Cum nimeni nu se mai întreabă „mais ou sont lea neiges d’antan ?“, întrucât cele de anul acesta sînt mai proaspete și mai la îndemînă, ca să nu mai vorbim de faptul – paradoxal, dealtfel – că minus cu minus nu mai dau plus, deci întâmplate toate acestea, vineri 11 ianuarie a.c„ lucrările cenaclului au început cu 17 minute întârziere; „frigu-i, frigu-i“, zice un ardelean întrînd pe ușă, iar un răgățean din sală completează: „da, da, fără cratimă!”
În prima parte a cenaclului Aurel Dumitrașcu citește cîteva poeme din cartea sa „Divina paradoxalia“, carte care a mai fost lecturată în cenaclu (și bine primită) în urmă cu doi ani, în cadrul mai amplu al prezentării poeților din Piatra-Neamț, și care a apărut acum în Editura „Albatros“ sub titlul „Furtunile memoriei“; auditoriul este încîntat în unanimitate.
De asemenea, este salutată de către conducătorul cenaclului, poetul Cezar Ivănescu, prezența în sală a criticului Alexandru Protopopescu, pe care-l și invită într-o viitoare ședință la un dialog cu criticii cenaclului.
Urmează poetul Vasile Mihalache cu lectura ultimului său manuscris intitulat „Vorbe de muritor“ format din două poeme de largă respirație și 22 de secvențe, sub un motto din S.J. Perse.
Au urmat discuțiile.
Astfel: Maria Cerchez remarcă la Vasile Mihalache un salt deosebit, poetul scriind acum în forță, efortul său obstinat se întâmplă fără ostoire, o energie parcă a dovedirii lucrurilor; despre Aurel Dumitrașcu afirmă că scrie cu dezinvoltură, are ținută poetică, un volum excepțional.
George Mina – cu privire la Aurel Dumitrașcu afirmă că este un poet delicat, de un talent rafinat, iar despre Vasile Mihalache că scrie o poezie substanțială, poezie care se derulează sub semnul unei contradicții, este o izbucnire a eului contorsionat de existența zilnică, dominanta discursului său poetic fiind a firescului și a sincerității dublate de timiditate (care dealtfel nu este altceva decît o reverență poetică), atenție însă la ușoara tendință spre retorism.
Alex. Horia este de acord cu antevorbitorii, dar neavînd încotro „mai are și păreri“, astfel: Aurel Dumitrașcu construiește bine, lucrează pe spații, uneori aluvionar dar se serafizează, are o tentă personală care-i poate da statutul de lider al poeților de la Piatra-Neamț; Vasile Mihalache scrie o poezie onorabilă, egală cu sine, îi recomandă să evite capcanele retorismului.
George Corobea remarcă între altele la Vasile Mihalache o poezie internă, lipsită de retorism, rece, prezența consoanelor p. v, r, d, t sugerîndu-i vorbitorului o poezie uscată.
Trăgînd concluziile, poetul Cezar Ivănescu îl consideră pe Aurel Dumitrașcu unul dintre autorii substanțiali din generația nouă de poeți, unul dintre cei care mai întâi scriu cărți și apoi încearcă să le tipărească, un lider al poeziei din nordul Moldovei; la Vasile Mihalache, remarcă o evoluție foarte frumoasă, onorabilă, autorul scriind o poezie bună, conținînd uneori versuri strălucitoare.
Hero
În „Luceafărul“ nr. 3
din 19 ianuarie 1985
