Borca, 20 iulie 1983
Bună, dragul meu!
Știu că ești un om bun pentru că ești limbut. Și pentru că podul tău cu fân scârţâie uneori din toată cucuta pe care-o îmblânzeşti, numesc limbuția ta cântec.
Bărbații îmi scriu în mod obișnuit puțin, ei vor cu orice preț să pară plini de personalitate. Indiscutabil, mulți dintre ei și sunt plini de personalitate. Folosesc acești termeni necopți întrucât cei care-mi scriu telegrafic nu-și pot anunța gloria ca pe o vină, ci și-o tot bat în creier (o, această codobatură ticăloasă care râde în mijlocul teatrului! – nu întâmplător vorbesc de ea și-n „Tratatul de eretică“; a propos, Ioan Huss spunea că „un heretic nu-i un criminal“ – și mă gândesc acum dacă nu acestea-s cuvintele pe care trebuie să le pun la începutul acestei reprezentații, cartea!) ca pe o haimana dulce.
Femeile îmi scriu pantagruelic, reflexe ale libidoului, poate! Coclaurii cărnii lor îmi vor rămâne mereu buni de citit și preumblat prin cei ochi de care mai am, prin cele mângâieri de care mai avem, prin cele nopți în care mă întind singur în iarbă, cu fața în jos (o lespede pe buricul ţărânei) și plâng.
Când trăiești singur ca mine, sărac și năpăstuit de vocile morții, epistolele celor buni au gustul zahărului candel în gura cerșetorului infirm. Mă bucur de fiecare scrisoare de la voi așa cum mă bucur de o scrisoare în care ultima iubită îmi spun că nu-mi va face copii. Sau poate că-s idiot zicând așa. Habar n-am, dragule!
Sunt obosit!
Ai văzut vreodată un război de țesut de care nu se anină nici babele!? Ei bine, sun obosit ca un război de țesut uitat.
Când eram puști și mai furam „gușile“ vecinelor (mă fascina coloritul acelor ghemotoace de lână toarsă) și le ascundeam într-o ladă cu nisip, alături de morcovi, deseori îmi făceam de lucru pe sub ițele și „vatalele“ troscăitoare. Pe vremea aceea n-am văzut nimic mai frumos decât pulpele femeilor încordate pe stinghiile acelea, un fel de pedale lungi cu care schimbau (prin apăsare) macazul ițelor. Un război de țesut fără pulpele unei femei este un dezastru, oricum o eroare. Închipuie-ți, de exemplu, o cizmă soldățească în locul acelei pulpe, sau un bocanc! Așa ceva nu se poate vedea sub ițe. Și nici să nu ne închipuim!
Sunt obosit după cele multe zile petrecute la Iași.
Am mai avut patru examene. Acum sunt boier în anul II. Nu mai am aptitudini de școlar. Cred că la examenele acelea am numai fler. Sau poate prea mulți colegi găgăuți. Deh! Sunt atât de mulți oameni „înalți, frumoși și proști“! Nu ți-am vorbit mai repede din cauză că eram dus acolo. Epistola ta mă aștepta aici, în munți, doldora de cuvânt și prietenie. Îți mulțumesc!
De fapt, observ, îmi scrii când ai crize sentimentale, „neorânduiala ta“ fiind poeticească și, ce să fac?, acceptabilă!
Acum îmi protejez lenea, hălăduind și tăcând, subțiindu-mă în continuare.
Am să plec peste câteva zile spre București și Sulina. Bucureștiul e același țigănuș descheiat la pantaloni, țigănuș cu care-mi place oricând să mă „primblu“. Sunt convins că mi-e dor de o femeie de acolo, mai ales că m-a căutat și la Casa Pogor, acolo unde bunul meu Lucian Vasiliu îmi ține mereu companie la modul frățesc. El și cu Luca Pițu sunt cei mai apropiați sufletului meu acolo! Dar sunt prieten și cu toți ceilalți. E loc și pentru a mă înșela.
La Sulina vreau să ajung pentru că orașul acela de la capătul lumii este o halcă bună din viața mea. Nu știu dacă mi-e dor de mare, dar sunt sigur că mi-e dor de corăbii și de vânturi. Tu nu simți uneori nevoia să te risipești ca să te poți aduna în același podmol de, într-adevăr, neasemuită limbă românească?!
Vreau să citesc mult în vara aceasta și să mă văd mai des cu T. Aproape divorțasem, o neînțelegere stupidă. Numai că eu, realmente, nu pot supraviețui fără de ea! Nu știu ce-am să mă fac în ziua când stelele vor râde de mine și voi înțelege că sunt prea bătrân pentru mofturile acestei minunății de 15 ani!? O iubesc așa mult încât aș fi în stare și s-o ucid! Fiecare e blestemat cu o văgăună prin care sarea pune zimți dulci! Toată nebunia și perversitatea din mine plâng întru această T. sunt mândru și fericit și mâhnit! La sfârşitul lui iunie am cosit toată cucuta din livadă pentru a nu o numi Tudorița! Dorm în formă de T. și plâng la fel.
Știi, ca și de jurnalul de front al tatălui meu, de plâns nu-mi este rușine. Tata a murit acum 13 ani citind Napoleon Bonaparte. În ziua aceea am știut că nu mai am simțurile în ordine. Din ziua aceea zic: „Nu există Dumnezeu!“ chiar dacă l-aș întâlni pe Dumnezeu! Să fi iscat moartea lui poezia din mine?! Pentru că am început să scriu puțin după moartea lui. E drept, țineam un jurnal din 1969. Dar jurnalul acela se bâlbâia în jurul filmelor și al câtorva putori care mă învățau la școală. De fapt nu mă învățau nimic, pentru că nu-mi amintesc nimic din orele lor!
Aseară am citit „Le mort“[1] de Georges Bataille și mi-am promis ca azi să trec de la obscenitatea de nuanță romantic-germană la decenţa domnului Valéry din „Cours de poétique“.
Numai că am m-am preumblat la un chiolhan păduratic. Așa că mâine, mai mult ca sigur, voi reveni ori la „Histoire de l’oeil“[2] a lui Bataille ori la marchizul de Sade și a sa „La Philosophie dans le boudoir“[3]. Mai trece! – vorba poetului Cristian Simionescu[4].
Mă-ntrebi de ce nu trec și pe la tine! Știu că din lene nu trec, nu din neiubire. Aici, în munți, nu-mi pot permite decât un lux (de care și abuzez): lenea. Să nu te superi că sunt un prăpădit! Mi-amintesc un rus ghemuit într-o sanie care se „scurge“ în urma altor sănii, printr-un omăt sterp, înțepat de multe ciori. Semăn cu rusul acela. E un tablou de Илларио́н Пря́нишников[5]. Nu-mi amintesc acum cum se numește[6]. Nici nu contează.
Voi citi, desigur, ultimul Hamsun. „Foamea“[7] am citit-o într-un W.C. din Sulina, când eram în război.
În ultimele zile am studiat „Elemente de psihiatrie“ de T. Pirozynski[8]. Folosește! Și, zilnic, povestiri sau eseuri de al doilea mare orb al lumii după Homer, Borges!
Eu nu recitesc aproape niciodată! Nu am timp! Cred că am recitit numai Musil, Kafka, poate și Camus. Și or mai fi și alții, sper!
„Aspecte ale romanului“[9]? O citisem pentru examenul de teoria literaturii. Dar nu-mi plăcuseră referințele.
Nu te cred când vorbești de direcțiile „poeziei tinere“ pentru că, deși sunt profund solidar cu toate zbaterile tinerilor noștri prieteni și… colegi, eu nu-mi permit să parcelez POEZIA nici măcar în numele statisticilor de sfârşit de an. Se vorbește atât de mult despre unii și atât de puțin despre alții, încât, desigur, peste patru sute de ani se va ști cine purta azi redingota dintre papagali și leproși și cine era rele și viețuia în noroiul… altora.
Într-o vreme în care se poartă basc ori nu se poartă nimic, mie mi-e dor de joben.
Unele femei sunt mai transparente decât chiloții pe care-i poartă și unele sunt mai slinoase decât buțile cu vin vechi. Eu pot alege orice din această devălmășie de semne, poate tocmai pentru că nu vreau să cataloghez și nu vreau să cred că o opinie este întotdeauna o fericire. O opinie este un prag. Dar pragul nu-i nimic fără pași.
O, dar ce filosof am devenit! Punct.
De acord că rușii sunt copleșitori în proză!
Mă voi bucura să-ți citesc romanul! Poate nu mă vei uita! Nu e o rugăminte și nici un avertisment!
E doar gândul unui prieten bun!
Vară zemoasă și dulce!
Te îmbrățișez cu gândul meu cel bun!
Aurel DUMITRAȘCU
[1] „Le Mort“ – povestire de Georges Bataille. Publicată pentru prima dată postum în 1964.
[2] „Histoire de l’œil“ – roman de Georges Bataille. Publicat pentru prima dată clandestin în 1928 sub pseudonimul Lord Auch, volumul descrie experiențele sexuale a doi adolescenți.
[3] „La Philosophie dans le boudoir“ – dialog filosofic publicat în 1795 de marchizul de Sade.
[4] Cristian Simionescu (1939 – 2018) – poet.
[5] Ilarion Mikhailovici Prianișnikov (1840 – 1894) – pictor și profesor de arte plastice. Membru al Academiei Imperiale de Arte. Membru fondator al Asociației Expozițiilor de Artă Itinerante.
[6] Este vorba de lucrarea „Жестокие романсы“ („Poveste crudă“), realizată în 1881 și aflată la Galeria de Stat Tretiakov din Moscova. Lucrarea redă plecarea tînărului Larioșa din satul natal, Timașovo.
[7] Roman de Knut Hamsun. Probabil Aurel Dumitrașcu se referă la ediția apărută la Editura pentru Literatură Universală, București, 1967.
[8] T. Pirozynski – „Elemente de psihiatrie“, editura Institutului de Medicină și Farmacie, București, 1980.
[9] E.M. Forster – „Aspecte ale romanului“, Editura pentru Literatură Universală, București, 1968.
