JURNAL INEDIT Aurel Dumitrașcu: „Trebuie să zbori, să zbori poetule! Trebuie!“

Miercuri, 29 noiembrie 1978

Timp cețos.
Școala.
Țața Leontina.
Mi-e silă deseori de ignoranța în plan vizionar a unora din cancelarie. De exemplu, azi, o expresie „Fiți serioasă!“ era interpretată numai în sensul de „Ești neserioasă!“; după ce, revoltat că un elev a scris (în toată teza) de circa 11 – 12 ori „Delta Dunării“ cu „d“ mic în ambele cuvinte, dumnealor voiau să-l scuze că (era elev de clasa a VIII-a !!!!) prin reviste și cărți se scriu numele de la localități, oameni, etc. cu litere mici.
Pueril!
În primul rând, în cotidiene, în afară de artă (literatură) se respectă ortografia clară, limba literară.
Apoi, elevii nu citesc nici ziarul Comitetului Central, d-apoi poezie modernă!!
Nici acești nestimabili profesori nu au pus niciodată mâna pe un volum de poezie modernă, pur și simplu nu pot spune nimic despre Blaga sau Nichita Stănescu. Sunt convins că nici Picasso nu știu cine a fost, ca să nu mai vorbim de atâţia alții.
Mi-e silă că stau cu asemenea oameni.
Poate că cineva va citi vreodată aceste cuvinte și mă va dezaproba că îi judec așa pe colegii mei de serviciu, dar nu le-aș dori niciodată să fie tineri, însetați de frumos și adevăr, culți (citiți) și să stea între niște oameni cu mari pretenții dar cu un întristător orizont spiritual și absolut insensibili la aproape tot ce este ARTĂ contemporană. Nici în plan vestimentar n-au gusturi deși e cam tot ce-i interesează.
Trebuie să zbori, să zbori poetule! Trebuie!
Dacă n-ar fi copiii n-aș suporta să stau între asemenea oameni sub nicio formă.
Șablonari, plini de prejudecăți, insensibili și exagerat de mărginiţi. Ei cred că lumea numai se contemplă de pe post de vacă, ei cred că a acționa, a atrage atenția asupra ignoranței e un act ce nu trebuie permis. Pentru că-i atinge pe ei…
Am privit ceața. Și, după ce m-am spălat pe mâini și pe dinți, am ascultat muzică pentru a uita de ei.
Am citit poeme din „Fire de iarbă“ de Walt Whitman[1].
I-am scris lui Ionel.
M-am dus apoi la TV. Meciul Sportul Studențesc – F.C. Baia Mare 0 – 1. Meci cam încâlcit, dar F.C. își revine după 4 înfrângeri consecutive. Păcat că n-au atacanți mai percutanți. Rădulescu[2] (Sportul Studențesc), același tehnician fin, amintind de maestrul DOBRIN.
Și o bucurie mare. La București: Steaua – F.C. Argeș 1 – 2 (1 – 1). Pentru F.C. au înscris Iovănescu[3] și… Dobrin. Am impresia că F.C. e pe primul loc acum. Bravo Dobrin!
Ceața e nespus de groasă și rece.
Valea este anulată ca orizont al privirii. Putem orbecăi.
Centru.
E rece.
N-am scrisori.
Boby.
Iolanda. Mă bucur c-o revăd. Biblioteca. Ușchesc, la indicația Iolandei, „Întâmplări în irealitatea imediată“[4] de Marcel Blecher[5].
Ziarele.
Casa.
Mulți prieteni (!) tac. De ce?!
Muzică. Radioul nu mai „merge“ bine.
Vine Dănuț Loghin și-i arăt anumite lucruri la franceză. Îmi plac mult copiii. Îmi place să le arăt multe, să le spun multe.
„Iditotul“ – Dostoievski.

[1] Walt Whitman – „Fire de iarbă“, colecția „Cele mai frumoase poezii“, editura Tineretului, București, 1967.
[2] Aurel Rădulescu (1953 – 1979) atacant la „Sportul Studențesc“ în perioada 1973 – 1974 și 1975 – 1979.
[3] Sevastian Iovănescu (1953 – 2010) mijlocaș la „F.C. Argeș“.
[4] Probabil este vorba de ediția M. Blecher – „Întâmplări din irealitatea imediată. Inimi cicatrizate“, editura „Minerva“, București, 1970.
[5] De fapt Max L. Blecher (1909 – 1938) romancier.