19 aprilie 1981
În jurnalul său, Kierkegaard nota la 11 august 1838: „Murind, tatăl meu nu s-a îndepărtat de mine; a murit pentru a putea să facă din mine ceva. A devenit, pentru a doua oară, tatăl meu.“
De ce m-au surprins aceste cuvinte?!
Pentru că sunt cuvinte pe care le-am rostit și eu în sinea-mi, la câţiva ani după ce a murit tata, când eram la Sulina și, într-o noapte pustie pe țărm, simțisem că numai poezia va ști vreodată ce sunt, cine sunt, în timp ce moartea lui tata a fost accidentul care m-a pregătit pentru scris, oferind o totală libertate personalității mele, modului meu de a privi.
Fire oarecum coercitivă, tata, trăind, ar fi rostit mii de cuvinte care nu ar fi făcut decât să împiedice această exteriorizare și apoi interiorizare pentru eliberarea de emoție (poezia) a eului meu.
Nu vreau să spun că binecuvântez un accident.
Încerc să fiu drept, doar.
