CENACLUL REVISTEI «LUCEAFĂRUL»
– A XXXIX-A ȘEDINȚĂ
Debutul ședinței l-au constituit lecturile lui Ion Scorobete și Dinu Constantin, ambii începători, primul scriind o poezie „palidă și desuetă“, iar al doilea una care „nu corespunde cu ceea ce îndeobște se înțelege prin poezie“, după cum l-a caracterizat Dan Cristea.
În așteptarea membrilor cenaclului „Columna“ din Tg. Jiu, poetul Nicolae Dragoș a invitat să citească pe câţiva dintre obișnuiții participanți ai cenaclului nostru.
Florian Grigoriu, vorbitor asiduu, a citit câteva poezii. Dorin Tudoran l-a caracterizat ca pe un „poet corect, care știe să facă versuri de toate genurile, în mod onorabil, dar neconvingător“, iar Artur Silvestri ca pe un „amator de poezie cu o conștiință artistică stimabilă în sentimente și destul de meșteșugărească“.
Valter Hristescu a constituit, ca poet, o surpriză, cel puțin pentru Dorin Tudoran. Doina Uricariu a caracterizat versurile lui Valter Hristescu drept „pregnante și impresionabile, deși autorul nu are capacitatea de a da coerență nici măcar unui singur poem“. Artur Silvestri a spus că autorul „a depășit stadiul amatorismului pur, făcând un suprarealism furios, de ordin vizionar“, citind o singură poezie clară, pe cea intitulată „Pirosistem“.
Revelația primei părți a ședinței a constituit-o Aurel Dumitrașcu, un „suav lungan“ (citat din Nichita Stănescu) de 21 de ani, care a șocat printr-o „naivitate debordantă“ (Doina Uricariu), fiind în același timp o apariție „promițătoare“ și un „poet adevărat“, pentru Artur Silvestri, „un poet care are un suflet mare“ conform credinței estetice a lui Neagu Vulcănescu. Dorin Tudoran a remarcat faptul că, făcând o „poezie naivă“ (expresie propusă în ședință de Doina Uricariu), „Aurel Dumitrașcu, surpriza plăcută a serii, se află în situația cea mai dificilă, întrucât el a impresionat așa cum cade prima zăpadă“. Tatiana Lucsandra l-a definit ca pe un „hipersensibil“, iar Mihai Coman a precizat că „naivitatea este, rezultatul ultim al culturii, iar poetul în cauză e la un început de evoluție“. Oricum, Aurel Dumitrașcu rămâne în memoria participanților la cenaclu o amintire deosebit de pregnantă. Poezia „Fratele meu“ și cele despre ploaie, relevă un talent autentic.
Mariana Devesel, prin cele două proze citite nu a făcut decât să-și reconfirme vocația pe care o are. Caracterizând-o, Dorin Tudoran a arătat că există la ea „o inadecvare între genul de sensibilitate pe care o are, specific secolului al XIX-lea, și problemele asupra cărora aceasta se aplică, specifice secolului nostru“.
ARTUR BĂDIȚĂ, ADRIAN FRAȚILĂ și AUREL ANTONIE, membri ai cenaclului din Tg. Jiu, a căror prezență în cenaclul nostru s-a datorat inițiativei poetului Nicolae Diaconu, unul din conducătorii cenaclului „Columna“, au citit, primii doi, poezie, iar al treilea proză: lectura lor a stârnit multă însuflețire în rândurile membrilor cenaclului nostru. Dinu Flămând a vorbit despre „Mozaicul“ lui Aurel Antonie în termeni pozitivi, spunând că „face un gen de proză fantastică în rigorile căruia știe să se înscrie“. Dintre poeți l-a preferat pe Artur Bădiță care are „o rigoare internă, e mai deschis și necomplexat, cu o metaforă proaspătă și cu unelte noi, netocite, cu toate că încă e dispersat și nefixat într-un univers tematic“. Despre Adrian Frățilă – „un caz foarte interesant“ – același a spus că în ciuda „științei efective de a versifica, nu-și suspectează propriile facilități care-i vin din atracția rimei și a ritmului“. Despre același poet, Dorin Tudoran a spus că „deși e un poet evident talentat, cu șanse previzibile, se găsește în situația îngrijorătoare de-a fi marcat de influența masivă a lui Adrian Păunescu, de al cărui patent va trebui să scape“. Dan Cristea a precizat că deși este vorba de ecouri din Adrian Păunescu și din Mircea Dinescu, în poezia lui Adrian Frățilă se observă „fluența verbală, forța imaginației, puterea de asociație și o stare de spirit salutară, coerență, această poezie fiind lipsită de incongruența apăsătoare a modelului“. Despre Artur Bădiță, același critic a spus că este „un poet excelent, impresionant, cu multă finețe de spirit, cultură poetică, știință a construcției, având versuri sintagme care strălucesc în montura poeziilor“. Proza lui Aurel Antonie a satisfăcut și pretențiile altor vorbitori ca Dorin Tudoran („proză care vine din stil“), Ion Stratan („emoționantă tocmai pentru că iese din rigorile genului“) și Mihai Coman („un fantastic foarte rațional, amintindu-l pe Borges“).
Remarcând nivelul discuțiilor, determinat de valoarea crescândă a textelor citite, în încheiere, poetul Nicolae Dragoș a exprimat încă o dată dorința revistei „Luceafărul“ de a-și îndeplini răspunderile ce-i revin, invitând să citească în cenaclu și publicând cele mai bune texte pe care le oferă autorii din întreaga țară.
Cronicar
(Tdxt publicat în „Luceafărul“, nr. 5,
29 ianuarie 1977)
