N-am avut timp să mă fac
auzit de urechile lumii.
în munți tata mă punea să aduc
toată ziua iarbă la cai,
iarna îmi cerea la fel să fac
și numai eu știu prin câte galaxii
am umblat după iarba verde,
n-am avut timp să fiu genial
o durere mi-a încovoiat mereu
împrejurimile
tata nu putea să mai ducă o casă
în spate, mama-nflorea într-o
boală ce nu mai trecea.
Am dus eu calul în crâng
și pe câmp să ne are pământul,
grâul din toamnă în pod
singur l-am suit.
iarna am căutat verdea iarbă
prin lume,
caii mei albi răsuflau în privirea
uscată a tatălui meu,
n-am avut timp să mă fac
auzit de urechile lumii,
ca orice țăran
niciodată n-am terminat
toate treburile din jurul
sufletului meu.
Borca, 23 septembrie 1977
