Iași,
8 Decembrie 1985,
duminică
Dragă Aurel,
Am întârziat dar n-am avut încotro!
Mi-am terminat lucrarea de plan, am fost pe la Suceava și Negrești (cu Nichita[1]) pentru culturalizarea maselor largi, am tras pentru strângerea materialelor pentru Anuar. În plus, am pierdut lista și de-abia ieri mi-a dat Mihai Gheorghiu[2] adresa: Les amis des Livres / Case postale 91 / 1211 Genève 16 / Suisse. Listă nu mi-a dat (a împrumutat-o).
Mi-a scris și mie Marta[3] între timp – nu se sinucide dar are gripă, care îi pare a-i conveni, mai stă pe-acasă și mai citește. O fată care îmi place (cum scrie, cum gândește, n-am văzut-o decât o dată, prin 1981, la Cluj, nici nu știu dacă mai ține minte).
Chestia cu scrisul în reviste e adevărată. Eu nu mai scriu decât rar despre autori în viață (și, în principiu, dacă nu-i cunosc), altfel intri într-un fel de relații de schimb care-ți perturbă autonomia. Mi-am dat seama târziu de asta, dar e ceva real. Îți creezi obligații fără să-ți dai seama, se simt și alții obligați. E, probabil, cea mai periculoasă capcană a vieții noastre literare. O capcană din care e greu să mai ieși dacă nu ești atent, dacă nu scapi la timp.
Oare sunt destul de coerent? Am băut niște vin azi și am un fel de păienjeniș pe creier. Deh! Sper și eu că nu se observă. Nici nu prea mai am exercițiu’.
Nu știu ce naiba se-ntâmplă, nimeni nu-i binedispus (normal dispus). Mi-ai scris tu, Marta, Stoiciu[4] și fiecare are ceva care nu-l lasă în pace. Cum și eu am. Să fie, oare, imposibil să trăiești relativ normal, să te simți în normalitate? Naiba știe! Trăim în condiții speciale, ca să zic așa.
Ei, poftim! Pricop[5] susține că eu n-am ce căuta în plan la „Junimea“ pentru că sunt aproape dizident (ce dracu’ înțelege el prin asta?), pe când el e fiu de fostă activistă! Domnule, am impresia că lumea înnebunește, că nimeni nu mai are loc de celălalt, etc., etc. Desigur, nu mai discut cu el, îl dau dracului, dar cine știe unde ce poate el să inventeze. N-am văzut niciodată așa o erupție de venin (mai comic e că, probabil, eu nici nu sunt în plan, dar el da, cel puțin așa scria în planul dat pe la librării!). Ți-e și scârbă să mai vrei să publici o carte, ți-e scârbă să te mai întâlnești cu cineva, îți vine să nu mai ieși din casă. Și, cu toate astea, și în ciuda structurii mele interioare, afișez un optimism nebun! Deh! Probabil că nici nu sunt complet sănătos, un optimism stil Noica! Parcă-mi trebuie altceva?
Ai citit pe Pleșu (serialul din V. R.[6])? Mi se pare absolut admirabil, mai personal decât Liiceanu. Pentru că veni vorba, s-a întors Noica din vest și mi-a comunicat încântarea (ăsta e cuvântul) lui Eliade în raport cu studiul meu despre „Criterion“[7]. Asta mă mai consolează și mă ajută să rezist la toate porcăriile. Am măcar senzația că sunt cuprins de alt timp, cumva intemporal, că nu contează fleacurile. Chiar dacă mă înșel, măcar îmi pot păstra sănătatea mintală, ceea ce-a început să nu fie puțin lucru.
Gherghel[8] mi-a spus că te-a introdus în numărul proxim din „Opinia“[9]. O să te țin eu la curent.
Cu dragoste,
Liviu
[1] Nichita Danilov (n. 1952) – poet, scriitor, publicist și politician.
[2] Mihai Dinu Gheorghiu (n. 1953) – sociolog și critic literar.
[3] Marta Petreu (n. 1955) – profesoară, scriitoare și editoare. Pseudonimul literar al Rodicăi Marta Vartic.
[4] Liviu Ioan Stoiciu (n. 1950) – poet, prozator și scriitor optzecist.
[5] Probabil Constantin Pricop (n. 1949) – critic și istoric literar, profesor universitar, poet și romancier.
[6] Este vorba de eseul „Minima moralia“ publicat de Andrei Pleșu în „Viața românească“ începând cu nr. 4 / 1985
[7] Se referă la studiul despre gruparea „Criterion“ publicat de Liviu Antonesei în culegerea „Culture and society. Structures interferences, analogies in the modern Romanian history“ apărută sub îngrijirea lui Alexandru Zub, supliment al revistei „Anuarul Institutului de istorie şi arheologie A.D. Xenopol“, Iaşi, 1985.
[8] Valeriu Gherghel (n. 1955) – Eseist, filosof, publicist. Doctor în Filosofie.
[9] Revista „Opinia studențească“ unde, la acea vreme, Valeriu Gherghel era redactor șef adjunct. Un articol semnat de Aurel Dumitrașcu va fi însă publicat abia în nr. 1 – 2 din 1988.
