25 iunie 1981
– Daniel[1] a trecut pe aici, luni (azi e joi, 25). Fără să aibă chef de vorbe cu tine. Foarte bine! Să fie supărat pentru că tu un suporți cleptomania în literatură! Nu ești tu vinovat de criza prin care trece. Dar are toate șansele să se rateze ca poet luând și din X și din Y, și deloc din el.
– Adrian[2] are ceva țărănesc în el. Acum ai stat mai mult cu el, aici. Țărănesc în sensul că mereu iscă mizerie în garsoniera lui. Și nu e iritat de această mizerie. În timp ce tu simți că-ți ieşi din minți. Apoi un anumit egoism care transpare foarte des: pentru el au importanță numai interesele sale (poetice), restul e oricând discutabil. Ceea ce nu e drept! Poate că n-ar trebui să creadă așa mult că orice-i este scuzabil pe motiv că e poet.
Sau poate că eu cred prea absolutizant că un poet trebuie neapărat să fie dublat de un OM indiscutabil.
– Îmi face plăcere să vorbesc cu mine despre Adrian pentru că-l iubesc foarte mult. Așa mă cunosc și pe mine. Grandomania lui prinde bine (poate) în cercurile de târfe și muncitori preocupați, dar nu va prinde în cercurile de intelectuali veritabili. Sunt de zece zile aici și observ că n-a citit nicio carte, nici n-a învățat pentru examene, pur și simplu și-a pierdut timpul aiurea. Și tu-l cicălești des pentru cât citește. S-ar zice că atunci când nu ești aici citește și mai rar. A citit, în orice caz, doar 5 – 6 cărți în ultimele 5 – 6 luni, ceea ce este inadmisibil.
Deși te duci dimineața și după-amiază la cursurile acestea (de regie) ale Școlii populare de artă, desi îți petreci foarte multe ore cu Luminița, totuși ai citit „Evul mediu fantastic“ de Jurgis Baltrusaitis, „Răceala“ lui Sorescu, „Paradis de ocazie“ a lui Tudor Popescu, calendare israeliene, povestiri de Böll („Aruncătorul la coș“), eseuri de C. Noica și N. Manolescu, „Privighetoarea și trandafirul“ de Oscar Wilde, „Eminescu” de N. Iorga, toate revistele literare și multe reviste „Teatrul“ din anii din urmă.
27 iunie 1981
– Într-o noapte ai rămas la Marilyn.
Te-ai întors dimineața în garsoniera 45, la Adrian. Stătuse toată noaptea cu Dimitri Chioaru, băuseră. Zece sticle goale pe masă: Pinot noir, Pinot gri, Cotești.
Cântau popește și ți-au povestit ce plăcut petrecuseră ei noaptea. Cântecul pe care-l cântau se referea la o „cramă a cerului“. Au spus că la începutul serii au împărțit premiile Nobel pe anii în curs. Și-au dăruit reciproc acest premiu, pentru literatură. Mie cică, mi-au dat numai o mențiune Nobel.
La ora 24 spuneau că au dansat pe buletin de știri, dar când s-a terminat și-au dat seama că fusese buletinul de știri și nu muzică.
Dimitri îl lăuda pentru că n-a găsit un prieten mai bețiv în tot Ardealul ca Adrian. Adrian spunea la fel despre Dimitri. O Cântare a Cântărilor erau amândoi.
I-ai lăsat „gingași criță (sintagmă a lui Emil Brumaru) și ai plecat la Școala populară de artă!
Un umor cumplit bântuie toate zilele voastre.
De exemplu, Adrian vorbește mult despre faptul că femeile îi rod clanța ușii; zice că se pregătește pentru examen, că face analize pe text – el stând toată ziua cu tot felul de femei; îmi trăgeam pantalonii și i-am spus să se uite în altă parte. El mi-a răspuns: „Ești pudic! Se poate spune chiar Pudel“
