14] din Botoșani, oarecum ostentativ, ca un mare poet, își citea diploma cu mirare. Ironiile tale și ale lui Turtureanu salvau oarecum de la stupiditatea din jur. Daniel încă era trist. Dar despre tristețea lui voi vorbi aparte.
Aceste concursuri încurajează veleitarii. Prost-organizate, consumându-se în spatele unor nume de scriitori dispăruți, aceste concursuri sunt acte de non-cultură. Amabilitatea plină de scuze a organizatorilor nu scuză nimic.
L-ai văzut pe Ion Cârnu dând autografe unor anonimi de prin alte județe (majoritatea trecuți de venerabilă vârstă de 30, 40 și chiar 60 de ani) pe o plachetă județeană tâmpită în care marele poet Cârnu avea o poezioară schiloadă despre patrie. Lingăii scriu despre patrie ca despre ce faci cel mai des zilnic. Câtă lipsă de bun-simț față de ce are mai scump un om: țara lui!
Te-ai întrebat des: „Ce caut eu aici!?!“. Și ai acceptat ideea că totuși așa cunoști mai bine lumea, mizeriile ei care ar trebui reprimate.
Și poate că n-ai să pricepi niciodată de ce după 30 de ani aproape toți oamenii își pierd entuziasmul, ba chiar și cinstea, bunul-simț, responsabilitatea?!
SOȚ, SOȚIE ȘI ALTE POVEȘTI STUPIDE
Lidia l-a părăsit pe Daniel Corbu.
A fost în tabără la Cluj-Napoca și acolo a cunoscut un impiegat de mișcare. O aventură. Dar Lidia nu s-a oprit aici.
Întors de la Piatra-Neamț, Daniel, seara, după toate celelalte, s-a dus în dormitor să se culce alături de soție. „Nu mă atinge, că-mi pătezi dragostea pentru Silviu!“
Discuție după clipa de uluire.
Trăiesc de 7 ani. Au doi copii. Lidia e profesoară de engleză. Și e cea mai inofensivă femeie din câte-ai cunoscut. A doua zi și-a luat fata și a plecat.
Unde? Nu știa nici Daniel.
Iată că „eternul feminin“ este deseori o chestiune de nesimțire feminină. Daniel era mai mult uimit decât trist. Dar atunci când îți este uzurpată liniștea, o anumită ordine în care te simțeai bine, nu se poate să nu fii afectat.
Singura lui atitudine e să privească ce i s-a-ntâmplat cu detașare, ca un scriitor. Și cum, la câteva zile, întotdeauna ceva devine conciliant în vreun om, Lidia întorcându-se, el nu trebuie s-o mai accepte sub nicio formă. Poate că nu doar instinctual tu îți aperi libertatea și singurătatea, cu toate riscurile sexuale și ne-.
Te gândești și la Adrian[15]. Poate că, în sfârşit are și el o lecție bună, astfel că nu-și va mai amenința libertatea rătăcind prin așternuturile unor fufe și neroade.
24 aug. 1980
JOE DASSIN
Joi, 21 august, la Papeete, în Tahiti, în vârstă de 42 ani, în urma unei crize cardiace a încetat din viață Joe Dassin.
Îți plăcea să-l asculți. Îl văzuseşi de curând într-un show la TV. Când moare un om al muzicii nu poți să nu fii înlăcrimat. Aceste dispariții dor mai mult decât dispariția unui vecin pașnic pe care-l cunoști de-o viață.
[1] Florian Gulimănescu – vechi prieten al lui Aurel Dumitrașcu.
[2] Adrian Alui Gheorghe – poet și vechi prieten al lui Aurel Dumitrașcu.
[3] Cazul a fost relatat și în cotidianul „Scînteia“ din 28 noiembrie 1980 sub titlul „Nota zero la purtare“: „Profesorul de matematică Gheorghe Bondar din comuna Borca, județul Neamț, a schimbat într-o zi cărțile de algebră, geometrie, trigonometrie și celelalte, pe chitanțiere, boniere, facturi și celelalte scripte de gestionar. Gestionar la restaurantul din comună. Dar, după numai cinci luni de zile, când profesorul a dat o lucrare de control (citește inventar) i s-a găsit un minus de zeci de mii de lei. În timpul cercetărilor, ex-profesorul de matematică a declarat, textual: «Știți, eu nu prea mă pricep la calculele astea, ale gestiunii». Greu de crezut, întrucît și «calculele astea, ale gestiunii», tot matematică înseamnă. Matematică plus cinste. Cert este un lucru: profesorul de matematică a greșit… calculele pe care și le-a făcut când și-a abandonat catedra, fapt pentru care, cu nota zero la purtare, va suferi consecințele de rigoare.“
[4] Lucian Vasiliu (n. 1954) – poet.
[5] Liviu Antonesei (n. 1953) – scriitor, cercetător, publicist și om politic.
[6] Daniel Corbu (n. 1953) – poet și eseist.
[7] Nicolae Sava (n. 1950) – poet.
[8] George Brăescu (n. 1940) – profesor, folclorist și publicist.
[9] Ion Cârnu (1947 – 2006) – poet.
[10] Mihai Ursachi (1941 – 2004) – poet și traducător.
[11] Nicolae Turtureanu (1941 – 2025) – poet și muzeograf.
[12] Gellu Dorian (n. 1953) – poet.
[13] Liviu Rusu (1901 – 1985) – psiholog, estetician, cercetător și istoric literar, profesor universitar la Universitatea din Cluj.
[14] George Luca (n. 1951) – poet și publicist.
[15] Adrian Alui Gheorghe – poet și vechi prieten al lui Aurel Dumitrașcu.
