INEDIT Aurel Dumitrașcu – Scrisori către Ioana (4): „Singurătatea este mai profundă chiar și decât Maramureșul.“ admin, 16/02/2024 Borca, 4 nov. `80 Bună, draga mea! În dimineața aceasta am primit cuvintele tale. Le-am aşteptat mult! Mi-amintesc un vers excepțional din Vasile Vlad[1]: „Așteptarea: suflet cu cocorii pe drum“. Dar îți scriu imediat dintr-un motiv care, vei vedea, e normal să mă doară: nu pot veni la Iași. Îți scriu în clasă, la a VIII-a, pe puști i-am lăsat să învețe pentru a teză la istorie. Pe 11 decembrie am teză cu ei la română, deja e pusă prea târziu, nu am cum pleca. Este stupid, dar iată că se-ntâmplă și din astea. Vii la Iași, spui. Dar ai putea veni și până la mine. Iei un autobuz spre Piatra Neamț. De acolo ai destule autobuze spre Borca (întrebi; pentru că sunt mai multe care merg spre Broșteni sau Vatra Dornei cam din două în două ore; ultimul la ora 18). Lucian[2] lucrează acum la Muzeul „Pogor“; de fapt, în aceste săptămâni, la casa „M. Sadoveanu“. Chiar în dimineața aceasta am primit și cuvintele lui. Și ale lui Liviu Antonesei[3] – care mi-a trimis câteva pagini din „Fragmente despre poezie“ foarte interesante. Îți va da Lucian bani ca să vii până aici, nicio grijă. De restul mă ocup eu. Și să nu te simți jenată de aceasta! Cred că important este să ne vedem, să ne vedem neapărat. Îți duc dorul. Cred că vei veni dacă simți ca și mine. Mâine plec la Piatra Neamț la Adrian Alui Gheorghe. Voi sta trei zile. Pentru că numai azi am teză. Mâine și poimâine, nu. La Iași voi veni după Anul nou. Tot atunci și până la București. Sper să ne vedem și acolo!? Ioana, îmi pare rău că nu pot veni pe 11 la Iași, deja am tot plecat de pe la școală, iar faptul că în exact ziua aceea am o teză anulează posibila mea venire acolo. Dar VINO TU PÂNĂ LA MINE. N-o să-ți pară rău. Munții aceștia, chiar plini de omăt, sunt minunați. Și cred că te-ai simți bine în casa mea, între cărțile și manuscrisele mele. Ți-am spus că numai pe tine aș vrea să te văd. Că mi-e dor. Cred că merită să ne revedem. Singurătatea este mai profundă chiar și decât Maramureșul. Și numai în singurătate, liniștiți și senini am putea ști mai bine să ne privim, să înțelegem poezia din noi! Este bine să credem în ceea ce avem minunat în noi. Ce să-ți mai spun!? Ultimele zile au trecut tare aiurea. Continui să mă simt tare aiurea. De aceea voi și pleca mâine. În ultima „Convorbiri literare“ (nr. 11 / noiembrie) mă vei găsi cu trei poeme (vechi) și poză. Lucian tocmai mi-a trimis două exemplare. Pe 21 noiembrie Liviu Ioan Stoiciu mi-a trimis cartea lui primă[4], a fost cea mai mare bucurie de ziua mea. O carte excelentă! Ozolin[5]?! Botoşănenii îmi scriu că nu e nici student (e soldat, nu T. R. în București!), că nici nu suferă de mai știu eu ce boli incurabile – cum spunea la Sighet. E și mitoman – peste toate! I-am scris lui Mihadaș[6] despre el! S-a înfuriat, desigur! D. R. Popescu mi-a scris zilele trecute o scrisoare plină de vești frumoase și perspective asemănătoare. O să apară almanahul „Tribuna“, în curând. Mă vei găsi și acolo cu poeme, răspunzând la o anchetă despre condiția scriitorului din provincie. Liniște și te îmbrățișez cu dor! Și VINO PÂNĂ ÎN MUNȚII MEI! Te sărut, te aștept! Aurel [1] Vasile Vlad (n. 1941) poet. [2] Poetul Lucian Vasiliu. [3] Liviu Antonesei (1953) scriitor, cercetător, publicist, om politic. [4] Volumul „La fanion“ apărut la editura „Albatros“, 1980. Distins cu Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România. [5] Dușa Ozolin (n. 1961) poet și fotograf. [6] Teohar Mihadaș (n. 1956) scriitor, editor și profesor. Inedit adrian alui gheorgheconvorbiri literaredr popescudusa ozolinioana geacarliviu antoneseiliviu ioan stoiciulucian vasiliuteohar mihadastribunavasile vlad
Inedit INEDIT Aurel Dumitrașcu – Scrisori provinciale (3) 26/10/2021 În „Arhiva Aurel Dumitrașcu“ se păstrează un caiet manuscris de 72 de pagini, intitulat „Scrisori provinciale“. Este vorba, după cum vom vedea, de o serie de aforisme ușor cioraniene, extrase de Aurel Dumitrașcu din vasta corespondență expediată către prietenii săi. Fiecare aforism este datat, ceea ce ne-a arătat că avem… Read More
Inedit INEDIT Aurel Dumitrașcu: „Viața, până la urmă, e un rahat.“ 05/10/202205/10/2022 Marți, 1 aprilie 1980 Citești „Zeii prind șoareci“ a lui Stelaru[1]. Le citești și copiilor multe pasaje. Un poet și-a scris mizeria. Copleşitoare, aproape incredibilă această carte. Ea nu are o valoare literară de excepție, dar în paginile ei sunt adunate câteva din cele mai crude clipe ale vieții… Read More
Inedit Aurel Dumitrașcu: „Un oraș nu va avea niciodată puterea să învingă inima unui om ca tine!“ 11/03/202311/03/2023 ORAȘUL În orașe, întotdeauna, ai timp să-ți închipui cum ai fi fără munți. Străzile se prelungesc într-un fel de cuvinte spuse cu șiretenie, ți se pare deseori că un capăt de stradă este capul unui om, o minte cuprinsă de solitudinea în care apare ceața. Spectacolul străzii este fascinant!… Read More