AUREL DUMITRASCU INEDIT – ZÂMBIND MORȚII – JURNAL CU TESS (2)

9 aprilie 1982

Ți-e dor de Tudorița! Foarte dor!

Ție ți-e tot dor de Tudorița și vocea ei emoționantă!

8 mai 1982

Tudorița, azi, cântându-ţi, suplă și senină, semăna cu nebunia!
Ai privit-o cu emoție și dragoste. Este o prezență atât de vie în gândurile și simțămintele tale cele mai curate!
O fată de furat!

12 mai 1982

Tudorița, din nou, era prea emoționantă.
Ar trebui s-o furi!

Tudorița!
Mereu aceeași năzbâtie cu sâni-boboc. Trecând precum vântul prin ierburi. Alene. Distins. Cuceritor. Dacă Dumnezeu a inventat femeile, atunci a fost un nebun minunat!

18 mai 1982

Din nou dureri sub stern, un fel de cancer ce-ți încrețește seninătatea.
Tudorița era de părere că dacă ea ți-ar cânta mult, ți-ar trece.
Liniștitor gând!

23 mai 1982

Zile fade, cu creierul stors și plictisit. Căldura te-a scos din uz.
Ieri ai fost la Secu, pe munte, cu elevii, la curățit islazul.
Tudorița n-a fost. Parcă muntelui îi lipsea o floare.

26 mai 1982

Fotograful a adus pozele color pe care le-ai făcut nu de mult.
Cu Tudorița și Axi într-o lume de iarbă și frunze.

Și de ce fetele mici și frumoase devin mai țepoase când le dai atenție?!

28 mai 1982

Lecturi din Dufrenne și Ryunosuki Akutagawa. Căldura. N-ai bani să te duci la Piatra Neamț, la lansarea cărții lui Dumitru Chioaru. Mâine va fi.
Aseară ai stat cu Radu Florescu și ați ascultat muzică. Și ați vorbit. Te-ai culcat pe la ora 1. Erai trist pe ceva.
Azi, Tudorița ți-a cântat în bibliotecă. Era tare dulce și profundă.

2 iunie 1982

Tu rugând-o pe Tudorița să-ți cânte ceva „de of și aoleu“.
Și ea, după un minut, începe: „Poporul, Ceaușescu, Româniaaaaa!“
Avea haz, frumușenia.

Tudorița! Ea! Punând morții tale atâtea piedici de viață!

4 iunie 1982

O ZI DIN VIAȚA UNUI OM

El se trezește parcă mai obosit, dar cu multe luminițe prin sufletul său. Nici el nu știe bine!
A visat o colegă de la școală. Pe Violeta. Prin ierburi. O dezbrăca și-i săruta trupul. Avea o carne atât de caldă și îmbujorată! El îi face mereu curte. O, dar ei îi place atât de mult să i se facă așa ceva!
Pleacă la școală cu aceeași bicicletă galbenă, în blugi și în teniși. Cu o bluză cu mâneci scurte, bleu-ciel, tivită cu alb pe margini, cu guler alb.
Îi umblă poeme prin sânge. Două ore, singur, nu reușește să scrie nimic.
În cancelarie liniștea nu are cârcei. E o liniște liniară, simandicoasă.
Tudorița e dulce și tulbură cu ochii ei toți zimții pe care căldura îi umple cu cocoși pe obraji. El se supără când constată că la o clasă a VII-a, din 31 de elevi, douăzeci și doi nu știau ce e o deltă și nici nu erau în stare să arate Delta Dunării pe hartă. Câţiva nu știau cine este Eminescu. El le vorbește puțin despre spitalele pentru proști și sila sa apoi îi dă afară pe toți acei găgăuți incatalogabili.
Ileana B. are dureri de cap. El îi dă cheia de la bibliotecă să se ducă să stea acolo, poate se liniștește. Avea sinuzită, avea el să afle. Cu tristețe. Pentru că Ileana B. va fi o prozatoare foarte bună într-o zi. Are abia 13 ani.
Tudorița se plimbă cum numai frumusețea o poate face. Ea este atât de mult din Frumusețe!
Ei se duc toți la cules muguri de brad. El e vesel și stă cu Violeta. Și numai despre moarte nu vorbesc ei. Și femeia aceasta pleacă. Și el rămâne singur, cu fetele acelea leneșe și codoase. Și frumoase.
Și el o tot roagă pe Tudorița să cânte. Și ea nu cântă. Nu știe el de ce ea nu vrea să cânte!? Dar îl mâhneşte indecizia ei. Atât de mult îl mâhneşte. Și acasă e la fel.
În cutia poștală găsește o telegramă:
„Victorie semnul exclamării oh ai ieșit la albatros și cu Daniel.
Adrian și Nicu“
Telefonista era o bleagă, desigur. Nu înțelege și nu crede ce ar putea crede. Dar rămâne tot abătut, cu gândul la fata aceea care azi nu i-a cântat.
Se duce pe Runc, umblă prin ierburi și prin pădure. Se apropie de un păducel și florile acelea albe miroseau foarte urât. Și el pleacă în altă parte. Umblă așa prin ierburile acelea. Și se gândeşte tot la vocea acelei fete.
Poate că e îndrăgostit. Sau poate e mereu prea singur și abătut. Coboară de pe munte și se duce la o cascadă să se scalde. Acolo mai era o fată care se scălda. Era o proastă, dar avea trup frumos și sâni violenți. El nu o prea privea. El înota. Ea avea un slip verde, cu buline albe, se săpunea și stătea pe un bolovan. El nu s-a gândit că ar putea iubi o asemenea fată. Totuși noaptea și-a amintit de ea.
Apoi el s-a dus și a dat un telefon. Era cald. Pământul începea deja să crape. L-a sunat pe Daniel Corbu. Și l-a găsit. El zicea că Ulici l-a sunat pe Ciucă: Aurel și Daniel ies cu o carte, Sava în caietul debutanților. La „Albatros“. Hm! I-ai spus că nu crezi. Dar aștepți să apară „România literară“ Omul acela erai tu.
Te-ai dus la restaurant și ai stat cu câţiva prieteni din școală. Tu nu ziceai nimic. Erai mirat de ceva, însă nu te bucurai de nimic.
La ora 20 ai citit „România literară“. La pagina 11, sub titlul „Rezultatele Concursului de debut în poezie al Editurii Albatros pe anul 1981“ scria:
„În urma trierii celor 187 de manuscrise depuse sub motto, Juriul Concursului de debut în poezie al Editurii Albatros, alcătuit din Mircea Sântimbreanu, directorul editurii – președinte, Ion Acsan, Constanța Buzea, Domnica Filimon, Mircea Martin, Gabriela Negreanu și Laurențiu Ulici, a decis următoarele:
Să se rețină spre contractare și publicare manuscrisele: Romulus Bucur: „Dragoste and bravură“, Daniel Corbu: „Recurs“, Aurel Dumitrescu: „Divina paradoxalia“, Ion Bogdan Lefter: „Salt mortal“, Alexandru Mușina: „Manualul tânărului liniștit“, Călin Vlasie: „Neuronia“.
Autorii au întrunit opțiunile juriului, fiind în același timp prezenți în culegerile anterioare ale editurii.
Pe anul 1981 se acordă următoarele premii:
Traian Furnea: „Un simplu acum!“
Ștefan Mera: „Poezii din inimă“
Ion Zubașcu: „Gesturi și personaje“
Totodată au fost selecționați în vederea publicării cu cicluri de poezii în Caietul debutanților:
Corneliu Antim, Liviu Antonesei, Nicolae Băciuț, Daniel Daniel, Gellu Dorian, Alexandru Dohi, Ion Dumbravă, Ștefan Dumitru, Soril Miavoe, Marcela Mariana Milcu, Sanda Moise, Voicu Olari, Nicolae Sava, Traian Ștef, Andrei Zanca.“
N-ai fi vrut la „Albatros“. Voiai la „Cartea Românească“. Deh! De opt ani ești un nenorocit. Abia azi semeni cu un om. Ar trebui să te bucuri, să plângi. Constați că nu ești deloc bucuros, ci parcă mai trist, mai departe de orice bucurii. Și parcă tot nu crezi că s-a hotărât să ai o carte. Oare ai ajuns să nu mai crezi nimic?!
Aproape treci dintr-o noapte în alta și, în loc să te bucuri, tu te gândeşti cu dor la fata aceea de 13 ani care azi nu a vrut să-ți cânte. Poate că abia mâine vei fi bucuros!