Luni, 22 octombrie 1979
E mai rece. Te doare inima, puțin, la școală. Și capul te doare.
La Clasa a VIII-a, când ai ore, te simți mai bine, din cauza elevelor frumoase. Și la clasa la care ești tu diriginte.
La prânz, în centrul Borcăi, gură-cască, mașini pe care scria „Biroul criminalistic“, poliție, fețe triste, curioase, mirate. La nunta de aseară, din Soci (un băiat al lui Furtună a făcut nuntă), un om a fost lovit în cap și omorât. Era tânăr, căsătorit, cu doi copii, mai mic decât tine. Marcu îl chema. Nu se știe cine l-a omorât. Mai mulți bănuiți. Stupid, stupid. Sesizezi că n-ai uitat nicio bătaie de pe la nunți, de când erai puști. Toate gesturile în care omul devine canalie ți-au rămas în minte, dureroase. Ai uitat clipe de mare duioșie, dar niciun gest urât, nicio bătaie la care ai asistat involuntar. Și te miri.
Ziua ți se pare stupidă, amară. Te simți trist, mâhnit. Moartea ți-e atât de indiferentă încât este sigur că pierzania ta te pândeşte. Dar te dor aceste întâmplări ilogice pentru sufletul tău iubitor. Înțelegi nervii. Dar niciodată ura. Urăști numai când ești nervos?! Nu. Cu siguranță nu. Cei răi urăsc tot timpul. În foarte mulți se adăpostesc sălbăticiuni.
Un timp n-ai făcut nimic. Ai ascultat muzică și ai fost trist. Apoi ai citit „Viziuni și rugă“ de Dylan Thomas. Titlurile poemelor erau superbe. Suprarealist, tare trist, parcă influențat de Freud, Thomas ți s-a părut a fi un mare poet. Păcat că traducerea lui Constantin Abăluță nu era pe măsura originalului.
Apoi i-ai scris Marianei T., cu dragoste, dorind-o (coapsele ei ți s-au părut întotdeauna o vrajă!), înapoindu-i-l și pe Dylan Thomas. I-ai scris și lui Tony Naghi. Poate te va vizita, cum spunea pe o carte poștală de zilele trecute.
Center. Ai văzut o fată tare frumoasă. S-a uitat la tine, zâmbea. Vezi atâtea fete frumoase încât știi bine că nu-s pentru poeți.
Continui să citești din Marquez, încântat.
E tot mai rece. Citești și ziarele.
Seara, ca o femeie desculță și nebună. Singurătatea ta îngânând căsniciile pripite.
Și focul,
povestindu-și interiorul.
Ai citit și „Luceafărul“, toate poemele și toate articolele. Ești un exhaustiv sau un om lipsit de măsura necesităților!?
Citești poezii de Ivan Bunin. Sunt frumoase dar nu-ți mai spun aproape nimic. Îți amintesc de copilărie și, nu știu de ce, de V. Alecsandri – pe care-l citeai cândva, în bucătărie, seara, cu voce tare, prin clasele a V-a sau a VI-a.
