Marți, 20 febr. 1979
[Ai condus-o la autobuz. Era foarte frig, dar răceala de afară te-a purificat, a alungat definitiv mirosul de târfă. Speri să nu te mai caute niciodată. O vei ocoli și tu.]
E ziua Vioricăi! LA MULȚI ANI! – ființă bună și rară.
E ziua lui Eugen Barbu! LA MULȚI ANI! maestre.[1]
Frig.
Muzică.
Școala. Printre copii uiți de orice urâciune. Râzi cu ei, nu mai termini.
Te duci zilnic la Doinița Țăranu, ca s-o știi bine și dulce! Fetița aceasta parcă ți-e soră.
Joci fotbal. Mult. Până la 14.30.
Zâna, îmbujorată, seamănă cu un crin pe care vrei să-l săruți.
Vii obosit acasă.
Stai întins.
Asculți muzică. Și liniștit, după o zi și ceva de chin. Multă muzică asculți. Mare parte din viață ți-o petreci ascultând muzică.
Și e așa frumos!
Muzica e o hrană care-ți redă putere și nesfârşită, frumoasă liniște!
După-amiaza trece indiferentă.
Se face seară. Citești reviste franțuzești.
Îi scrii Vasilicăi Rahău, de parcă i-ai scrie Sulinei.
Îți mai rămân câteva pagini din „Le boulevards de ceinture“[2] de Patrick Modiano[3]. Foarte talentat, Modiano!
Asculți muzică ore în șir. Până la 23 și ceva când binevoiești să te culci.
În fiecare seară, oricât de obosit ai fi, amâni culcarea, vrei să mai faci ceva, să nu pierzi prea mult timp cu somnul.
Încă e ziua Vioricăi!
Te gândeşti la ea cu alese sentimente și-i dorești veșnică fericire.
Speri s-o aibă într-o zi.
Și-o dorește!
Și merită.
Merită să fie fericită.
[1] Propoziție apoi tăiată de autor în manuscrisul Jurnalului.
[2] „Le boulevards de ceinture“– roman de Patrick Modiano. Lansat la 6 octombrie 1972 și publicat de Gallimard, volumul a primit în același an Marele Premiu al Academiei Franceze.
[3] Patrick Modiano (n. 30 iulie 1945) scriitor. În 2014 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură, după ce anterior fusese laureat al premiului pentru roman al Academiei Franceze și al Prix Goncourt.
